Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care conduce Autoritatea Naţională a Vămilor, Dorel Fronea, a primit astăzi vizita delegaţiei Administraţiei Vamale din Serbia, condusă de Tihomir Bogićević, director general.
Din delegaţia Administraţiei Vamale Sârbe au mai făcut parte: Veselin Milo¹ević, director general adjunct, Departamentul de Afaceri Vamale şi Cooperare Vamală Internaţională şi Nenad Manić, director general adjunct, Departamentul de Supraveghere Vamală, potrivit unui comunicat de presă.
În cadrul întrevederii, la care au participat mai mulţi reprezentanţi ai conducerii Autorităţii Naţionale a Vămilor, au fost discutate aspecte privind intensificarea cooperării între cele două administraţii vamale, realizarea unor schimburi de experienţă, precum şi realizarea unor operaţiuni vamale comune în vederea combaterii traficului ilicit cu ţigarete, mărfuri contrafăcute şi produse energetice.