DNA anchetează 11 persoane privind obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Comunităţilor Europene

F. A.
Anticorupţie / 7 februarie 2013

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată a 11 persoane implicate, în mod direct sau indirect, în obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, se precizează într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Cuantumul prejudiciilor realizate se ridică la suma de 984.164,38 euro (echivalentul în lei a sumei de 4.408.269,18 lei) în dauna Ministerului Dezvoltării Regionale (fostul Minister al Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor), reprezentând fonduri europene obţinute pe nedrept prin prezentare de documente false, şi un prejudiciu de 9.471.013,23 lei în dauna autorităţii contractante - Consiliul Judeţean Argeş, care se constituie în avantaj patrimonial necuvenit în favoarea societăţii comerciale implicată în acţiunile ilicite.

Printre persoanele implicate în acţiunile ilicite se află Nicolescu Constantin, preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş şi Dobre Grigore, asociat şi administrator la Zeus S.A. Piteşti, inculpaţii mai fiind implicaţi şi într-un alt dosar de corupţie cercetat de DNA.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb