CONFERINȚA "Viitorul pieței de capital românești" - Ediția a VI-a
DAREA IN PLATĂ - APROBATĂ DE JURIȘTII DIN CAMERA DEPUTAȚILOR
BURSA 25.11.2015

A consemnat EMILIA OLESCU
 
mărește imaginea
     * (Interviu cu Nicolae Cinteză, directorul Direcției de Supraveghere de la Banca Națională a României)
     *  "S-a distrus creditul ipotecar"
     *  "Îmi este teamă că va pica tranzacția cu Piraeus"
       Reporter: Ați plecat foarte supărat de la ședința Comisiei Juridice, unde a fost aprobat proiectul legislativ privind darea în plată a locuinței...
     Nicolae Cinteză: Nu sunt supărat, sunt uimit și scârbit. Ideea că se distruge ceva care este construit și care merge mă scârbește și mai mult. Prin aprobarea acestei legi se distruge creditul ipotecar. Nicăieri în lume nu există situația ca statul să-și anuleze garanțiile printr-o lege, pentru că, în cazul creditelor acordate prin Programul Prima Casă, exact asta se întâmplă și este inadmisibil.
     Reporter: I-ați iritat pe inițiatorii legii, prin ceea ce ați afirmat, în ședința Comisiei...
     Nicolae Cinteză: S-au supărat pe mine când le-am spus că nu este o lege socială. Astăzi (n.r. ieri) au ajuns și ei să recunoască acest lucru. La început, domnul Zamfir (n.r. deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir, inițiatorul proiectului) mi-a spus că este o ticăloșie să afirm că inițiativa nu are aspect social. De ce este o ticăloșie? Pentru că, în final, a spus și el același lucru.
     Ei (n.r. deputații) au luat drept aroganță și ticăloșie faptul că le-am spus adevărul, de aceea sunt uimit: dacă spui adevărul, atunci ajungi să fii arogant și ticălos. Pentru asta sunt plătit - să sesizez anumite riscuri în sistem.
     Dar nu le-a plăcut acest adevăr. Mă surprinde că avem asemenea oameni în Parlament, care iau decizii cu privire la viitorul țării.
     În primul rând, Legea dării în plată nu este corelată cu alte legi. În momentul în care cumperi o casă, banca îți spune că este posibil ca valoarea casei să scadă sau ca tu să nu mai poți plăti. Astfel, banca acordă creditul dacă aduci o garanție și încheie un contract de fidejusiune, care este un contract de garantare. De ce să anuleze, acum, acest contract? La fel, un bilet la ordin pe care l-a dat debitorul poate fi avalizat (n.r. garantat) de oricine altcineva. Un aval nu poate fi anulat decât dacă acel bilet la ordin are viciu de formă. Inițiatorii legii nu cunosc legea cambiei și a biletului la ordin. Avalul nu poate fi anulat absolut de nimeni decât dacă biletul la ordin are viciu de formă.
     Reporter: Pe scurt, care vor fi efectele negative cele mai grave pe care le va avea această lege asupra sistemului bancar, dacă va fi promulgată în forma actuală?
     Nicolae Cinteză: Când spun că vor exista efecte negative, mă refer că, la una din bănci, există ris¬cul ca solvabilitatea să scadă sub 2%. Un astfel de risc la o bancă înseamnă contagiune pentru alte trei bănci, deci se poate vorbi de risc bancar.
     Reporter: Această bancă este în top 10? Probabil este instituția cu cele mai multe neperformante..
     Nicolae Cinteză: Nu pot să vă spun asta, dar este vorba despre ideea în sine - că se vor produce scăderi ale indicatorului de solvabilitate. Ei nu înțeleg riscurile asociate unor active. Nu înțeleg că la activul financiar avem un risc destul de mic, iar la activul imobilizat riscul este de 100%. Dintr-un foc avem o cerință de capital crescută cu 65%
     Reporter: Ați afirmat în mai multe ocazii că și deponenții vor avea de suferit...
     Nicolae Cinteză: Dacă debitorii nu mai dau banii înapoi din credite, din ce le dăm deponenților economiile? Dacă un deponent vine să-și retragă depozitul, eu, bancă, pot să îi dau o cadă sau o fereastră? Nu am nimic împotrivă ca băncile să încheie astfel de tranzacții, dar să o facă în mod conștient, într-o tranzacție cu risc asumat, să vadă dacă situația lor financiară și mai ales prudențială le permite așa ceva.
     Reporter: Băncile au propus ca, în proiect, să fie introduse anumite criterii care să indice mai exact cine poate beneficia de efectele acestei legi. Dacă propunerile despre care vorbim s-ar fi transformat în amendamente, atunci ar fi fost în regulă implementarea unei astfel de reglementări?
     Nicolae Cinteză: Normal că vorbeam de o altfel de lege. Ajungeau să cedeze casa băncii doar cei care au cu adevărat o problemă socială, nu unul care are patru case și și-a cumpărat o vilă la malul mării, iar între timp a căzut prețul imobiliarelor. Am analizat creditele primilor 50 de debitori. Vorbim despre dezvoltatori imobiliari care au cumpărat scări întregi de bloc cu apartamente, în ideea că le vor vinde la prețuri mai mari și i-a prins criza cu ele nevândute. Acum pun imobilele în brațele băncii, pentru că au creditul deja restant.
     Reporter: De ce ați ales cele mai mari 50 de credite?
     Nicolae Cinteză: Pentru că îmi era foarte clar că acestea au fost luate cu alt scop decât cel de achiziționare a unei locuințe și iată că 24 din cele 50 au devenit neperformante.
     Reporter: Credeți că vor exista acționari străini care își vor retrage afacerile din piața noastră bancară, în urma aprobării acestei legi?
     Nicolae Cinteză: Tare îmi este teamă că va pica tranzacția cu Piraeus, pentru că nu se poate să intervii într-un contract încheiat între două părți (n.r. Fondul american J.C. Flowers este aproape de finalizarea procedurii de cumpărare a Băncii Carpatica, a cărei preluare depinde de achiziția Piraeus Bank România, potrivit domnului Cinteză, care spune că, prin fuziunea celor două bănci ar putea apărea o nouă instituție bancară. Una din piedicile majore în calea preluării Piraeus Bank România pare să fie chiar aprobarea Legii dării în plată a locuințelor, fondul de investiții nefiind dispus să accepte pierderile generate de conversia creditelor în valută și de darea în plată a garanțiilor imobiliare pentru stingerea datoriilor. Reprezentantul BNR estima că cele două tranzacții ar fi urmat să se încheie în această săptămână).
     Reporter: Dar această lege există și în alte țări...
     Nicolae Cinteză: Există, dar ea acționează pe viitor, nu pe trecut, pe contractele încheiate după aprobarea ei.
     Reporter: Ce efecte va avea asupra activității BNR?
     Nicolae Cinteză: Pentru noi este simplu. Dacă se manifestă riscul la respectiva bancă, cerem majorare de capital. Dacă nu se face, banca intră în rezoluție, dar vor mai fi și altele în aceeași situație...
     Reporter: Intră în rezoluție și putem ajunge inclusiv la bail-in (care presupune și confiscarea depozitelor negarantate)?
     Nicolae Cinteză: Bail-in nu se va face la noi, pentru că oamenii au înțeles că nu trebuie să aibă peste 100.000 de euro într-o bancă. În final, bugetul de stat va plăti. Altfel, nu are cum, pentru că dacă se întâmplă ceva cu această bancă, automat se va întâmpla același lucru cu alte trei, iar fondul de garantare nu va avea banii necesari să facă rezoluție pentru atâtea bănci și, în final, trebuie să ia de la buget.
     Reporter: Care vor fi efectele pe piața imoibiliară?
     Nicolae Cinteză: Va veni o presiune foarte mare de la dezvoltatorii imobiliari. Presimt că foarte repede se va solicita abrogarea acestei legi, de către dezvoltatorii imobiliari, pentru că va mai cumpăra imobile numai cine are bani lichizi, creditele urmând să se scumpească foarte mult.
     Reporter: Așadar, prima reacție a băncilor va fi să scumpească împrumuturile...
     Nicolae Cinteză: Primul efect va fi că tinerii care au nevoie de o casă nu vor mai avea acces la credite. Pe ei i-a distrus această lege. Din cauză că sunt unii care trebuie să scape de case și de terenuri, vom transforma băncile în agenții imobiliare și îi terminăm pe acești copii, care, foarte curând, nu vor mai avea acces la credite.
     Este o lege care, în primul rând îi avantajează pe șmecheri, pentru că omul amărât nu va dori să își dea casa, va face tot posibilul să negocieze. Băncile au restructurat până acum și de 10-15 ori un credit, dar cei pentru care a fost făcută legea vor profita de ea.
     Reporter: Credeți că este o lege "cu dedicație"?
     Nicolae Cinteză: Nu știu, părerea mea este că, dacă îi spui unui om că greșește și el insistă, atunci da, legea este cu dedicație.
     Reporter:Mulțumesc! 

 link: Parlamentul îngenunchează băncile, iar interesul bănesc îngenunchează Parlamentul

 link: Piperea: "Aștept să plece șefimea BNR și actualii manageri ai băncilor delincvente"

 link: "Renunțarea la casă se va face doar în situații extreme"
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 25.11.2015, ora 00:41)  
 daca legea se aproba, jmecherii isi rezolva problemele si dupa cateva luni sau ani legea se abroga, inseamna ca DNA trebuie sa intre deja pe fir


 
2.  fără titlu
    (mesaj trimis de Cristian în data de 25.11.2015, ora 00:56)  
 Ce grija duci tu Cinteza tinerilor. Sa scumpeasca creditele si atunci tinerii vor fi nevoiti sa economiseasca 3,4 sau 5 ani si nu vor trebuii sa mai ia sume mari de la banci pe perioada asa mare ca nu suntem nemuritori si sa dea bancilor suma tripla. Si eu eram tanar in 2008 si atunci nu am fost informat si am cazut in capcana bancilor si mi-am cumparat o garsoniera pt care am ajuns sa platesc 1500 de lei si mai am 33 de ani. De cate ori sa o platesc? Va spun tot eu de 6 ori. Pai imi luam vila de lux nu garsoniera de 25m. Comunist nenorocit. Ce face Raiffeisen imi propune conversie la cursul zilei adica la un credit de 61850 am platit de mam spart 7 ani , mai am sold 59000 si ar urma sa am sold de 220000 iar eu am luat echivalent in lei 137000. Oameni buni nu va lasati manipulati si dezimformati. Eu cred ca saracii copii de care nu mai poate securistu asta nenorocit vor fi mai protejati si datorita prostilor ca nok care s-au ars vor fi si mai informati


 
  2.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de Alexa , in data de 25.11.2015, ora 15:46)
 
 Subscriu. Au nenorocit o generatie intreaga, ne-au transformat in sclavi depresivi cu tendinte sinucigase... Securistul asta nu isi imagineaza ce inseamna sa fi fost inselat si abuzat ani de zile si haituit de toti recuperatorii si executorii, doar pentru ca te-a inselat banca pe pe care el o "supravegheaza" si este fortat sa platesti inapoi de 4 ori banii aia nenorociti luati de la ei, eventual si in francii prea-slaviti pentru care "nu creste cursul nici daca este razboi mondial"... Va doresc sa dea faliment nenorocitii de la Piraeus si sa pice deal-ul de a fi cumparati, ca muriti de grija unor companii private in loc sa lucrati pentru statul roman si cetatenii lui!


 
  2.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 26.11.2015, ora 16:52)
 
 fara suparare dar statul sau banca nu are cum sa-ti poarte de grija, trebuia sa casti un pic ochii si la preturile imobilelor in acea perioada si la conditiile de acordare. Este usor sa dai vina pe altii


 
3.  fără titlu
    (mesaj trimis de Cristian în data de 25.11.2015, ora 01:04)  
 Si eu am o sora care ar vrea sa se casatoreasca si iam spus sa fugiti de banci ca de dracu. Si nici ea si nici prietenul ei nu vor sa auda de banci. Au vazut ce mi-au facut mie. Stai tu linistit securistule dezimformator ca tinerii stiu ce fac bancile si nu sunt infocati sa ia credite


 
4.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 25.11.2015, ora 05:58)  
 Cinteza cinta pe limba lui. Nu vor fi decit probleme mari la banci iar asta va fi pentru Isarescu finalul de cariera !


 
5.  Șarlatan ?
    (mesaj trimis de Nume în data de 25.11.2015, ora 06:04)  
 Asta cu scumpitul creditului cu .....băncile nu o să mai deie credite sau o să ceară garanții mari sau cä tinerii nu o să mai acceadă la credite este adevărată. Din martie 2016 oricum o să între în vigoare cel puțin pentru creditele viitoare - normă de la U.E., dacă statele membre nu legiferează suplimentar. Dl cinteză are dreptate, acest lucru ar putea fi făcut de către bănci cu o lună, două..,. Mai devreme.


 
6.  O lege de bunsimt
    (mesaj trimis de Axa în data de 25.11.2015, ora 07:54)  
 o lege cat se poate de normala, de altfel, si care ar fi trrebuit sa fie subanteleasa de cand exista creditul ipotecar.
  Adica platesti comision de analiza a dosarului, chiar si comision de risc, desi analiza ar presupune asumarea riscului si nu comisionarea suplimentara, platesti evaluator agreat de banca, mai dai si un avans de 15-25%, platesti rate u numar de ani, iar daca se intampla sa nu mai poti continua plata ratelor, ramai fara casa si te mai si urmaresc toata viata, ba poate si pe urmasii urmasilor tai.
  Cel care pierde in aceasta situatie nu esti decat tu, care ai platit o gramadas de bani fara sa ramai cu nimic, desi banca e principala vinovata de situatia creata prin evaluarea iresponsabila, prin aceasta ducand la bule imobiliare din care unii castiga bani nemeritati, dar cu largul concurs al bancilor.
  Cei de la BNR sunt niste iresponsabili si niste jigodii! Sper sa nu existe piedici in promulgarea legii.


 
7.  Nu vreau sa par partinitor dar nu ar fi corect
    (mesaj trimis de Dan Sarboiu în data de 25.11.2015, ora 08:10)  
 Schimbarea regulilor pe parcursul jocului, este facuta de cei care nu au argumente economice ( in cazul de fata), dar au puterea de partea lor, privind evenimentele partinic si interesat personal. Este cel putin nedrept, dar acesta este efectul cel mai mic ( la noi moralitatea este un concept desfiintat), fata de destabilizarea sistemului bancar pe perioada urmatoare, asta daca proiectul se va aproba si pune in fapt. Ce mai este de terminat in tara asta va fi dus la bun sfarsit prin distrugerea sistemului bancar ( nu uitati bancile asigura aparatul „ circulator” al unei economii). Sunt alte metode de remediu, pentru cei care au fost,,pacaliti” de banci, dar acelea nu mai aduc asa de mare capital ( de ce o fi el), acel remediu arata ca avem specialisti adevarati si politicieni corecti, DAR care nu sunt luati in considerare. Sper sa ma insel cu opinia despre problemele pe care le vor avea bancile si IMPLICIT economia si societatea romaneasca. Multumesc si nu luati peronal opinia, mai bine gandim de doua ori pana sa aplicam.


 
  7.1.   Totalmente gresit  (răspuns la opinia nr. 7 )
    (mesaj trimis de eu , in data de 25.11.2015, ora 08:20)
 
 Bancile nu reprezinta nimic in plus decat o musca la arat. Banicle nu sunt nici ale statului roman nici macar romanesti sunt niste speculatori veniti in romania sa sifoneze un ban. In zeci de ani reaua credinta a bancilor care activeaza in romania nu mai poate fi pusa la indoiala . Un simplu excel cu dobanzile la depozite pe de o parte si dobanzile la credite pe de alta parte practicate de banci in romania si in tarile de origine poate demonstra asta. Argumente din astea cu regulile schimbate i timpul jocului nu trebuie invocate atata timp cat bancile au scimbat regulile in timpul jocului tot timpul, au facut abuz de putere, au sustinut politicieni impotriva populatiei si au facut orice mizerie ar fi putut face. Fii sigur domnule Sarboiu ca daca ar fi putut, politicienii sustinuti ocult de banci ar fi bagat codite sa anuleze functiunarea legii insa sub presiunea actuala nu mai merge nici furtul cum mergea. Masura este cirecta din toate punctele de vedere, este oportuna si binevenita. Cui nu ii convine, poate sa plece acasa.


 
  7.2.   Bancile nu mai pot da salarii de milioane  (răspuns la opinia nr. 7 )
    (mesaj trimis de Axa , in data de 25.11.2015, ora 08:48)
 
 de euro, asta e problema. In schimb, cei care au pierdut tot nu au decat sa-si puna capat zilelor pentru a scapa de teroarea bancilor si a recuperatorilor


 
  7.3.   la toate articolele bursa pui acelasi comment?  (răspuns la opinia nr. 7 )
    (mesaj trimis de ma oripilezi , in data de 25.11.2015, ora 13:33)
 
 iar pretenash, cu acelasi text?


 
8.  Cinteza de ce nu este la puscarie?
    (mesaj trimis de eu în data de 25.11.2015, ora 08:12)  
 Bancile si canaliile ca Cinteza au fost pionii principali ai saracirii romaniei. Pentru niste salarii grase au conceput urmarit si executat cu grije un plan prin care au lasat atatia bani in piata cat a fost necesar pentru scumpirea apartamentelor prin supralicitare si indatorarea (a se citi iobagizarea) a zeci de mii de tineri inculti si lacomi. Cinteza este o mare mizerie de om si m-as mira sa nu aiba in dulap nisciva cadavre urat mirositoare (in acceptiunea engleza a termenului, desigur...)


 
  8.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 8 )
    (mesaj trimis de eu , in data de 25.11.2015, ora 15:24)
 
 
  Si pe mine ma scarbeste nea' Kaysa !


 
9.  domnule Cinteza ...
    (mesaj trimis de Simona în data de 25.11.2015, ora 08:17)  
 ... si eu sunt scarbita de tine ... si
 cred ca nu numai eu !


 
10.  de ce nu cititi rapoartele financiare
    (mesaj trimis de The Brute în data de 25.11.2015, ora 08:21)  
 domnule Cinteza? Asa veti observa ca monitorizati banci ale caror proprietari s-au volatilizat. Deunazi ma uitai la o banca si sa vezi nedumerire ca pe anul 2014 au cam uitat sa puna raportul de governantza corporatista. Daca nu scriati dumneavoastra fraza aia cu supozitziili ca ar amortiza prea putin extraordinar nici ca observam. De aceea va dedic aceasta inadvertenta. Dupa ce modifica o sa-i rog sa mentionetze "proudly supported by TB"


 
11.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 25.11.2015, ora 08:37)  
 O fi legea cu dedicatie, dar si majoritatea creditelor primilor 50 de debitori a fost cu dedicatie. Hotii, daca nu-s si prosti, ar trebui sa stie ce risca cand fac afaceri intre ei.


 
  11.1.   Adevarat  (răspuns la opinia nr. 11 )
    (mesaj trimis de RADU , in data de 25.11.2015, ora 16:12)
 
 adevar graiesti vericule.


 
12.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 25.11.2015, ora 09:16)  
 Cinteza plange de mila bancilor,dar a avut ceva de spus despre cei care s au sinucis din cauza ca nu mai puteau plati creditul? De ce bancile nu i au ajutat atunci? Am scris mailuri peste mailuri la bnr si arb in care mi am expus situatia si refuzul bancii de a negocia,dar mi s a raspuns ca bnr nu intervine in rel dintre banca si client. O minciuna!


 
13.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 25.11.2015, ora 09:18)  
 Ce ai construit cinteza la bnr? O inselatorie nationala!oamenii detesta bancile si va detesta si pe voi! Noua ne este scarba de voi si de ce ati facut


 
14.  fără titlu
    (mesaj trimis de Vanat în data de 25.11.2015, ora 09:31)  
 Nu s-a distrus niciun credit ci doar unul dintre abuzurile savarsite de banci impotriva clientilor. O relatie in care una dintre parti isi asuma numai castigul iar cealalta eventuala pierdere, nu este echitabila, mai ales (culmea!) ca acea eventuala pierdere a fost indusa chiar de banca aflata sub protectia faptului ca nu si-a asumat niciun risc. De acum, bancile nu vor mai putea abuza de clienti pentru ca vor fi si ele afectate de abuzurile produse. Este o lege just, pe care un dobitoc nu are cum sa o inteleaga. In tara asta exista in fiecare functie importanta un mare smecher aservit unor interese de grup/clan/partid etc care se inconjoara apoi de idioti care sa nu poata intelege prea multe din ceea ce se intampla in jurul lor, ci doar sa execute orbeste. Unul ca Cinteza, care nu a supravegheat bancile desi asta era treaba lui, trebuie destituit pentru ca si-a dovedit din plin incompetenta (si prostia)!!!


 
15.  fără titlu
    (mesaj trimis de gavrila în data de 25.11.2015, ora 09:43)  
 Domnul Cinteza are niste fracturi logice infioratoare pentru un om cu functia lui . Mai intai plange de mila programului Prima Casa dupa care exemplifica cu primii 50 de debitori . Pai fratioare primii 50 de debitori nu sunt in nici un caz pe Prima Casa . Acolo niste banci au dat niste credite imense pentru o afacere dubioasa , fara nici un fel de garantie din partea statului . Pai nu e normal sa piarda si ele niste lovele ? Nu trebuiau sa caste ochii smecherii care au dat milioane de euro credit unei persoane fizice pentru achizitii imobiliare ? Gen Udrea ? Bre mos Cinteza ia du-te matale ca persoana fizica la ce banca vrei si cere trei milioane de euro credit . Te dau aia afara in branci , da? Pe cetatenii din BRD saltati de DNA i-ai pierdut pe drum ? Si ala a fost numai varfu aisbergului . Sau vrei sa intram in amanunte de genu credite date serviciilor secrete prin acoperitii lor din conducerea tuturor bancilor din Romania ? Crezi ca avem memoria carasului de doua secunde ? Ai impresia ca l-am uitat pe Razvan Temesan ? Macar da dovada de putin bun simt si nu comenta prea mult deciziile legislativului . Poate ca a sosit timpul sa mai contribuiti si voi cu ceva in societate , in afara de palavre . Deschide-ti pusculita .


 
  15.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 15 )
    (mesaj trimis de radu , in data de 25.11.2015, ora 16:16)
 
 bravo nea GAVRILA,frumos le mai zici


 
16.  Opinie
    (mesaj trimis de Valentin în data de 25.11.2015, ora 09:48)  
 Parerea mea este ca dl. Cinteza nu are dreptate, intrucat indiferent cui au acordat bancile credite, ele au evaluat garantiile la momentul acordarii cu proprii evaluatori, iar garantia era consituita pe cca 75% din valoarea evaluata. Faptul ca dl. Cinteza se teme acum de niste mari dezvoltatori care nu mai sunt solvabili, ma duce cu gandul la faptul ca anumite banci au acordat credite acelor dezvoltatori fara sa respecte aceleasi reguli (dure) ca pentru persoanele fizice. Acele banci trebuie sa plateasca pentru nesabuinta lor.


 
17.  fără titlu
    (mesaj trimis de Radu în data de 25.11.2015, ora 10:03)  
 Cineva a spus ca si bancile au schimbat regulile in timpul jocului, iar asta nu este prea adevarat.
 Regulile erau ceva de genul.... "rechinul de banca poate creste dobanda daca situatia economica se inrautateste", adica riscul este acoperit doar de catre cel care ia imprumutul. Aceasta regula era dura, dar era o regula pe care au acceptat-o si cei care au luat imprumutul. Daca ulterior dobanzile au crescut, nu inseamna ca s-au schimbat regulile jocului, fiindca posibilitatea cresterii lor era de la bun inceput in regulile jocului.
 Dar asta doar pe hartie. In practica insa, conteaza si verba care volant, nu doar scripta care manent, fiindca cei care au luat imprumuturile nu s-au bazat doar pe ceea ce s-a scris in contractul de imprumut, ci si pe povestile verbale ale angajatilor bancilor, care le-au spus ca economia duduie intr-adevar, deci riscuri sunt putine, ca francul elvetian este foarte stabil, uitand sa le explice fraierilor de ce este stabil, adica fiindca era tinut stabil in mod artificial.
 Rezultatul este ca aceasta lege este proasta fiindca va duce cu siguranta la inasprirea conditiilor de creditare, iar asta inseamna mai putine tranzactii, care in final va reduce si cresterea economica a tarii.
 Indiferent ce vor spune cei care au tot interesul sa fie votata o astfel de lege, se va putea vedea in viitor ca se vor inaspri conditiile de creditare. Pentru unii asta e de bine, fiindca nu vor mai putea fi prostiti de banci sa ia imprumuturi pe care apoi sa nu le mai poata plati, dar pentru cei care altfel ar fi fost in stare sa plateasca acele credite, va fi de rau fiindca vor trebui sa plateasca dobanzi mai mari.
 Va fi de rau si pentru intreaga populatie care va trebui sa suporte in acest mod din cauza dezechilibrului creat, ba poate chiar din cauza ca bugetul de stat ar putea avea de suferit.
 Ar fi normal totusi ca intreaga populatie sa sufere putin pentru a ii ajuta pe cei care sunt in pragul disperarii, fiindca ar fi o cauza nobila, dar in niciun caz nu cred ca ar fi normal ca legea sa se aplice si celor care au luate credite ca sa cumpere blocuri intregi si sa faca apoi specula cu ele dar nu le-a iesit afacerea.
 Daca legea s-ar aplica doar de acum inainte atunci ar fi OK, fiindca si bancile ar sti care sunt conditiile si ce se poate intampla daca oamenii nu pot plati, asa ca ar cere dobanzi mai mari, sau probabil in primul rand avansuri mai mari ca sa isi acopere riscurile, si oamenii ar sti, dar sa se aplice si pentru creditele luate deja nu ar fi OK deloc. De ce cei care au luat creditele nu au facut scandal decat atunci cand au vazut ca incep sa fie dezavantajati? Probabil ca ar fi zambit cu gura pana la urechi si i-ar fi considerat fraieri pe cei care au luat imprumuturi in lei asa cum a recomandat BNR daca pretul francului elvetian s-ar fi micsorat si nu ar fi crescut. Atunci ar fi considerat ca acea "schimbare a regulilor jocului" de care amintesc acum nu este de fapt nicio schimbare, fiindca este inclusa in contractul de creditare.
 Cunosc persoane care au luat imprumuturi in franci elvetieni si care chiar au fortat regulile jocului, fiindca nu au avut bani nici pentru avansul impus de banca, asa ca au luat un credit de nevoi personale pe care l-au depus ca avans, ca sa poata lua un credit imobiliar. Si asta doar in franci elvetieni, fiindca la credite in alte valute sau lei nu se incadrau. Asa ca a fost la limita, iar asta implica un risc maxim. Iar cei care fac astfel de riscuri trebuie sa fie constienti ca trebuie sa plateasca daca nu au noroc, nu sa se astepte ca altii sa le acopere pierderile.
 Iar faptul ca bancile sunt niste rechini este cunoscut de multa vreme si nu este o scuza ca daca banca le-a spus ceva, ei au crezut si au luat teapa, fiindca stiau foarte bine ca bancile au interese potrivnice.


 
  17.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 17 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 25.11.2015, ora 18:17)
 
 inasprirea conditiilor de creditare se face cu doua trei luni anticipat pentru ca darea in plata oricum intra pentru creditele prezente sauviitoare, depinde de felul cum legifereaza iun stat, european


 
18.  Prostii pt. copii...
    (mesaj trimis de Liviu în data de 25.11.2015, ora 10:10)  
 D-l Cinteza este oricum dar nu serios. Acei investitori care au luat un bloc intreg si nu l-au vandut daca nu au dat deja bancii blocul si si-au ascuns proprietatile si veniturile in mod sigur o vor face deci nunschimba cu nimic comportamentul lor. Dar ce te faci cu exemple ca al meu, om serios care nu vrea sa isi ascunda veniturile. Avans 40000 , credit 170 000 euro(277 000 chf), terenul cu casa evaluat in 2008 de catre evaluatorul bancii la 335000.Nu am mai avut bani sa renovez casa odata cu criza. Am ramas si in chirie si cu rata la banca. Dupa reducerea celor de la Volksbank de 22,5% plus comisionul scazut din credit , lucru care a fost ca o gura de aer(de la 1500e/luna la 940), dupa rate in valoare de aproximativ 100 000 de euro platiti in cei 7 ani jumatate mai am de plata inca 177000 euro. Mai mult decat am luat...Cine ma protejeaza pe mine domnule Cinteza? si sunt tanar si eu, am luat creditul la 24 de ani. In opinia burtii pline a dumneavoastra trebuie sa platesc toata viata pt o greseala a sistemului condus de dumneavoastra? Sa va arat articole cu bancile care incurajau cresitarea in franci? Sa va arat comunicate care chiar si dupa ce crescuse cu 20-30% spuneau sa nu isi schimbe oamenii creditul in alta moneda pt ca va scadea si in final s-a dublat? Oare sunteti atat de inchis la minte incat sa intelegeti ca de fapt aceasta lege nu face decat sa incurajeze oamenii sa ia credite si sa creasca increderea in banci? Nu faceti decat un deserviciu institutiei pe care o reprezentati, scazand si mai mult increderea populatiei in ea.


 
19.  Usoara ipocrizie?
    (mesaj trimis de Dyogene în data de 25.11.2015, ora 10:32)  
 "Dacă debitorii nu mai dau banii înapoi din credite, din ce le dăm deponenților economiile?"
 Sa avem pardon, dar managementul riscului este exclusiv treaba capetelor luminate din banci. Nu este treaba statului.


 
  19.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 19 )
    (mesaj trimis de Van , in data de 25.11.2015, ora 11:08)
 
 Doamne, dar ce prost esti!
 1. Managementul riscului nu inseamna transferarea lui doar catre una dintre parti si apoi abuzarea acelei parti pentru ca oricum doar ea este expusa riscului
 2. Managementul riscului inseamna asezarea lui intre limite rezonabile si acceptabile prin masuri adecvate (ca de exemplu nivelul dobanzilor percepute, hedging-ul pe valuta (CHF YEN care trebuia facut la inceputul deteriorii situatiei economice globale, dar voi ati preferat sa cresteti dobanzile ca sa impovarati clientii iar apoi ati declarat ca sunt rau-platnici, nu ca voi sunteti incompetenti), re-esalonari etc.
 3. Daca unii dintre debitori nu dau banii inapoi, aveti avansul + garantia + veniturile facute pe seama celorlalti creditati din marjele de dobanda ca sa dati banii deponentilor
 4. Daca avansul plus garantia nu acopera creditul (adica banii deponentilor) inseamna ca sunteti incompetenti pentru ca nu sunteti capabili sa evaluati corect partenerul si garantia adusa de acesta si deci e cazul sa iesiti din piata, nu sa plateasca creditatul pentru incompetenta voastra. Problema este la voi - sunteti incompetenti (si va acoperiti incompetenta acoperiti transferand tot riscul partenerului), calici (marje de dobanzi si aroganti. Acum ai inteles si tu cum stau lucrurile Dyogene (prostul nu e prost destul daca nu e si fudul - renunta la Dyogene ca nu este cazul tau)!


 
  19.2.   Totul e in van, Van  (răspuns la opinia nr. 19.1 )
    (mesaj trimis de Dyogene , in data de 25.11.2015, ora 11:23)
 
 Doamne, dar cat de mult gresesti. Faci riduri, iti creste pulsul, riscul de diabet si AVC, ia-o usurel si citeste atent, pentru ca in esenta asta am zis si eu.


 
  19.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 19.2 )
    (mesaj trimis de Van , in data de 25.11.2015, ora 13:23)
 
 Statul nu a facut managementul riscului ci doar a responsabilizat bancile determinandu-le sa-si faca singure managementul riscului care pana acum nu prea a existat datorita umbrelei "transferului intregului risc catre client" sub care s-au adapostit cu largul sprijin al romanilor (?) din conducerea BNR. Doar 2 obiective au avut conducerile bancilor - cat mai multe tranzactii la adapostul transferului intregului risc catre clienti si bonusuri cat mai mari pentru bancheri (+ maximizarea castigurilor bancilor mama din afara in detrimentul celor locale si mai ales al clientilor). Atat!


 
20.  Lege facuta prost
    (mesaj trimis de Cristi în data de 25.11.2015, ora 11:19)  
 Minunat. De lege vor profita speculatorii imobiliari, cei care au cumparat ca sa vanda apoi pe mai multi bani si, probabil, cativa parlamentari cu credite. Oricum, adio credite ipotecare pe viitor (avansul va fi sigur la 50%) si de altfel, adio credite in general. Legea nu va fi usor de aplicat, instantele vor fi potopite de un suvoi de procese. Ca de obicei la romani, cadem in extreme. Ori nu facem nimic atunci cand trebuie, ori facem ceva exagerat si aberant atunci cand e prea tarziu, aruncand cu bombe ca sa ucidem muste. Tara condusa de cretini.


 
  20.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 20 )
    (mesaj trimis de Vanatorul , in data de 25.11.2015, ora 13:27)
 
 Cum vor profita speculatorii imobiliari daca in opinia ta scade creditarea si deci cererea scade si in consecinta preturile vor scadea. Vor vinde in pierdere sau vor bloca banii si deci, in opinia ta, vor profita?
 Sa fim seriosi! Legea are un singur impact major si sanatos totodata - responsabilizarea bancilor


 
21.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 25.11.2015, ora 12:21)  
 Aceasta lega are caracter retroactiv sau se aplica doar la contractele de credit ipotecar incheiate dupa promulgarea legii???


 
  21.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 21 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 25.11.2015, ora 18:24)
 
 da


 
22.  Domnule Cinteza
    (mesaj trimis de Coco în data de 25.11.2015, ora 12:43)  
 Cred ca a venit vremea sa controleze pe bune si cineva pe BNR . Cred ca a venit vremea sa plateasca si BNR-ul gaurile pe care banciile comerciale le-au generat. Din cate stiu eu decizile BNR-ului nu sunt imputabile salariatiilor din aceasta institutie


 
  22.1.   Ce controleaza dl.cinteza  (răspuns la opinia nr. 22 )
    (mesaj trimis de controlor , in data de 25.11.2015, ora 14:21)
 
 Dl Cinteza are alte treburi, spre exemplu, o controleaza pe silvia ciornei sub fusta - cam asta-i tot ce face Dl. Cinteza


 
23.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 25.11.2015, ora 15:02)  
 Rusine sa va fie ....NOI am fost cei umiliti, bancile raporteaza profituri immense si nu negociaza cu nimeni, isi bat joc de noi si de copiinostri, ne ameninta, vin la usa mnoastra.Copii mei mananca cartofi de o saptamana ca nu mai avem bani, tot se duce la banca.Nu va ganditi ce societate crestem, ce le oferim copiilor nostril care nu au nici o vina ca noi am cumparat un appartament amarat. Banca Credit EUROPE BANK mi-a spus ca ei nu negociaza , ca nu pot sa-mi elimine comisionul de administrare de 0.15% care se aplica la sold.Dar ei au externalizat creditele cu peste 40% mai putin decat valoare lor. Nu sunteti correct stimate domn, aveti interese personale .....BNR TU AR TREBUI SA VEGHEZIIIIII LA CORECTITUDINEA BANCIIIILOOOOR.....


 
24.  Multumim dl Piperea si Zamfir !
    (mesaj trimis de anonimul în data de 25.11.2015, ora 15:14)  
 O veste buna pentru toate creditele! O lege normala prin care bancile mafioate vor fi responsabilizate! La puscarie cu nasii din BNR!


 
25.  Epoca voastra de aur s-a sfarsit
    (mesaj trimis de Jules în data de 25.11.2015, ora 15:25)  
 Adio. Lumea merge inainte si fara voi. Uneori in democratie se intampla lucruri bune pentru cetateni. Atunci cand nu mai danseaza cum vor bancile.
 Ne va fi mai bine fara voi.


 
26.  Bancherii vor legea conversie cu discount de 30%!
    (mesaj trimis de Octavian în data de 25.11.2015, ora 15:42)  
 Daca bancherii ar avea ceva inteligenta si profesionalism, ACUM ar trebui sa faca lobby pentru LEGEA CONVERSIEI CU DISCOUNT DE 30%!!!Doar asa vor mai ramane cu clienti buni platnici inca 15-20 de ani de aici inainte! Altfel vor ramane cu apartamente cutii de chibrituri pe care nu le vor putea vinde nici cu 200 de euro pe metru patrat!!!


 
27.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 25.11.2015, ora 17:17)  
 Demisia Comunistule.


 
28.  abia la reflux vedem cine inota dezbracat
    (mesaj trimis de ellis în data de 26.11.2015, ora 09:10)  
 dobanda compusa e cea mai puternica forta din univers.cine o intelege o castiga, cine nu, o plateste


 
Aceeasi sectiune (Politica)
ÎN DOSARUL INSULA BELINA ȘI BRAȚUL PAVEL,
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Internaţional, 21:58
     Venezuela a acuzat luni Statele Unite că exercită un "terorism psihologic", după decizia Washingtonului de a interzice intrarea pe teritoriul american anumitor cetățeni venezueleni, transmite AFP.  detalii
Companii-Afaceri, 21:37
     Hotelierii de pe litoral propun înființarea unei agenții guvernamentale pentru a aduce forță de muncă din străinătate, în special din Asia, în condițiile în care se confruntă cu o criză de personal deoarece mulți români au plecat să lucreze peste graniță.  detalii
Internaţional, 21:15
MINISTRUL TURC DE EXTERNE, MEVLUT CAVUSOGLU:
     Turcia, ale cărei relații cu Germania s-au deteriorat în ultimele luni, va face doi pași înainte spre normalizarea relațiilor bilaterale, dacă Germania face unul, a declarat ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, într-un interviu acordat luni unui post de televiziune, scrie Reuters.  detalii
Piaţa de Capital, 20:51
     Acționarii Romaero (simbol bursier RORX), companie de stat specializată în întreținerea și repararea avioanelor, vor decide în Adunarea Generală din 23 octombrie prelungirea mandatelor a trei membri interimari ai Consiliului de Administrație, mandate care expiră luna viitoare.  detalii
Internaţional, 20:45
     Patru dintre principalii indici bursieri europeni au închis ședința de tranzacționare de astăzi în apreciere.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
25.09.2017
BVB
     * Acțiunile "Fondul Proprietatea" au scăzut cu 1,41%
       Ședința de tranzacționare de vineri a ieșit în evidență prin scăderea tuturor indicilor Bursei de Valori București (BVB), BET coborând cu 0,48%, aceasta fiind cea de-a șaptea ședință consecutivă în...  detalii
25.09.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele europene au urmat un curs mixt vineri, în urma unui discurs al premierului britanic Theresa May privind ieșirea țării sale din UE.  detalii
22.09.2017
BVB
     * Piața, dominată de raportarea tranzacției prin care FP a vândut 2,56% din SNP și de listarea obligațiunilor IIB
     * "SIF Banat-Crișana" și-a răscumpărat aproape 540.000 din acțiuni,...  detalii
22.09.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele europene au urmat un curs pozitiv ieri, sectorul bancar fiind în ascensiune după ce Federal Reserve (Fed) din SUA a indicat, în ziua precedentă, că va continua să majoreze costul...  detalii
21.09.2017
BVB
     * Titlurile "OMV Petrom" s-au depreciat cu 2,4%, după anunțul "Fondului Proprietatea" privind derularea unei oferte de vânzare accelerată pentru cel puțin 2,56% din SNP
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de tranzacționare de ieri, o lichiditate de 36,5 milioane de lei, sub media zilnică a acestui an (47,1 milioane lei),...  detalii
21.09.2017
BURSELE DIN LUME / INVESTITORI ATENȚI LA POLITICA MONETARĂ A SUA
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au fluctuat ieri, investitorii așteptând decizia de după reuniunea de politică monetară a Federal Reserve (Fed) din SUA, desfășurată în zilele de...  detalii
Cotații Internaționale

Prognoza Meteo
Vezi harta temperaturilor
harta temperaturilor
     25.09.2017 
     Prognoza pentru România
     Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele din ziua precedentă în majoritatea zonelor și se vor situa în toată țara în jurul celor normale pentru ultima decadă a lunii septembrie. Cerul va fi temporar noros și va ploua local în sud-vest și în zona de munte și pe arii restrânse în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului și al Moldovei, în Dobrogea și în Bărăgan, precum și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 25 de grade, iar cele minime între 6...7 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 17...18 grade pe litoral. Dimineața și noaptea, pe spații mici, va fi ceață.
     Prognoza pentru București
     Valorile termice se vor menține apropiate de cele obișnuite în această perioadă din an. Cerul va fi temporar noros, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 22...23 de grade, iar cea minimă de 13...14 grade.
      
Curs Valutar

Curs valabil din data de 25 septembrie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,0783
2,3502
3,1374
3,9747
0,1766
0,6178
0,2188
4,5965
5,2337
1,4807
3,4515
0,2175
0,4942
1,0767
0,0675
0,4818
1,0992
3,8670
0,2914
1,2374
0,5840
0,0595
0,3417
0,2173
2,8148
0,0385
0,1467
1,0528
0,6142
0,1168
161,0893
5,4848
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
25.09.2017
FINANCE MINISTRY LAYS GROUNDWORK FOR BUYING GOVERNMENT BONDS DIRECTLY THROUGH THE TREASURY
     The Ministry of Public Finance (MFP) has created the legal framework which will allow it to sell government bonds to the population directly through the State Treasury and intends to use that...  details
21.09.2017
ANDRE CAPPON, CBM GROUP:
     Andre Cappon, the president of the CBM, Inc. group of New York, comes with a different perspective on the future development of the Bucharest Stock Exchange than that of the current management of...  details
19.09.2017
     * Anghel continues to act illegally and puts Sobolewski on the list, even though he didn't submit his candidacy
       Three candidates have been included in the race for the CEO seat of the Bucharest Stoch Exchange (BVB), during the internal selection process initiated by the Board of Directors, namely, Paul...  details
13.09.2017
PSD LEADERS HAVE APPROVED THE CREATION OF A COMMISSION TO INVESTIGATE THE ANRE
     * Elections at the ANRE this autumn
       Social Democrat leaders have approved the request of PM Mihai Tudose to set up an investigation commission which would audit the activity of the National Authority for the Regulation of the Energy...  details
12.09.2017
THE MISSION OF BSE PRESIDENT LUCIAN ANGHEL
     * The press release about the results of the BSE has omitted mentioning the IPO of Nuclearelectrica
     * Even though it quotes PwC, the data posted by the BSE differs from that of the consulting firm
       In a promotional campaign that isn't justified by reality in any way, the Bucharest Stock Exchange (BVB) is being maneuvered by its president Lucian Anghel into posting wacky press releases...  details
11.09.2017
THE CONTRACT INCLUDES A NON-COMPETE CLAUSE
     Even though the Bucharest Stock Exchange has announced it is looking for a CEO, it is likely that Ludwik Sobolewski will remain on the payroll of the BSE for two more years, because his contract...  details
11.09.2017
FINANCE MINISTRY ONCE AGAIN CONFIRMS WHAT BURSA HAS REPORTED BEFORE:
     Hundreds of millions of Euros have gone from our banks to tax havens, Minister of Public Finance Ionuț Mișa states, in an interview with a financial newspaper. The official thus confirms what BURSA...  details
07.09.2017
     * "I hope that the government won't use the new fiscal regime of royalties as an intimidation tool against hydrocarbon producers"
     * Interview with PNL Lucian Bode, former minister of the economy
       Reporter: What is your opinion on the decision of the authorities to once again change the Energy Strategy?
     Lucian Bode: To me, the unreliability of the current government is...  details
05.09.2017
THE ONLY CANDIDATE FOR THE BOARD OF THE EXCHANGE, IN THE GENERAL SHAREHOLDER MEETING OF SEPTEMBER 14TH
     * Mr. Hanga hopes for a constructive approach and aimed at the future, and at the development of the BSE
       Radu Hanga, senior advisor for the Board of Directors of Banca Transilvania, is the only candidate proposed to fill out the Board of the Bucharest Stock Exchange, after the death of Cristian Micu,...  details
05.09.2017
ENERGY MINISTRY WANTS TO UPDATE THE ENERGY STRATEGY, BY MID-OCTOBER
     * State secretary Andrei Maioreanu: "The updating of the Strategy was necessary, because the existing draft was predominantly focused on the objectives expressed by the EU and less on the objectives of the Romanian energy system"
     * Ion Lungu: "Each government devises a new strategy"
       The amendment of the Energy Strategy in one month is a bad joke, says Jack Cutișteanu, CEO of Petprod, reacting to the announcement made by the representatives of the Ministry of Energy, according...  details
30.08.2017
ISAR, ABOUT THE CONSTANT INCREASE OF THE EURO:
     * Senator Daniel Zamfir wants to call Mugur Isărescu in for hearings, next week
     * Isar: "The opening of the parliamentary session involves multiple negotiations"
     * The leu has weakened to 4.5985 lei against the Euro
       The leu yesterday weakened again, reaching the level of 4.5985 lei against the Euro, after on Monday it was quoted at 4.5958 lei.  details
29.08.2017
     * Dochia: "The pension fund management firms will close down on their own if the fee gets eliminated"
     * Aurelian Dochia: "The government's communication is a permanent blunder, and the result is that nobody is interested anymore in what the authorities are saying"
     * PFP: "The current government, starting with its own prime-minister, is characterized by a ferocious economic illiteracy"
       The 2nd pension pillar continues to be the focus of politicians, who come out with conflicting statements on the matter. After last week, PM Mihai Tudose and deputy prime-minister Marcel have...  details
25.08.2017
THE BSE CRISIS
     The embarrassing situation generated at the Bucharest Stock Exchange (BSE) by its former CEO Ludwik Sobolewski, who, with the complicity of BSE president Lucian Anghel, has tried, against the will...  details
24.08.2017
IF THE CONTRIBUTION IS REDUCED
     * "If the state pension system is the only one that gets kept, eventually the state may be unable to pay the pensions", says Dochia
       The 2nd pension pillar is once again grabs the attention of the public, after information from sources surfaced yesterday that the Ministry of Public Finances intends to cut by half the...  details
23.08.2017
     Ludwik Sobolewski announced, on Monday night, that he has decided not to exercise his mandate as CEO of the Bucharest Stock Exchange, "even though he could", invoking an alleged difference...  details
.