Începând cu data de 1 ianuarie 2017, contravaloarea paşaportului eliberat persoanelor fără cetăţenie, a documentului de călătorie eliberat refugiaţilor precum şi a documentului de călătorie eliberat persoanelor care au obţinut protecţie subsidiară este de 258 de lei, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) trimis Redacţiei.
De asemenea, pentru permisul de şedere temporară sau permanentă, solicitanţii vor achita suma de 259 de lei.
"Totodată, precizăm că, în cazul în care contravaloarea documentelor menţionate anterior este achitată înainte de 01 ianuarie 2017 şi solicitarea este înregistrată după această dată, documentele de călătorie se vor elibera la preţul achitat", se arată în comunicat.
Taxele se vor achita în contul Companiei Naţionale Imprimeria Naţională S.A.(CNIN), conform sursei citate.