O nouă emisiune de titluri de stat, denumită "Fidelis Centenar", al cărei emitent este Ministerul Finanţelor Publice (MFP), va intra mâine la tranzacţionare, se arată într-un comunicat al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Emisiunea are următoarele caracteristici:
- Simbol: R1808A;
- Perioada de derulare a ofertei: 11 - 29 iulie 2016;
- Valoare nominală: 100 lei;
- Cupon anual: 2,15%;
- Volum total: 7.352.640 titluri;
- Valoare totală: 735.264.000 lei;
- Număr tranzacţii: 22.601;
- Maturitate: 04.08.2018.
Operaţiunea s-a derulat prin sistemul Bursei de Valori Bucureşti, iar tranzacţionarea titlurilor de stat se va face pe piaţa secundară a BVB.