DIICOT a reţinut 3 acţionari ai "Petrolului Ploieşti", precum şi pe alte 4 persoane

E.D.
Anticorupţie / 25 noiembrie 2014

Actualizare 21:30

Trei acţionari ai Petrolului Ploieşti, între care fraţii Daniel Capră şi Nicolae Capră, şi alte patru persoane au fost reţinuţi, în această seară, de procurorii DIICOT după mai multe ore de audieri într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15,4 milioane de euro, potrivit surselor din presă.

Şeful DIICOT Ploieşti, Ionuţ Botnaru, a declarat, pentru Agerpres, că în urma audierilor au fost reţinute şapte persoane, între care trei administratori ai clubului, respectiv fraţii Daniel şi Nicolae Capră şi Marius Bucuroiu, dar şi administratori ai unor societăţi implicate în activitatea infracţională.

------------

DIICOT a efectuat percheziţii de amploare în această dimineaţă la clubul de fotbal Petrolul Ploieşti, procurorii având suspiciuni legate de evaziune fiscală şi spălare de bani, iar prejudiciul s-ar ridica la 15,4 milioane de euro, prin operaţiuni fictive de preluare şi finanţare a clubului.

Portrivit unui comunicat al instituţiei, 19 persoane suspecte ar fi realizat o reţea de firme prin care efectuau operaţiuni fictive şi deduceri ilegale de TVA. Pentru destructurarea reţelei infracţionale, oamenii legi fac 25 de percheziţii la Ploieşti, Buzău, Brăila, Sălaj, Giurgiu şi Bucureşti.

De asemenea, în scopul creării unor relaţii comerciale inexistente între firmele implicate în activitatea infracţională, cu clubul sportiv, au fost facturate diferite servicii şi livrări de mărfuri, sumele astfel obţinute fiind însuşite de către membrii grupării, în scopul preluării şi finanţării clubului, prin creditări succesive.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb