Programul EU Gateway continuă cu sesiunea de aplicări pentru companii specializate în tehnologii energetice şi de mediu care vor să intre pe piaţa din Japonia, potrivit unui comunicat de presă. Termenul limită de aplicare este 23 septembrie 2011, iar misiunea economică este programată în perioada 6-10 februarie 2012, marcând începutul celui de-al patrulea ciclu de misiuni.
"În pofida contextului economic global, cererea pentru tehnologiile verzi este ridicată, mai ales pe pieţele din Asia. Prin intermediul programului EU Gateway firmele româneşti de profil pot profita de această oportunitate", spune Alexandru Bernea, Business Analyst în cadrul Deloitte Consultanţă şi coordonator al acestei etape din program.
Programul EU Gateway a fost iniţiat de către Comisia Europeană şi are ca scop susţinerea companiilor din Uniunea Europeană în procesul de intrare pe anumite pieţe de înaltă tehnologie şi design. Birourile Deloitte din Uniunea Europeană, Japonia şi Coreea de Sud oferă suport şi instruire pentru companii, de la stadiul de aplicare şi până la sfârşitul misiunii economice. Programul a fost structurat pe şase cicluri anuale, cu misiuni economice până în 2014.