Coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, le-a spus, sâmbătă, celor prezenţi la conferinţa de alegeri a organizaţiei de femei a PSD Teleorman, că PSD este capabil să câştige viitoarele alegeri la termen sau "mai grăbite eventual", atrăgându-le în context atenţia că "este posibil ca în septembrie să avem nevoie de fiecare dintre dumneavoastră".
''Acest partid (PSD, n.r.) are capacitatea şi forţa interioară să câştige viitoarele alegeri, parlamentare şi locale, parlamentare şi la termen sau mai grăbite eventual, pentru că nu ştie nimeni ce va fi la toamnă. Vă rog ca, după ce terminaţi aceste alegeri, în luna august să vă odihniţi, să vă faceţi concediile, pentru că este posibil ca în septembrie să avem nevoie de fiecare dintre dumneavoastră'', a spus Dragnea, la Alexandria.
Reprezentanţii mass-media l-au întrebat, la finalul evenimentului, pe Liviu Dragnea, ce informaţii are în privinţa unor posibile alegeri anticipate.
''Parlamentul vine în toamnă la lucru, aşa cum ştim cei de la PNL au spus că vor pregăti din nou o moţiune de cenzură. Asta înseamnă că trebuie să fim foarte atenţi, şi apţi, şi în putere, atât la nivel judeţean, cât şi naţional, inclusiv în Parlament. Nu am alte informaţii'', a susţinut Dragnea.
Acesta a adăugat că PSD nu vrea alegeri anticipate, "dar nu e tot timpul obligatoriu ca tot ce vrem noi să se întâmple".
''În ultimele luni, s-a tot vorbit din partea PNL, din partea Cotroceniului, de un nou guvern. Din partea PNL, s-a tot vorbit de alegeri anticipate. Noi nu dorim alegeri anticipate, vrem ca, în România, să existe stabilitate guvernamentală, stabilitate politică, dar nu e tot timpul obligatoriu ca tot ce vrem noi să se întâmple. Şi trebuie să fim pregătiţi'', a mai spus coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea.
Întrebat de jurnalişti dacă anticipatele pot fi provocate şi de o demisie a premierului, Dragnea a răspuns: ''Eu nu vreau ca Victor Ponta să îşi dea demisia pentru că Victor Ponta este cel mai bun prim-ministru pe care l-a avut România''.
Coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, a participat, sâmbătă, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alexandria, la conferinţa de alegeri a organizaţiei de femei a PSD Teleorman.
1. Erata
(mesaj trimis de anonim în data de 11.07.2015, 22:00)
Este vorba de alegeri interne, in PSD; a inteles cineva gresit?
2. Erata /Po(a)nta
(mesaj trimis de Niculaie, stiti voi cine în data de 11.07.2015, 22:05)
''Eu nu vreau ca mult stimatul si iubitelul Victor Ponta să își dea demisia pentru că Victor Ponta este cel mai bun prim-ministru de pe mapamonul in care este România''.