DARIUS VÂLCOV: "Sistemul de redevenţe pentru sectorul petrolier va fi menţinut"

V.B.
Companii #Energie / 3 decembrie 2014

Sistemul actual de redevenţe pentru sectorul petrolier nu va mai fi modificat pentru anul viitor, ci va fi menţinut cu aceleaşi taxe, urmând ca o nouă formulă să fie apoi gândită, a declarat astăzi ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov.

"Se va prelungi pentru anul viitor actualul sistem", a spus Vâlcov.

Decizia va fi luată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă.

În septembrie, premierul Victor Ponta anunţa că proiectul privind noile redevenţe pentru sectorul petrolier va fi pus în dezbatere la începutul anului viitor şi va fi introdus un sistem care să asigure resurse bugetare la media europeană, dar care să nu descurajeze investiţiile prin perceperea unor taxe prea mari.

Actuala legislaţie nu face diferenţa între tipurile de zăcăminte, iar nivelul redevenţelor este cuprins între 3% şi 13% din cel al producţiei de hidrocarburi.

Redevenţele au fost fixate în 2004 şi sunt valabile până inclusiv în decembrie 2014, fiind stabilite prin legea de aprobare a contractului de privatizare a Petrom, companie preluată de grupul austriac OMV.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb