Dan Voiculescu susţine o nouă suspendare a lui Traian Băsescu

F. A.
Politică / 28 ianuarie 2013

UPDATE 12:15: Antonescu: "Nu discutăm suspendarea Preşedintelui în lipsa încălcării Constituţiei"

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a răpuns, astăzi, la întrebarea despre cum comentează afirmaţia lui Dan Voiculescu privind necesitatea unei noi suspendări a şefului statului, că PNL nu discută despre suspendare în lipsa încălcării Constituţiei, iar în acest moment nu există o astfel de încălcare, relatează sursele de presă.

"Ceea ce pot eu să spun în legătură cu acest subiect - nu cu părerea domnului Voiculescu - pot să spun următorul lucru: PNL nu va rămâne niciodată fără reacţie dacă se va întâmpla ca preşedintele României, indiferent cine va fi acela, să încalce Constituţia. Şi doi: PNL nu poate discuta şi nu a discutat vreodată despre suspendare în lipsa unei încălcări a Constituţiei", a declarat Antonescu.

El a precizat că momentan nu există vreo suspiciune privind încălcarea Constituţiei de către Traian Băsescu:

"Nu-mi pare, în acest moment, că avem de-a face cu o discuţie, cu o suspiciune, cu o întâmplare care să presupună încălcarea Constituţiei de către preşedinte, ca atare nu avem subiect legat de suspendare", a mai declarat Crin Antonescu.

---

Dan Voiculescu a declarat, ieri, la o emisiune televizată, că susţine o a treia suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.

Acesta a adăugat că nu crede într-o coabitare a acestuia cu Uniunea Social-Liberală (USL).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb