DUPĂ 17 ANI, BCE anunţă că băncile centrale din zona euro au active de 547 miliarde dolari

Adina Lateş
Bănci-Asigurări / 8 februarie 2016

Cele 19 bănci centrale din zona euro deţineau investiţii în active în valoare de 490 miliarde de euro (547 miliarde de dolari) la sfârşitul lui 2015, conform informaţiilor care anterior erau secrete şi care au fost acum publicate de Banca Centrală Europeană (BCE), informează Bloomberg.

BCE a prezentat detaliile Acordului privind activele financiare nete (ANFA), un document semnat înainte de introducerea euro, în urmă cu un deceniu şi jumătate, şi care reglementează modul în care băncile centrale îşi gestionează deţinerile de valută şi bonduri.

"Deşi ANFA era anterior un document confidenţial, BCE şi băncile centrale din zona euro au luat în unanimitate decizia de a publica textul, alături de un document explicativ, pentru a arăta angajamentul instituţiilor în ceea ce priveşte o transparenţă mai extinsă", se arată în documentul publicat vineri seara pe site-ul BCE.

De la introducerea bancnotelor euro, în 2002, activele naţionale au crescut cu o rată medie de 25% pe an, anunţă BCE. Şi băncile centrale din zona euro vor publica informaţii anuale privind investiţiile în active, notează Bloomberg.

ANFA stabileşte reguli şi limite în ceea ce priveşte deţinerile de active financiare asociate atribuţiilor băncilor centrale din zona euro. Aceste active financiare deţinute de băncile centrale se pot referi, de exemplu, la contrapartida capitalului propriu şi a rezervelor contabile sau a altor pasive specifice, a rezervelor valutare şi a fondurilor de pensii ale personalului sau pot fi deţinute în scopuri generale de investiţii, se arată în comunicatul BCE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb