ELVEŢIA: Activiştii cer ca oamenii să nu mai mănânce pisici de Crăciun

V.B.
Internaţional / 28 noiembrie 2014

Activiştii pentru drepturile animalelor din grupul SOS Chats Noraingue au întocmit o petiţie pentru interzicerea "barbarei" practici a mâncatului unor animale de companie în Elveţia, unde, la ţară, carnea de pisică se regăseşte adesea în meniurile tradiţionale de Crăciun, scrie Russia Today.

Grupul de activişti a strâns deja 16.000 de semnături (printre care cea a lui Brigitte Bardot) şi va înainta marţi petiţia Parlamentului de la Berna.

Carnea de câine este deseori folosită la cârnaţi, în timp ce pisicile sunt preparate în perioada Sărbătorilor într-un mod asemănător iepurilor: în vin alb şi sos de usturoi. Carnea acestor animale se poate prepara şi marinat, sub formă de mostbröckli.

Chiar dacă nu există statistici privind cantitatea de carne de pisică şi câine consumată în Elveţia, fondatorul SOS Chats Noraingue, Tomi Tomek, suspectează că în jur de 3% dintre elveţieni mănâncă aşa ceva în secret.

În timp ce comercializarea cărnii de câine este interzisă la nivel naţional, consumul este încă legal, fiind popular mai cu seamă în Lucerna, Appenzell, Jura şi în cantonul Bern, a relatat Tomek, adăugând că fermierii sunt liberi să îşi omoare şi să-şi mănânce propriile animale. Activistul a mai spus că fermierii din zonele Appenzell and St. Gallen consumă cu predilecţie o rasă cărnoasă de câine înrudit cu Rottweilerul.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0558
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4398
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3903
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0092
Gram de aur (XAU)Gram de aur479.8636

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb