Directorul SRI a discutat cu preşedintele Stratfor despre securitatea regională

A.C.
Politică #Apărare / 22 mai 2014

Directorul SRI, George Maior, a avut o întrevedere cu preşedintele Stratfor, George Friedman, cu care a discutat despre dinamica mediului de securitate regională, securitatea energetică, relaţia transatlantică, NATO, UE şi parteneriatul strategic România-SUA, informează SRI, potrivit surselor din presă.

Purtătorul de cuvânt a Serviciului, Sorin Sava, a declarat, pentru surse din presă, că Maior a avut o întrevedere cu preşedintele Stratfor, George Friedman.

"În cadrul acestei întrevederi au fost abordate teme strategice de actualitate privind dinamica mediului de securitate regională în contextul proceselor geopolitice mai ample, securitatea energetică, relaţia transatlantică şi evoluţii privind securitatea europeană şi euroatlantică (NATO, UE), precum şi dezvoltarea parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii", a spus Sava.

Vizita lui George Friedman în România se înscrie în contextul unui turneu mai amplu pe care fondatorul şi preşedintele companiei Stratfor îl desfăşoară în mai multe ţări din Regiunea Mării Negre.

Vizita preşedintelui Stratfor la Bucureşti are loc la o săptămână după cea a analistului-şef al Stratfor, Robert Kaplan.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb