DIN 25 OCTOMBRIE, Rusia îşi închide spaţiul aerian pentru companiile ucrainene

Simona Grigorescu
Internaţional / 29 septembrie 2015

Rusia a anunţat, ieri, că a decis să-şi închidă spaţiul aerian pentru companiile ucrainene după 25 octombrie, ca răspuns la interdicţia Kievului vizând două companii aeriene ruseşti pe teritoriul ucrainean, relatează AFP.

"În conformitate cu instrucţiunile date de prim-ministrul rus Dmitri Medvedev, Ministerul Transporturilor a cerut agenţiei federale de transport aerian să informeze companiile aeriene ce asigură zboruri cu destinaţia Rusia că au interdicţie de a folosi spaţiul aerian rus începând cu 25 octombrie", a declarat pentru agenţia oficială de presă Tass un purtător de cuvânt al ministerului.

Potrivit purtătorului de cuvânt, această măsură este un răspuns la decizia autorităţilor ucrainene, anunţată săptămâna trecută, de a interzice pe teritoriul lor companiile aeriene ruseşti Aeroflot şi Transaero chiar de săptămâna trecută.

Tranzitul avioanelor companiilor ruseşti va fi de asemenea interzis dacă aceste aparate "transportă material militar, cu dublă utilizare (militară şi civilă) sau chiar soldaţi ruşi", potrivit Kievului.

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0632
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3104
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4178
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8585
Gram de aur (XAU)Gram de aur504.1740

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb