Masa Rotundă - România și Rusia în căutare de noi formate de cooperare
BURSA 18.06.2015

EMILIA OLESCU
 
mărește imaginea
     *  Economistul CFA, Adrian Mitroi: "Când sistemul financiar nu dă nimic, nu trebuie să-l mai căutăm"
       Cei care au economii plasate în depozite bancare nu trebuie să se mai aștepte la profit din dobânzi, subliniază analiștii economici, apreciind că, în condițiile actuale de piață, rolul depozitelor a rămas doar cel de protecție a banilor, nu și de rentabilitate.
     Specialiștii atrag atenția că dobânzile ajunse, din punct de vedere nominal, aproape de zero, mai ales în cazul depozitelor în valută, sunt, de fapt, real negative, dacă luăm în calcul rata inflației.
     Economistul Adrian Mitroi, din cadrul CFA România, susține: "În termeni reali, dobânzile la depozitele în alte valute decât în lei sunt negative, întrucât inflația, chiar la un nivel redus, coboară nivelurile dobânzilor, deja ajunse aproape de zero. Deși inflația se măsoară pe o anume perioadă, iar dobânzile pe o altă perioadă, totuși, de principiu, dobânzile reale pentru depozitele în valută coboară sub zero. Aici vorbim de puterea de cumpărare".
     Potrivit domniei sale, în prezent, nu mai vorbim despre rentabilități ale capitalului nostru: "Nu intervine returul de capital, ne mulțumim să ne protejăm capitalul. Este cel mai bun lucru pe care îl poate face economia, pentru că nu mai poate să ne aducă rentabilitate.
     Acum, funcționăm pe premisa că, "dacă nu riști, nu câștigi". Înainte, rata fără risc presupunea o rentabilitate mică, dar pozitivă. Depozitele reprezintă cel mai fără risc plasament, dar cel mai puțin rentabil". Singura variantă este reorientarea orizontului investițional, pe minim 2-3 ani, întrucât prima de maturitate face sens, ne-a precizat domnul Mitroi, adăugând, însă, că și aici putem avea surprize, întrucât, "în condiții de necartografiere din punct de vedere economic, putem avea efecte secundare din cauza deflației".
     Acum, cea mai slabă poziție este cea de creditor, spune economistul, menționând că este mult mai confortabil să fii debitor, cu amendamentul ca moneda în care ai creditul să nu se aprecieze".
     "Într-o lume hipercompetitivă, nu poți avea decizii robuste și infailibile. Cea mai bună abordare este protecția capitalului, mulțumindu-te și cu randament real negativ", conchide Adrian Mitroi, subliniind: "Când sistemul financiar nu dă nimic, nu trebuie să-l mai căutăm".
     Cel mai recomandat, în momentul de față, este să investim în activele personale, este de părere domnia sa.
     Specialistul apreciază că investițiile imobiliare perfecte nu există: "Pe termen lung, din punct de vedere al consumatorului de credit, valoarea economică a unei investiții imobiliare este negativă, luând în calcul costurile de finanțare, resursele alocate pentru întreținere etc.
     Cea mai proastă idee este să-ți cumperi un imobil pe datorie ca să-ți achiți ratele din chiria încasată".
     Adrian Mitroi concluzionează că cea mai sigură rămâne piața de capital, pentru că este "cea mai lichidă, mai îndepărtată de ciclurile economice și cu o granularitate mai mare".
     În condițiile actuale, contul de economii se apropie tot mai mult de depozite, diferența majoră dintre cele două constând în faptul că primul dintre acestea "oferă conveniența de a-l avea la dispoziție", este de părere reprezentantul CFA, care este de părere că "băncile nu fac favoruri legate de conturile de economii, ce reprezintă niște conturi curente cu dobânzi puțin mai ridicate".
     În opinia analistului economic Dragoș Cabat, deși doar unele dobânzi se mai mențin real pozitive, nu ar fi normal ca acestea să fie mai mari, având în vedere situația actuală din piață.
     "Dacă dorim ca dobânzile la credite să scadă, nu putem avea dobânzi mai mari la depozite", ne-a declarat domnia sa, subliniind că depozitele își pierd rolul de a aduce profit, păstrându-și doar calitatea de a oferi siguranță plasamentelor.
     "Cine dorește să își riște banii și vrea dobânzi mai mari trebuie să mergă pe piața de capital", a conchis Dragoș Cabat.
     Încă de la începutul acestui an, economiștii estimau că trendul de scădere a dobânzilor la depozite va continua pe tot parcursul lui 2015, starea fiind una generală, la nivel global.
     "Dobânzile sunt la minime istorice. Problema noastră este că nu suntem obișnuiți cu astfel de dobânzi scăzute. Nu s-a mai întâmplat până acum așa ceva la noi. Este o realitate nouă, la care trebuie să ne adaptăm", ne-a spus, în martie, Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal.
     Oamenii au ca alternativă să investească banii în consum sau să-i plaseze în fonduri mutuale, în investiții directe pe bursă, în achiziții de titluri etc., dar toate aceste alternative presupun și riscuri ridicate.
     * Rata medie a dobânzilor la depozitele în euro nu depășește 1,2%
     Rata medie a dobânzilor la depozitele în lei nu depășea, ieri, nivelul de 2,35%, indiferent de termen (1,54% pentru depozitele la o lună, 1,96% pentru cele la 3 luni, 2,35% pentru depozitele constituite la 9 luni și 2,22% pentru cele la 12 luni), în timp ce rata medie a dobânzilor la depozitele în lei era de maxim 1,2% (0,85% la trei luni, 1% la 6 luni, 1,15% la nouă luni și 1,2% la 12 luni), potrivit calculelor Conso.
     În ceea ce privește depozitele în lei, cea mai mare dobândă pentru cele constituite la o lună era, ieri, la Nextebank, respectiv 2,5%, în timp ce dobânda cea mai mică putea fi găsită la BCR (0,3%, de la 1,15% în 14 ianuarie 2015). Nexte Bank și Marfin Bank oferă cea mai mare dobândă din piață la depozitele la trei luni - de 2,6% (de la 3,10, în urmă cu cinci luni) -, la polul opus aflându-se CEC Bank, cu 1% (față de 2,15% în ianuarie). Nivelul maxim al dobânzii crește, pentru depozitele la șase luni comparativ cu cele la trei luni, doar cu 0,20%, până la 2,8% - la Marfin Bank, cel mai mic nivel cifrându-se la 1,25% (la CEC Bank). Pentru depozitele la nouă și 12 luni, nivelurile minime ale dobânzilor sunt de 1,25% (de la 2,75% în ianuarie), la CEC Bank și, respectiv, 1,3% (comparativ cu 2,9% acum cinci luni), la Unicredit Țiriac Bank. Cele mai mari dobânzi pentru termenele menționate sunt la Banca Comercială Feroviară (2,75% de la 3,5%), respectiv Marfin Bank (3%).
     Pentru depozitele constituite în euro, dobânzile minime sunt de 0,1% la o lună (BCR), 0,2% la trei luni (BCR), 0,5% la șase luni (CEC Bank), 0,75% la nouă luni (Intesa Sanpaoilo Bank) respectiv 0,4% la 12 luni (ING Bank). Depozitele în euro cu cele mai mari dobânzi sunt la Nextebank (1,75% la o lună, 1,9% la trei luni, 2% la șase luni și 2,1% la 12 luni) și la Marfin Bank (2,1% la nouă luni). Și acestea au scăzut constant, de la începutul anului și până acum. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !

1.  Bune opinii ale analiștilor
    (mesaj trimis de Cristi C în data de 18.06.2015, ora 01:05)  
 Și bun articol. Am o singură problemă cu afirmația că "piața de capital este cea mai îndepărtată de ciclurile economice" ... Pare un moment de confuzie dar nu știu al cui.


 
  1.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 18.06.2015, ora 01:50)
 
 Ti-am spus ca esti confuz cind vii la munca dupa etnobotanic session !


 
  1.2.   Confuzia nu poate fi decât Cerebrală  (răspuns la opinia nr. 1.1 )
    (mesaj trimis de Cristi C , in data de 18.06.2015, ora 11:16)
 
 C vine de la Cerebral, nu de la Canabis și nici de la Castle Craig.
 
 Dar cred că am și explicația. Cuvântul "îndepartată" este folosit meschin de către analist. Nu vrea să mintă spunând că este "independentă", deci că nu variază în funcție de ciclurile economice, ci că această evoluție este defazată în timp, deci mai "îndepărtată". Piața de capital anticipează ciclul economic. Își atinge vârful când încă economia nu și l-a atins. Și își atinge minimul și începe să crească când încă veștile negative și scăderea economică nu s-au stins.


 
Aceeasi sectiune (Banci Asigurari)
Internaţional
     Principalii indici bursieri de pe Wall Street, SUA, au deschis ședința de tranzacționare de astăzi în scădere.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital
LA MIJLOCUL ȘEDINȚEI:
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în prima parte a ședinței de tranzacționare de astăzi, o lichiditate de 9,56 milioane lei (2,04 milioane de euro).  click să citești tot articolul
Internaţional
     Bursele asiatice închid în teritoriu pozitiv prima ședință de tranzacționare a săptămânii curente.  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     * Dolarul a scăzut cu 2,04 bani în fața monedei naționale
     * Francul s-a depreciat la 4,0659
     Banca Națională a României (BNR) a anunțat astăzi un curs de referință de 4,6671 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,02 bani comparativ cu ședința anterioară, când euro a fost cotat la 4,6669 lei.  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
      Indicele ROBOR la 3 luni a crescut la 3,30%, de la 3,28%, valoarea înregistrată în sedința precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
175 milioane metrii cubi de apă
Jurnal Bursier
22.10.2018
     * Rulaj de 39,86 milioane de lei
     Șapte dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au terminat ultima ședință de tranzacționare a săptămânii ușor în teritoriul pozitiv, în contextul...  click să citești tot articolul
22.10.2018
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au urmat un curs negativ vineri, din cauza rezultatelor financiare dezamăgitoare raportate de unele companii din sectorul auto și cel al...  click să citești tot articolul
19.10.2018
BVB
     * BET-NG, singurul indice în creștere
       * BET-NG, singurul indice în creștere
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de tranzacționare de joi, deprecieri pentru opt dintre cei nouă indici,...  click să citești tot articolul
19.10.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au crescut ieri, în baza rezultatelor financiare anunțate de companii.  click să citești tot articolul
18.10.2018
BVB
     * Rulaj de numai 37 milioane de lei, în condițiile lipsei transferurilor de tip "deal"
       Lichiditatea înregistrată în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 37,16 milioane de lei, sub valoarea înregistrată în ședința anterioară,...  click să citești tot articolul
18.10.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele europene s-au înscris pe un curs negativ în a doua parte a zilei de ieri, din cauza evoluțiilor din sectorul auto, generate de apariția informației conform căreia vânzările de mașini s-au...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 22 octombrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8814
2.3863
3.0994
4.0659
0.1807
0.6256
0.2259
4.6671
5.2855
1.4444
3.5941
0.2397
0.4927
1.0873
0.0621
0.4516
0.7172
4.0557
0.2831
1.0917
0.5844
0.0552
0.3584
0.2103
2.6694
0.0394
0.1443
1.1042
0.6279
0.1238
159.4364
5.6439
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
15.10.2018
     Italian finance minister, Giovanni Tria, recently said that the yield of government bonds is not justified by the fundamental aspects of the budget and it is expecting a drop in them, in order for "the negative effects on the banking system to be avoided".  click here to read the entire article
12.10.2018
     * American president criticized the central bank for raising the interest rates
     * Bloomberg: The richest people in the world have lost 99 billion dollars following the drops in the stock market
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "There is no real danger of us being faced with a stock market crash"
     
     The stock markets of the world saw major drops yesterday, especially those in Asia and Europe, following the Wednesday evolutions of the American markets. Yesterday, on the markets, panic came as a result of American president Donald Trump against the central bank (Federal Reserve - Fed), concerning the interest rate hikes.  click here to read the entire article
01.10.2018
REPORT FROM ROME
     Some people mistake direct democracy with "the popular democracy regime" of communism. No, it is called direct democracy, because the decision is not mediated by representatives.  click here to read the entire article
26.09.2018
THE ROMANIAN DEVELOPMENT CONFERENCE STRATEGY / LÁSZLÓ BORBÉLY, STATE ADVISOR:
     * "We should more seriously concern ourselves with the durable development concept"
     
     The National Strategy for Sustainable Development of Romania will be completed by October 1st, according to Laszlo Borbely, State Counselor, Head of the Department for Sustainable Development of the Government, who states:  click here to read the entire article
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
.