ERSTE:  Ţara noastră ar putea avea cel mai rapid ritm de creştere a economiei din CEE anul acesta

Adina Lateş
Politică / 23 martie 2016

Creşterea de 3,1% a Europei Centrale şi de Est (CEE) în 2016 o va depăşi pe cea a zonei euro, de 1,6%, în ciuda încetinirii intrărilor de fonduri europene, iar ritmul de creştere al economiei României va accelera la 4,1%, în timp ce Polonia (3,6%) şi Slovacia (3,5%) îşi vor menţine avansul înregistrat în 2015, se precizează într-o analiză realizată de Erste Group.

România ar putea avea cel mai rapid ritm de creştere a economiei din CEE anul acesta, dar va fi o perioadă de relaxare fiscală şi există perspectiva înăspririi politicii monetare, apreciază analiştii Erste.

Aceştia se aşteaptă la încetinirea creşterii în Ungaria (2,2%) şi în special în Cehia (2,5%), în urma încetinirii intrărilor de fonduri europene în aceste economii. De asemenea, şi Slovenia s-ar putea confrunta cu o încetinire (1,9%), în timp ce PIB-ul Serbiei ar urma să înregistreze un avans de 1,5% anul acesta.

Anul trecut, rata şomajului în Europa Centrală şi de Est a scăzut sub 10%, pentru prima dată din 2009, iar analiştii Erste se aşteaptă ca declinul să continue şi în acest an. Deoarece ţările din CEE sunt importatori de energie, recentul declin al preţului ţiţeiului va sprijini creşterea economică iar relaxarea fiscală din Polonia şi România va îmbunătăţi cererea pe plan intern, se arată în analiza Erste Group.

Comisia Europeană (CE) a anunţat recent că ritmul de creştere economică al României ar urma să atingă un vârf de 4,2% în 2016, graţie creşterilor salariale puternice şi relaxării fiscale, în timp ce în 2017 se va modera uşor, la 3,7%. aminteşte Agerpres.

Conform previziunilor economice de iarnă, Comisia Europeană (CE) şi-a îmbunătăţit astfel estimările privind creşterea economică a României atât pentru 2015, cât şi pentru 2016 şi 2017, în condiţiile în care în toamnă prognoza un avans de 3,5% în 2015, urmat de o creştere de 4,1% în 2016 şi una de 3,6% în 2017.

Băncile austriece, în special Bank Austria, Erste Group Bank şi Raiffeisen Bank International (RBI), sunt cei mai mari creditori ai fostelor state comuniste din Europa de Est şi au o prezenţă importantă inclusiv în România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb