EBS a deschis un nou Centru de Competente si Expertiza SAP la Bucuresti

F. A.
Comunicate de presă / 19 octombrie 2011

Grupul EBS a inaugurat în Octombrie 2011 un nou sediu la Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă.

Echipa EBS din capitală va oferi în prima etapă servicii de consultanţă şi suport în domeniul SAP, atât pentru clienţii din România cât şi pentru cei din Vestul Europei.

Grupul EBS are în prezent peste 500 de angajaţi şi colaboratori externi, aproximativ 75% dintre aceştia în cele 4 sedii din Cluj Napoca, iar restul în filialele de la Sibiu, Braşov şi Bucureşti.

Filiala de la Sibiu este poziţionată ca un centru de competenţă pentru tehnologiile Java, .NET, ABAP şi sprijină activitatea companiei în special pe piaţa externă, iar cea de la Braşov derulează activităţi de vânzări şi consultanţă pentru piaţa locală, în principal pentru soluţiile SAP şi Clarvision.

Anul trecut Grupul EBS a investit peste 0,5 Mil. Euro în domenii noi de business şi instruirea angajaţilor îndeosebi în zona SAP. În primele 9 luni ale anului curent au fost investiţi deja aproximativ 0,7 Mil. Euro, o parte importantă din suma fiind destinată deschiderii biroului din Bucureşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb