DANIEL SUCIU: "CNI are în implementare peste 580 de obiective de investiţii"

T.I.
Companii /

Daniel Suciu (Sursa foto: Twitter)

Daniel Suciu (Sursa foto: Twitter)

Compania Naţională de Investiţii are în implementare peste 580 de obiective, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, vicepremierul Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale.

"Compania Naţională de Investiţii face spitale, instituţii de învăţământ superior, reabilitări şi consolidări de clădiri de patrimoniu sau monumente istorice. Bugetul companiei pe acest an este unul record - 1,3 miliarde de lei credite bugetare şi 1,7 miliarde credite de angajament. În prezent, CNI are în implementare peste 580 de obiective, fie că vorbim de cele deja contractate sau care se află în curs de contractare. De la înfiinţarea acestei companii până acum am finalizat şi predat către beneficiari peste 1.800 de obiective de investiţii. Ceea ce derulăm în acest an prin CNI - deja cunoscutele stadioane de antrenament pentru Euro 2020 şi anume Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf şi sper din tot sufletul ca în perioada imediat următoare să clarificăm şi ceea ce înseamnă stadionul Dinamo, nouă unităţi sanitare, precum reabilitarea Secţiei de recuperare de la Sanatoriul Techirghiol, o investiţie extrem de importantă, singurul centru din România pentru recuperarea copiilor cu dizabilităţi, Spitalul de boli paliative de la Botoşani, Spitalul orăşenesc de la Lipova, Spitalul de boli infecţioase de la Zalău, Spitalul orăşenesc de la Vişeul de Sus", a precizat Suciu, în conferinţa de presă de la Palatul Victoria. Conform Agepres.

El a adăugat că tot prin CNI se va face reabilitarea Cazinoului de la Constanţa şi se vor construi 30 de cămine studenţeşti, din care patru se află deja în procedură de achiziţie, sălile polivalente de la Oradea şi Constanţa, reabilitarea monumentelor istorice - sediul Academiei Române, Mănăstirea Suceviţa şi Palatul Nifon din Bucureşti.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Vorbe goale,numai minciuni,Cazinoul din Constanța se reabilitează de 30 de ani din vorbe și el rămâne la fel!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
Invatamantul profesional dual - solutie pentru forta de munca
BIG FOUR
smart city industry awards 2019
PODUL DE LUT
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS