Deputatul Eugen Tomac a fost ales preşedinte al PMP

Elena Deacu
Politică / 8 februarie 2015

Eugen Tomac a fost ales astăzi preşedinte al PMP, cu 694 voturi "pentru" şi 8 "împotrivă", el arătându-se convins că împreună cu Traian Băsescu, PMP va câştiga alegerile şi "va repune pe hartă România acolo unde-i e locul, alături de celelalte naţiuni europene".

Tomac a fost singurul candidat pentru funcţia de preşedinte a PMP, el prezentând moţiunea "România implicată. PMP partidul schimbării".

Odată cu alegerea lui Eugen Tomac a fost votată şi echipa acestuia, astfel încât Dorel Onaca va ocupa funcţia de secretar general al PMP, iar Siegfried Mureşan pe cea de prim-vicepreşedinte.

"Sunt convins că împreună cu preşedintel Traian Băsescu, PMP va câştiga alegerile şi va repune pe hartă România acolo unde-i e locul, alături de celelalte naţiuni europene. Începând de mâine începe o nouă etapă din viaţa PMP", a adăugat Tomac, care a arătat că anul 2016 trebuie să-i găsească pe reprezentanţii PMP, "cu fruntea sus" şi "să spulbere acest USL dolofan, care s-a diminuat uşor".

Tomac a mai spus că PMP va trebui să fie unul din cele mai active partide politice din România şi "vocea celor care vor ca clasa politică să-i trateze cu respect".

De asemenea, la congres, au fost votaţi vicepreşedinţii PMP şi secretarii executivi ai partidului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb