DAN ŞOVA: "BEI, BERD şi BM, interesate să finanţeze parţial Comarnic-Braşov"

F.A.
Companii / 24 noiembrie 2013

Banca Europeană de Investiţii (BEI), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Banca Mondială (BM) s-au arătat interesate să finanţeze parţial lucrările la autostrada Comarnic - Braşov, a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova.

Constructorul autostrăzii Comarnic - Braşov urmează să fie desemnat în luna decembrie, iar lucrările, estimate la 1,2 - 1,3 miliarde de euro, ar putea începe în luna aprilie a anului viitor.

Şova a precizat: "La precedentele două încercări s-a făcut o greşeală foarte mare, anume s-a negociat contractul cu toţi, cu constructorii - asta e negocierea competitivă, negociezi contractul cu constructorii - şi repartizarea riscurilor fără să cheme la masă potenţialii finanţatori. Noi am chemat la masă toate băncile finanţatoare care şi-au manifestat interesul (...) inclusiv instituţiile financiare internaţionale BEI, BERD, Banca Mondială, care şi-au manifestat interesul de a finanţa, parţial, normal, această autostradă, deci de a face parte din creditul sindicalizat care va finanţa autostrada".

Statul a mai încercat de două ori să construiască autostrada Comarnic-Braşov, ultima tentativă având loc în 2010, când câştigătorul licitaţiei, asocierea Vinci (Franţa)-Aktor (Grecia), a renunţat la contract. Grupul elen Ellaktor, din care face parte compania Aktor, a anunţat că a anulat contractul de construcţie a autostrăzii pentru că statul român nu a acceptat anumite clauze, situaţie care a făcut imposibilă asigurarea finanţării.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb