Dragnea: "Salut decizia Parlamentului de revizuire a Constituţiei"

F.B.
Politică / 11 septembrie 2018

Liviu Dragnea (Sursa foto: Twitter)

Liviu Dragnea (Sursa foto: Twitter)

Liderul PSD, Liviu Dragnea, salută decizia Parlamentului de revizuire a Constituţiei privind definirea familiei şi susţine că referendumul din 7 octombrie va fi un moment crucial pentru valorile fundamentale ale societăţii româneşti. El mai spune că va vota "fără ezitare" pentru familie, în sensul ei tradiţional, pentru că "valorile tradiţionale reprezintă rădăcinile unei naţiuni"

Într-un mesaj postat astăzi seară pe Facebook, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, spune că referendumul din 7 octombrie va fi un moment crucial pentru valorile fundamentale ale societăţii româneşti şi că el va participa cu siguranţă la scrutin.

"Salut decizia Parlamentului referitoare la revizuirea Constituţiei privind definirea familiei. Referendumul va avea loc pe 7 octombrie şi va fi un moment crucial pentru valorile fundamentale ale societăţii româneşti. Am susţinut organizarea acestui referendum şi voi participa cu siguranţă la scrutin. Este cea mai democratică formă posibilă de exprimare a voinţei poporului român într-o chestiune de o profunzime spirituală deosebită|", afirmă Liviu Dragnea.

Liderul PSD susţine că nu va fi un vot pentru sau împotriva cuiva, pentru sau împotriva unor categorii de persoane.

"Va fi un vot despre cum ne dorim să arate societatea în care trăim. Eu voi vota fără ezitare pentru familie, în sensul ei tradiţional, pentru că, în opinia mea, valorile tradiţionale reprezintă rădăcinile unei naţiuni", adaugă Dragnea.

Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a adoptat marţi, cu 107 voturi "pentru", 13 voturi "împotrivă" şi şapte abţineri, proiectul legislativ care îşi propune revizuirea articolului 48 din Constituţie, în sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb