E.ON Distribuţie îşi schimbă denumirea în Delgaz Grid

Mina Irina
Companii / 3 ianuarie 2017

E.ON Distribuţie îşi schimbă denumirea în Delgaz Grid

E.ON Distribuţie România, distribuitorul de gaze naturale şi electricitate, funcţionează pe piaţă, de la 1 ianuarie 2017, sub o nouă denumire: Delgaz Grid, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei.

"Schimbarea denumirii a avut în vedere respectarea cerinţelor legislaţiei interne şi a celei comunitare care impune companiilor integrate din sectorul energiei să aplice o separare clară, inclusiv la nivel de identitate vizuală, între operaţiunile de furnizare şi cele de distribuţie, astfel încât să fie evitată orice confuzie între aceste activităţi din perspectiva consumatorului", se arată în comunicat.

Delgaz Grid operează o reţea de gaze naturale în lungime de peste 21.600 km, respectiv o reţea de electricitate de peste 81.000 km care deservesc în total circa 3,1 milioane de clienţi şi acoperă judeţele din partea de Nord a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ, Bacău).

"Compania are ca prioritate principală în acest an îmbunătăţirea siguranţei şi a calităţii serviciilor prestate, continuând investiţiile în modernizarea şi reabilitarea reţelelor de gaze naturale şi electricitate, după ce în 2016 a derulat un program de investiţii de cca. 400 milioane de lei", se mai arată în comunicat.

Investiţiile totale realizate de E.ON în România de la venirea sa pe piaţă, în 2005, depăşesc 1,4 miliarde de euro, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0798
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3475
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4619
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8503
Gram de aur (XAU)Gram de aur469.8706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb