DANIEL CONSTANTIN, FOST MINISTRU AL AGRICULTURII:
BURSA 25.07.2017

RAMONA RADU
 
mărește imaginea
     *  Domnia sa susține că nu există niciun fel de justificare pentru amânarea publicării rezultatelor analizelor celor 29 de probe prelevate din străinătate
     *  Surse din cadrul Parlamentului European: "Cehia, Slovacia, Ungaria și Slovenia efectuează noi teste pe alimente"
     *  ANSVSA și MADR: "Rezultatele analizelor de laborator vor fi comunicate spre sfârșitul acestei săptămâni"
       În timp ce state din Europa Centrală și de Est fac mare scandal în jurul dublului standard al alimentelor venite din Occident, autoritățile noastre par că bat pasul pe loc, preferând să amâne comunicarea analizelor de laborator.
     Domnul Daniel Constantin, fost ministru al Agriculturii, ne-a declarat că nu există niciun fel de justificare pentru întârzierea comunicării rezultatelor analizelor de laborator asupra celor 29 de probe prelevate din străinătate, afirmând că orice zi în plus, în care comunicarea rezultatelor este întârziată, aduce deservicii produselor în cauză.
     Domnia sa susține: "Acest lucru nu face decât să creeze suspiciuni în rândul oamenilor și, în același timp, afectează industria, atât din punct de vedere intern, cât și european, întrucât funcționăm pe piața unică".
     Potrivit fostului ministru al Agriculturii, pentru transmiterea siguranței către cetățeni, aceste rezultate trebuie să fie făcute publice cât mai repede pentru ca oamenii să știe ce alimente să ocolească și ce alimente sunt sigure. Domnia sa a menționat: "Este normal ca oamenii să se sperie și să nu mai consume. Este important ca rezultatele analizelor să fie comunicate cât de repede, altfel va rămâne o suspiciune asupra tuturor produselor, deși analizele se pot dovedi favorabile anumitor categorii de alimente și defavorabile altora".
     Domnia sa opinează că este important ca cetățenii să știe că ANSVSA, instituția care are responsabilitatea națională de a clarifica situația și de a le oferi siguranță din acest punct de vedere, își face treaba perfect.
     Domnul Daniel Constantin ne-a mai declarat că problema dublului standard trebuie tratată unitar, la nivel european. Conform domniei sale, țara noastră trebuie să facă front comun cu celelalte state din Europa Centrală și de Est și, astfel, vor reacționa și cei din Comisia Europeană (CE), de la Bruxelles.
     Domnia sa ne-a spus: "Această problemă trebuie să fie tratată în numele tuturor țărilor din Europa Centrală și de Est. CE reacționează imediat la inițiativele comune ale mai multor state. Desigur că inițiativele proprii sunt foarte bune, dar nu vom face decât să ne convingem că trebuie să colaborăm și cu celelalte țări. Nu putem impune noi reguli doar pentru piața noastră, nici cei din Cehia sau Slovacia doar pentru piețele de acolo".
     Totodată, fostul ministru al Agriculturii susține că este necesar să se stabilească un numitor comun, la nivel european, în ceea ce privește modul în care sunt efectuate aceste analize de laborator și la cum sunt analizați producătorii respectivi.
     Autoritățile abilitate de la noi efectuează analize de laborator pe 29 de probe de alimente, urmând ca rezultatele analizelor efectuate să fie comunicate de către ministrul Agriculturii, domnul Petre Daea, spre sfârșitul acestei săptămâni, după cum ne-au comunicat reprezentanții Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și cei ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
     Sursele de la Bruxelles, sunt de părere că, în ceea ce privește măsurioe pe care trebuie să le luăm, țara noastră trebuie să fie foarte atentă la ceea ce se întâmplă pe plan european, la nivel legislativ, nu doar să controlăm ceea ce se întâmplă pe piața noastră internă.
     Cehia, Slovacia, Ungaria și Slovenia au precizat, în cadrul ultimului consiliu de miniștri ai agriculturii, din zilele de 17 și 18 iulie, că efectuează noi teste pentru a determina dacă produsele comercializate pe piețele interne au o calitate îndoielnică, diferită față de cea a produselor din vestul Europei, potrivit informațiilor primite de la Bruxelles.
     Potrivit surselor citate, comisarul european pentru Justiție, Consumatori și Egalitate între Genuri, Vera Jourova, fost ministru al Dezvoltării Regionale în Cehia, a afirmat, în cadrul consiliului de săptămâna trecută, că analizează situația, ținând cont de legislația existentă, în vederea stabilirii unor măsuri pentru a nu discrimina consumatorii europeni.
     De asemenea, conform informațiilor primite de la Bruxelles, comisarul Jourova a menționat că până anul viitor vor exista propuneri legislative în sensul evitării dublului standard al alimentelor.
     Toate aceste declarații vin în contextul în care același comisar european a spus că, în Cehia, 50% din produsele testate aveau caracteristici diferite de cele ale produselor destinatei piețelor din vestul continentului. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Aceeasi sectiune (Companii Afaceri)
TELEKOM ROMÂNIA RESPINGE ACUZAȚIILE ANGAJAȚILOR SĂI:
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
14.12.2017
BVB
     * Acțiunile Electrica au mai pierdut 1,82%, până la 10,78 lei/unitate
       Lichiditatea înregistrată pe Bursa de Valori București (BVB) în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii a fost de 64,3 milioane lei, peste media zilnică anuală de 47,9 milioane lei și...  detalii
14.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, investitorii așteptând anunțul băncii centrale americane (Fed) privind politica sa monetară viitoare.  detalii
13.12.2017
BVB
     * "Întotdeauna, din piețele mici, se iese mai repede decât din cele mari, pentru că lichiditatea este mai scăzută", punctează analistul
     * "Deal" de aproape 17 milioane de lei cu titlurile DIGI
       Ședința de tranzacționare de ieri de la Bursa de Valori București (BVB) a fost marcată de o nouă scădere generalizată a pieței, toți indicii bursei suferind deprecieri ale cotațiilor.  detalii
13.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele europene au urmat un curs ascendent ieri, în baza avansului din sectorul petrolului și gazelor.  detalii
12.12.2017
BVB / SCĂDERI PE LINIE LA BVB
     * Lichiditate de numai 30 de milioane de lei
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a ieșit în evidență, în ședința de tranzacționare de luni, printr--o tranzacție realizată pe piața "deal", în valoare de 7,38 milioane...  detalii
12.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au fluctuat ieri, în prima zi a unei săptămâni în care sunt așteptate reuniuni importante de politică monetară în SUA și Europa.  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 13 decembrie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2,9803
2,3687
3,0632
4,9757
0,1805
0,6224
0,2210
4,6327
5,2626
1,4733
3,4772
0,2277
0,4716
1,0985
0,0667
0,4675
1,0248
3,9431
0,2886
1,1923
0,5956
0,0612
0,3612
0,2056
2,7351
0,0388
0,1446
1,0735
0,6132
0,1210
157,3742
5,5605
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
12.12.2017
AFTER BEING INVESTIGATED BY THE TAX ADMINISTRATION AND THE ANPC, BANKS GET INVESTIGATED BY THE COMPETITION COUNCIL
     * Chirițoiu: "We suspect an exchange of sensitive information on the banking market"
     * Dan Suciu, NBR: "The audits of the Competition Council can't be a reason for panic whatsoever"
     * Unannounced audit at Finmedia
     * The investigated institutions are at risk of being fined 10% of their turnover
     * Vasilescu: "The NBR has nothing to do with these investigations"
       The financial banking system seems to be the focus of most of the investigation entities. After being audited by the National Tax Administration Agency (ANAF) and by the National Consumer Protection Authority (ANPC), some of the banks which operate in Romania have also been investigated by the Competition Council (CC).  details
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  details
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  details
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  details
28.11.2017
AFTER THE TRANSACTION BETWEEN BANCA TRANSILVANIA AND BANCPOST
     * Customers with borrowers in CHF from Bancpost are waiting for a conversion program with a discount
       After moving to second spot last year in the domestic banking system, through the acquisition of Volksbank, Banca Transilvania (BT) ends up on equal footing with BCR, taking over Bancpost, from Greek group Eurobank.  details
27.11.2017
     * MAKE, BURSA: "I want the new CEO of the BSE to participate in the drafting of a new strategy for the development of capital market"
       On Thursday night, "BURSA" received the Award for the promoting of high standards of corporate governance on the capital market, as part of the 2017 Capital Market Awards Gala, organized by the Association of Brokers.  details
24.11.2017
     * Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, scheduled for meetings with the board
     * Both candidates seem to be closet o the group in the shareholder structure of the BSE
     * George Butunoiu is in charge of recruitment
     * The waiting list may include a few foreigners, including former BRD executive Jacek Panczyk
       According to some market sources, banker Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, Chief Investment Officer at NN Pensii România, will hold interviews in the beginning of next week with the Board of the BSE, after Ludwik Sobolewski's term expired in the summer.  details
23.11.2017
PATRICIA SUÁREZ RAMÍREZ, THE PRESIDENT OF THE ASSOCIATION OF FINANCIAL CONSUMERS OF SPAIN:
     * The head of the ASUFIN: "The ruling of the Supreme Court of Spain in which the Andriciuc case has been invoked will be part of the Spanish case law and the lower courts will be required to apply the principle that underlies this decision"
       The ruling issued by the Court of Justice of the European Union (CJUE) in the Andriciuc versus Banca Românească case represents a great advantage for Spanish debtors, said Patricia Suarez Ramírez, the president of the Association of Financial Consumers in Spain (ASUFIN), as part of a response recently sent to BURSA.  details
22.11.2017
     * Dragnea: "Those who are against me are hiding behind institutions"
       The president of the Chamber of Deputies, Liviu Dragnea, leader of the PSD, thinks that his enemies are hiding behind some institutions, "they crucify people", and the real stake is "the blocking of the Laws concerning the Justice system".  details
21.11.2017
     The Council of the European Union and the European Parliament have sent to the ECB, in the beginning of this year, a request concerning the sending of some proposals to revise the framework for managing crises.  details
20.11.2017
ANPC STRIKES AGAIN
     * BCR: "Ongoing contracts no longer contain the clauses that have been subjected to examination"
     * Sources: "ANPC has 6 lawsuits against BCR, which will lead to enormous losses for Erste Bank if BCR loses in court"
       After forcing Raiffeisen Bank to eliminate the unfair practices from the loan agreements, the National Consumer Protection Authority (ANPC) strikes again, this time the biggest bank in the system. BCR lost in the court of first instance, against the ANPC, in a class action lawsuit concerning abusive lending clauses.  details
16.11.2017
THE QUICK RISE OF THE INDEX WHICH SETS THE TREND FOR INTEREST RATES ON LOANS DENOMINATED IN LEI ISN'T STOPPING
     The 3-month ROBOR rate, which is used to calculate the interest rates, the majority of the loans denominated in lei, has jumped past the 2% psychological level, and yesterday reached 2.06%, up from Tuesday's 1.92%, according to data from the NBR.  details
16.11.2017
THE PARLIAMENT IS ASKING FOR INFORMATION CONCERNING THE INVESTIGATIONS WHICH OMV PETROM HAS BEEN SUBJECTED TO
     * Minister Toma Petcu, former ministers Răzvan Nicolescu and Victor Grigorescu, the representatives of the state in the executive structure of OMV Petrom and Mihai Busuioc, the president of the Court of Auditors were heard today in the Investigation Commission
       The executives of OMV Petrom mentioned, in a letter addressed to the parliament, the existence of four lawsuits brought by the National Energy Regulation Authority (ANRE) and of seven audits by the Authority, between 2012-2017, as the recent request for information by the Commission for the Investigation of the activity of the ANRE targeted a period of 12 years, from 2015 to 2017.  details
14.11.2017
THE EURO AT AN ALL-TIME HIGH
     * Vasilescu: "We cannot say that the currency market has gone off the rails, the exchange rate has moved 4 bani in 4 days"
     * "Perhaps it is a simple coincidence the fact that on November 8th was approved the Emergency Ordinance of the Fiscal Code and it was also on that day that the Euro rose past 4.6 lei", said Mr. Vasilescu
       The leu yesterday reached a historic low against the Euro, 4.6495 lei/Euro, up 1.05 over the previous meeting, marking the fourth day where the exchange rate was above 4.6 lei.  details
13.11.2017
     In October, the Romanian Commercial Bank, through Schoenherr și Asociații, has submitted, with the County Court of Bihor, a request for the insolvency of the European Drinks group, owned by the Micula brothers. That group includes: European Drinks, Transilvania General Import-Export, European Food, Starmill SRL, Scandic Distilleries SA, Rieni Drinks.  details
.