ELCEN: "Gabriel Dumitraşcu minte în multe privinţe referitoare la sistemul centralizat de încălzire"

Andrei Stan
Companii / 17 octombrie 2015

ELCEN susţine, într-un comunicat de presă, că preşedintele CA al RADET, Gabriel Dumitraşcu, minte în multe privinţe referitoare la sistemul centralizat de încălzire şi că RADET Bucureşti "manipulează opinia publică pentru a-şi acoperi neputinţa în rezolvarea problemelor financiare şi tehnice".

Compania transmite că "până la această dată, ELCEN a fost lipsită de dreptul sau legitim de a-şi recupera pe calea executării silite creanţă în valoare de 118 milioane lei (valoarea actualizată a titlului executoriu) de la RADET Bucureşti. Reluarea popririi s-a făcut, însă nu la 100% din încasările cuvenite RADET Bucureşti, cum arată în mod mincinos domnul Gabriel Dumitraşcu, ci la 80% din încasările RADET din contul escrow, conform adresei comunicate executorului judecătoresc înainte de dată suspendării. Condiţia reluării popririi la 100% din încasările RADET din contul escrow, începând cu dată de 01.10.2015, fusese dispusă tot prin această adresa comunicată executorului înainte de suspendarea din dată de 27.07.2015".

ELCEN mai arată că "Adresa nr. 26149/14.10.2015, anexată comunicatului domnului Gabriel Dumitraşcu, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al RADET Bucureşti, prin care s-a dispus reducerea popririi de la 100% la 50% din încasările RADET Bucureşti din contul escrow până la data de 15.11.2015, condiţionat de semnarea actului adiţional la contractul de cont escrow încheiat în data de 11.10.2001, prin care să se modifice procentele cuvenite ELCEN din contul escrow de la 57% la 62,22%, a fost emisă chiar în baza adreselor RADET Bucureşti nr. 25756/09.10.2015 şi 25024/12.10.2015 prin care această debitoare a formulat solicitarea de reducere a procentelor de poprire la 50%, angajându-se chiar ea faţă de ELCEN la încheiarea actului adiţional la contractul de cont escrow în condiţiile menţionate mai sus. Văzând însă că RADET Bucureşti nu poate să-şi îndeplinească condiţia pe care a promis-o faţă de ELCEN, ELCEN a revenit la executorul judecătoresc cu solicitarea de a elimina această condiţie doar pentru zilele de vineri, 16 octombrie a.c., şi luni, 19 octombrie a.c., tocmai pentru a ajută RADET să poată face plăţile salariale. (În acest sens, ELCEN a solicitat de la RADET să i se pună la dispoziţie suma reală a salariilor pe care urmă să le plătească angajaţilor săi)".

Nu în ultimul rând, referindu-se la "afirmaţiile total mincinoase ale domnului Gabriel Dumitraşcu cu privire la temperatura agentului termic pe care ELCEN o furnizează regiei", Electrocentrale Bucureşti arată în comunicat că: "La comanda RADET, ELCEN produce şi furnizează energie termică pentru încălzirea şi prepararea apei calde necesare locuitorilor din Bucureşti. Parametrii agentului termic (debit, temperatura şi presiune) sunt întotdeauna în conformitate cu solicitările RADET. Astfel, pentru săptămâna aceasta, temperatura agentului termic furnizat de ELCEN s-a situat între 80 şi 90 de grade Celsius, la un debit total de 12.000 tone/ora, iar adaosul de termoficare a fost în medie de 1.200 tone/oră, ceea ce reprezintă pierderi de 10% din totalul debitului de termoficare vehiculat în reţeua RADET Bucureşti. Dacă luăm în considerare şi pierderile de 30% din sistemul de distribuţie al Municipiului Bucureşti, recunoscute de către RADET Bucureşti, putem trage o singură concluzie: RADET Bucureşti este depăşită de situaţie şi nu îşi poate rezolve problemele, atât cele de natură tehnică, cât şi cele de natură financiară, preferând să creeze cu bună-ştiinţă, tensiune şi scandal, în scopul de a-şi acoperi propria neputinţă".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb