Dolarul american va ajunge la paritate cu moneda euro în 2017 ca urmare a direcţiilor diferite în care vor evolua ratele dobânzilor pe cele două maluri ale Atlanticului, a afirmat luni economistul şef de la Goldman Sachs, Jan Hatzius, potrivit CNBC.
Potrivit lui Jan Hatzius, Rezerva Federală americană va majora, cel mai probabil, de trei ori dobânda de referinţă în 2017, ceea ce va creşte diferenţa faţă de poziţia de menţinere neschimbată a dobânzilor în Europa.
"Principalul motor este diferenţialul de dobândă. Dacă avem dreptate că Fed va majora dobânzile mai mult decât se aşteaptă pieţele, acesta este un bun indicator de urmărit", a declarat economistul şef al "Goldman Sachs" la o conferinţă organizată la Londra.
Conform estimărilor "Goldman Sachs", majorarea de către Fed a dobânzilor în iunie, septembrie şi decembrie anul acesta este mai radicală decât actualul consens existent pe piaţă, de stabilire a preţurilor prin doar două creşteri semnificative în 2017.
Potrivit lui Jan Hatzius, Goldman Sachs crede că există 35% "şanse subiective" pentru ca o primă majorare de dobândă să fie anunţată de Fed chiar în luna martie. Acesta a afirmat că procesul "va fi caracterizat ca relativ gradual, dar există riscuri clare în ambele abordări".
Economistul crede că motivul principal care stă la baza accelerării ritmului de majorare a dobânzilor după un deceniu de inerţie este situaţia bună a economiei care se îndreaptă spre obiectivele Fed.
În schimb, în ceea ce priveşte Europa, Jan Hatzius nu se aşteaptă la o majorare a dobânzii din partea Băncii Centrale Europene înainte de 2019.
Chiar dacă nu crede că relansarea economiei europene dă semne de încetinire şi afirmă că rata creşterilor "nu este rea", economistul "Goldman Sachs" atrage atenţia asupra ratei ridicate a şomajului, 9,8%, care în opinia sa va continua să menţină inflaţia sub ţinta avută în vedere de BCE.