Dragnea: "Băsescu şi Antonescu - doi oameni importanţi din stat care se înţeleg foarte bine"

F.A.
Politică / 12 noiembrie 2013

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, astăzi, că preşedintele Traian Băsescu şi liderul PNL Crin Antonescu sunt doi oameni importanţi în stat care "se înţeleg foarte bine" şi cărora "le stă foarte bine".

"Eu văd decât doi oameni importanţi din stat care se înţeleg foarte bine", a declarat ministrul Dezvoltării Regionale, întrebat cum vede recentele afirmaţii ale şefului statului referitoare la candidatura lui Crin Antonescu la prezidenţiale.

El a precizat că subiectul unui candidat propriu al PSD la prezidenţialele din 2014 nu există în acest partid, acesta fiind adus în discuţie de oameni politici din afara PSD.

"Nu pot să fac inventarul unor capcane pe care şi le întind unii altora. Nu mă interesează. Dar este vorba de un subiect pe care îl aduc în dezbatere nişte oameni, un subiect care nu există la noi în PSD. Noi nu am spus în PSD că nu respectăm hotărârea Congresului prin care am stabilit că îl susţinem pe Crin Antonescu şi o tot spunem", a spus Dragnea.

Întrebat ce părere are despre oferta preşedintelui Băsescu de a-l consilia pe Antonescu, Liviu Dragnea a afirmat: "Doamne ajută!"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că PSD nu poate da şeful statului dacă se rupe de PNL, iar un candidat de dreapta, inclusiv Crin Antonescu, va fi susţinut în turul II de toată dreapta şi este de preferat "unui plagiator", precizând că personal îl va învăţa pe liberal ce are făcut.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că este de acord cu analiza făcută de preşedintele Traian Băsescu în privinţa unui candidat al PSD la alegerile prezidenţiale şi un eventual eşec, menţionând că este o apreciere corectă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb