DIN PRIMUL TRIMESTRU, Fondul pentru Mediu are de încasat datorii de peste 36 milioane de lei

Elena Deacu
Companii #Mediu / 9 aprilie 2015

În primul trimestru al anului 2015, în urma controalelor desfăşurate la nivel naţional, dispuse de preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Adrian Gearâp, au fost efectuate 27 de inspecţii fiscale, fiind constatate sume datorate la Fondul pentru mediu în valoare de 36.225.824 lei, cu o creştere de 268% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014.

De asemenea, în perioada 01 ianuarie - 31 martie 2015, a fost încasată la Fondul pentru mediu suma de 76.515.443,46 lei, din taxe şi contribuţii (altele decât timbrul de mediu) fiind înregistrată o creştere de aproximativ 22% faţă de încasările realizate în anul 2014.

Acţiunile realizate de către Direcţia Generală de Administrare Fiscală şi Gestiune Financiară vor continua pe întreg teritoriul ţării, cu verificarea contribuabililor care nu-şi îndeplinesc obligaţiile la Fondul pentru mediu.

Contribuabilii sunt obligaţi să declare lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, contribuţiile, taxele, penalităţile şi alte sume ce constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb