O femeie Preşedinte?

     Suntem pregătiţi să alegem o femeie în funcţia de Preşedinte? Răs-punsul la aceas-tă întrebare spune ceva despre societatea în care trăim. Nu am şi nu am avut o simpatie pentru feminism. Nu înţeleg absolut deloc de ce o persoană trebuie favorizată în ordine politică, economică sau chiar în majoritatea situaţiilor sociale pur şi simplu pentru că este femeie. Nu cred în cote, favoruri sau "dis-criminare pozitivă".
     Dar nici nu cred că cineva trebuie discriminat datorită sexului său. Aş dori să trăiesc într-o ţară unde - franc vorbind - chestiunea sexului unui candidat este o non-problemă. Unde politicienii se tratează corect unii pe alţii.
     Trăim într-o asemenea ţară? Nu sunt sigur. Probabil nu. Se poate face ceva? Probabil că da.
     Contra-argumentul principal arată, de regulă, astfel: "Nu este nimic de făcut, românii sunt prea conservatori". De aceea doresc să încep cu o mică istorie. A femeilor care au ajuns Guvernator în Statele Unite.
     Dacă parcurgeţi lista femeilor-Guvernator veţi observa o regularitate ciudată. Cele mai multe dintre acestea au fost alese în state conservatoare. Arizona deţine recordul, cu patru femei-Guvernator. Arizona rămâne singurul stat unde o femeie-Guvernator a fost succedată de altă femeie-Guvernator.
     Texasul este alt exemplu. Acest stat a fost de altfel şi primul (alături de Wyoming) care a avut, încă din 1925, o femeie drept Guvernator. Anul este semnificativ. Femeile au primit drept de vot, la nivel federal, abia din 1920, după adoptarea Amendamentului XIX.
     Femei au mai ajuns Guvernator în Utah, Kansas, Kentucky, Louisiana, Alaska sau Alabama (lista nu este exhaustivă). În contrast, state mai "liberale" precum California, New York, Maine, Mary-land sau Wisconsin nu au ales niciodată o femeie în funcţia de Guvernator.
     Mărturisesc că îmi este greu să îmi explic această abatere de la normă. M-aş fi aşteptat ca statele mai liberale, cum ar fi cele de pe Coasta de Est, să conducă în acest clasament.
     Intrigat, am căutat apoi o listă a femeilor care au ajuns Preşedinte. Şi aici se pare că avem o situaţie atipică. Femei au fost alese Preşedinte în state conservatoare. În Sri Lanka, în Filipine, Nicaragua, Argentina. Dacă adăugăm şi alegerile indirecte, pe listă ar mai fi India şi Indonezia. În schimb, state considerate mai liberale (Franţa sau Austria îmi vin acum în minte) nu au ales niciodată o femeie în funcţia de Preşedinte (deşi uneori electoratul a avut ocazia).
     O situaţie similară în ce priveşte femeile desemnate în funcţia de Prim-Ministru. Niciodată în Olanda, Belgia sau Luxemburg. Niciodată în Suedia sau Danemarca. În schimb, lista ţărilor care au avut o femeie ca Prim-Ministru include Pakistan, Peru, Coreea de Sud, Turcia, Ucraina sau Iugoslavia.
     Aşadar, ideea după care în state mai conservatoare electoratul nu e dispus să accepte un candidat-femeie nu este chiar corectă. Desigur că poate exista un handicap datorat moravurilor. Mă întreb însă dacă nu cumva, dimpotrivă, o femeie-candidat nu iese mai mult în evidenţă ca un simbol, ca o alternativă reală la o clasă politică oligarhică şi uneori percepută ca opresivă? Altfel spus, pentru o societate mai conservatoare şi lipsită de mijloacele uzuale de ajustare, alegerea unei femei este un gen de transgresiune simbolică.
     În România, femeile au fost discriminate în sfera politică, nu doar în cea domestică. Carol al II-lea şi comuniştii au recunoscut, formal, dreptul femeilor la vot, dar l-au golit complet de conţinut. Primele alegeri oarecum libere în care femeile au putut vota au avut loc abia acum 20 de ani.
     Mai gravă îmi apare, în continuare, situaţia participării şi promovării femeilor în partidele politice. Politica este, la noi, în continuare, o afacere lipsită de maniere. Întâlniri politice nocturne la restaurant, alegători momiţi cu sacoşele, scandal şi grosolănii aruncate prin talk-show-uri şi în incinta Parlamentului. Este drept că unele femei-politician s-au adaptat acestei mlaştini darwiniene. Deficitul de civilitate însă, sunt sigur, ţine departe de politică multe femei oneste.
     Acestea fiind spuse, nu cred că partidele trebuie să îşi propună cote. Nu cred că trebuie să ne propună neapărat femei drept candidaţi. Dacă o fac la modul formal, demonstrativ, nu foloseşte la nimic. După cum nu foloseşte la nimic dacă femeile alese sau promovate în funcţii publice se poartă la fel ca majoritatea colegilor cu pantaloni.
     Mult mai util cauzei egalităţii ar fi dacă partidele şi mass-media şi-ar revizui radical limbajul şi atitudinile. Dacă ar da o şansă onestă oamenilor normali, indiferent de sexul lor, de relaţiile lor sau de banii cu care ei pot plăti afişe electorale.
     Cred că o opţiune ar fi şi formarea unor echipe politice credibile. Americanii aleg, odată cu Preşedintele, un Vice-Preşedinte. La ultimele alegeri, echipa McCain-Palin a pierdut, este adevărat, în faţa echipei Obama-Biden. Ideea poate fi, totuşi, explorată. Politica nu trebuie să fie doar o confruntare oarbă între berbeci politici. 

     Notă: Domnul Cătălin Avramescu este consilier prezidenţial.