DUPĂ CUM ERA DE AŞTEPTAT: Statul cere mai mulţi bani de la Transgaz

Andrei Iacomi
Piaţa de Capital / 8 aprilie 2019

Statul cere mai mulţi bani de la Transgaz

Ministerul Economiei a completat ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor Transgaz din data de 23 aprilie cu un punct privind distribuirea unui dividend brut de 37,89 lei/acţiune, mai mare decât cel propus de conducerea companiei la jumătatea lunii martie de 21,66 lei/titlu, informează transportatorul de gaze naturale printr-un raport remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Astfel, acţionarii vor avea pe masă în a doua parte a acestei luni două propuneri de dividende, respectiv alocarea sumei de 255,02 milioane de lei, echivalentul a 51% din profitul net al anului trecut, de 495,95 milioane de lei sau a sumei de 444,59 milioane de lei, adică aproape 90% din rezultatul obţinut de companie în 2018.

Este un scenariu ce s-a derulat şi anul trecut când, iniţial, Consiliul de Administraţie al transportatorului de gaze a înaintat propunerea de a distribui ca dividende 55% din rezultatul anului 2017, motivând că alocarea unui procent de 90%, conform dorinţei acţionarului majoritar, Ministerul Economiei, pune în pericol investiţiile Transgaz.

Ca şi acum, Statul a fost surd la cerinţele conducerii Transgaz şi a pretins şi votat ca circa 90% din profitul anului 2017 să meargă către dividende.

În plus, la finalul anului trecut, a mai cerut şi dividende suplimentare ce au fost plătite în ultimele zile ale lui 2018.

Statul Român, prin Ministrerul Economiei, deţine 58,51% din transportatorul de gaze naturale.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. DE FAPT , INDRAZNESC SA MA CORECTEZ : ASTIA NU SINT VULTURI , SINT NISTE MONSTRI !!! NISTE PARAZITI , CICA MINISTERUL ECONOMIEI ; NISTE INDIVIZI , CARE N-AU AJUTAT IN VIATA LOR PE NIMENI , N-AU AJUTAT COMPANIA CU NIMIC , APAR LA COTITURA , DOAR CA SA SPOLIEZE , PUR SI SIMPLU !!! AI DOARE IN COT , CA DIN CAUZA LOR , COMPANIA S-A IMPRUMUTAT DEJA , CU SUMA ENORMA DE 150 000 000 DE EURO , PENTRU INVESTITII , BANI CARE TREBUIE DATI INAPOI , CU DOBANZILE DE RIGOARE !!! ASTA , PE ANUL TRECUT !!! PE ANUL ASTA , CE-O SA FIE ??? DACA PROCEDEAZA ASA IN CONTINUARE , IN CATIVA ANI , COMPANIA O SA AJUNGA O RUINA !!! INTERESEAZA , ASTA PE CINEVA ??? SI ROMANIA O SA AUNGA O RUINA , CONDUSA DE ACESTE 2 PARTIDE COMUNISTE !!! SANT ATAT DE DISPERATI DUPA BANI NEMERITATI , CA SI-AR VINDE SI MAMELE LA TARGUL DE SCLAVI , CA SA MAI INCASEZE CEVA !!! ROMANIA PENTRU EI INSEAMNA DOAR ''' SECTORUL BUGETAR "' !!!

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb