DANIEL TRUICĂ, VOLA.RO:"Până la jumătatea anului vom depăşi jumătate de milion de clienţi"

Ziarul BURSA #Companii #Turism /

Biletele de avion şi cazările la hoteluri, cele mai achiziţionate produse turistice 

Agenţia de turism online Vola.ro îşi propune ca până în luna august a anului curent să ajungă la jumătate de milion de clienţi de la lansare. La finalul anului 2018 peste 440.000 de români şi-au cumpărat bilete de avion prin intermediul Vola.ro. Conform unui studiu Mercury Research realizat în luna aprilie a acestui an, Vola.ro are o cotă de piaţă de 60%.

În 2018, Vola.ro avut o cifră de afaceri în creştere cu 33% faţă de 2017.

"Perspectivele sunt pozitive pentru prima jumătate a anului: de la începutul anului şi până acum, echipa Vola.ro a emis peste 160.000 de bilete de avion, iar cele mai cerute destinaţii rămân marile oraşe europene, unde românii călătoresc la studii sau serviciu. Londra, Madrid, Paris, Roma, rămân cele mai căutate destinaţii", potrivit reprezentanţilor agenţiei.

Datele agenţiei arată că turiştii ro-mâni caută un bilet de avion o dată la 2 secunde folosind Vola.ro şi jumătate dintre ei îşi rezervă biletul de avion de pe un dispozitiv mobil.

De asemenea, potrivit agenţiei, în topul produselor turistice achiziţionate de turişti se află biletele de avion şi cazările la hoteluri, indiferent dacă sunt rezervate online sau offline. Trans-ferurile la sau de la aeroport şi serviciile de rent-a-car sunt cel mai puţin căutate de români.

Daniel Truică, co-fondator şi CEO Vola.ro, a declarat: "Suntem deja în al 12-lea an de activitate şi am fost martorii migrării industriei din offline spre online".

Ingrid Lambru, director de marketing Mercury Research, a adăugat: "Piaţa de turism online câştigă teren şi agenţiile se diferenţiază într-un interval de timp relativ scurt. În alegerea agenţiei, clienţii iau în considerare într-o mare măsură nivelul de încredere fată de acea agenţie, ofertele şi pachetele pe care le oferă sau calitatea serviciului cu clienţii".

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS