DRAGNEA DESPRE ÎNTÂLNIREA CU TIMMERMANS: "Să dau eu explicaţii?"

V.D
Politică / 28 februarie 2018

Liviu Dragnea

Liviu Dragnea

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, s-a arătat mirat de faptul că ar trebui să dea vreo explicaţie referitoare la revocarea din funcţie a procurorului şef al DNA la întâlnirea pe care o va avea joi cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, argumentând că Parlamentul nu are de ce să dea explicaţii.

"Să dau eu explicaţii? Dar nu aş putea să fiu arestat pentru orice demers? Da de ce să dau explicaţii?", a răspuns Dragnea, miercuri, la Parlament, întrebat dacă va da explicaţii, în întâlnirea de joi, cu privire la cererea de revocare a şefei DNA.

Potrivit lui Dragnea, oficialii europeni "nu pot aştepta de la Parlament" explicaţii pe astfel de teme.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a confirmat că se va întâlni joi cu oficialul CE.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, responsabil pentru mai buna legiferare, relaţii interinstituţionale, statul de drept şi Carta drepturilor fundamentale, va efectua o vizită oficială la Bucureşti joi, având prevăzute în program întâlniri la nivel înalt cu autorităţile române. Conform Reprezentanţei CE în România, oficialul european se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi cu prim-ministrul Viorica Dăncilă. De asemenea, conform aceleiaşi surse, Timmermans se va întâlni cu reprezentanţi ai sistemului judiciar din România şi cu membri ai Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu; doar sa fi deacord cu parerile/propunerile lor. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0703
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4394
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8582
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.9651

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb