Economia Germaniei a încetinit în trimestrul trei, din cauza unor exporturi şi investiţii slabe

Ioana Dogaru
Internaţional / 24 noiembrie 2015

Creşterea economiei Germaniei a încetinit în trimestrul trei la 0,3%, de la 0,4% în trimestrul anterior, din cauza exporturilor şi investiţiilor mai slabe ale companiilor, avansul fiind susţinut de consumul intern, potrivit datelor Biroului Federal de Statistică care au confirmat estimările iniţiale.

Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, economia a avansat cu 1,3%, cel mai scăzut ritm după cel consemnat în trimestrul al treilea din 2015, din cauza încetinirii creşterii economice a Chinei şi a recesiunilor din alte economii emergente, care au impact asupra exporturilor, relatează MarketWatch.

Consumul privat a crescut cu 0,6% comparativ cu trimestrul al doilea, fiind susţinut de şomajul scăzut, majorarea salariilor şi preţurile mici ale energiei, porivit sursei citate.

Consumul guvernamental a avansat cu 1,3%, pe fondul cheltuielilor mari legate de numărul record al migranţilor care au intrat în ţară, informează MarketWatch.

Guvernul a alocat deja 6,1 miliarde de euro din excedentul bugetar din acest an pentru a finanţa cazarea şi alte costuri legate de sutele de mii de oameni care s-au refugiat în Germania, cea mai mare economie a Europei.

Investiţiile în maşini, echipamente şi vehicule au scăzut cu 0,8% faţă de trimestrul al doilea, în timp ce investiţiile în construcţii s-au redus cu 0,3%.

Exporturile au urcat cu 0,2%, dar importurile au avansat cu 1,1% faţă de trimestrul precedent, semn al cererii interne solide, relatează MarketWatch.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb