Un număr de opt cadavre au fost recuperate astăzi de sub ruinele unui bloc prăbuşit în apropiere de oraşul italian Napoli, a anunţat un purtător de cuvânt al Pompierilor, citat de Reuters.
Luca Cari, purtătorul de cuvânt al Pompierilor, a declarat: "Am recuperat toate cadavrele (...). I-am găsit pe toţi, decedaţi".
El a precizat că printre victime se numără şi doi copii fraţi. Este vorba de un băiat de 14 ani şi de un altul de opt ani.
Clădirea de patru etaje, din oraşul Torre Annunziata, construită în anii '50, cu vedere la mare, s-a prăbuşit ieri, în jurul orei locale 6.20 (7.20 ora României), potrivit News.ro. Echipele de salvare au anunţat ieri că opt persoane sunt date dispărute.
Autorităţile locale au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele prăbuşirii clădirii.