CONFERINȚA Viitorul bursier al SIF-urilor și FP - Ediția a III-a
"ESOP CONSULTING":
BURSA 11.01.2017

Andrei Stan
 
mărește imaginea
     Anul acesta va fi cel puțin la fel de bun ca 2016 pentru piața de spații de birouri, atât ca volum de tranzacții, cât și ca livrări de clădiri noi, conform unei analize realizate de o compania imobiliară "ESOP Consulting".
     În următorii doi ani, va fi o perioadă bogată în livrări de proiecte noi, cu o suprafață totală anuală de peste 250.000 de metri pătrați, numai în București. În acest context, specialiștii imobiliari estimează că va scădea numărul renegocierilor și va crește apetitul companiilor pentru relocarea în clădiri noi, mai ales în contextul în care majoritatea proiectelor livrate în 2016 și cele care sunt în curs de execuție sunt proiecte cu calitate, de mari dimensiuni, cu faze multiple, scrie Agerpres.
     Pentru proprietarii clădirilor existente va fi important să se adapteze la piață, să fie flexibili în primul rând la perioadele de contract și, acolo unde este necesar, să investească în reamenajarea anumitor zone (recepție, spații comune).
     Anul 2016 a fost unul bun pentru piața închirierilor de birouri. După ce în ultimii cinci ani proiectele de birouri livrate anual s-au situat la un nivel scăzut, de maxim 125.000 mp, culminând în 2015 cu înregistrarea unui minim istoric în ultimii zece ani, de 85.000 mp, anul 2016 a marcat o triplare a ofertei de spații noi, dându-se în folosință până la finalul anului peste 280.000 mp, cât în toți ultimii trei ani precedenți (2013 - 2015).
     Ritmul de tranzacționare a marcat, de asemenea, o creștere în 2016, de peste 20%, conform analizei "ESOP Consulting" estimându-se că au fost încheiate contracte însumând peste 370.000 mp în toată țara, din care peste 300.000 mp în București.
     În ultimul trimestru din 2016, chiriașii care au tranzacționat cele mai mari suprafețe de birouri au ales clădiri de clasă superioară, de top, precum Metroffice, Oregon Park, Palas Iași, Openville, Coresi Park, Iride Park, Afi Park 4&5.
     În următorii doi ani, piața de birouri din București va avea un dinamism mare, dacă economia țării va rămâne pe traiectoria ascendentă de acum. Specialiștii imobiliari de la "ESOP" spun că vom asista la dezvoltarea accelerată a zonei de vest a Capitalei, Politehnică - Grozăvești - Orhideelor, cel de-al doilea pol ca importanță din București, care va continua să atragă atât companii din domeniul IT&C, cât și din alte domenii, iar piața de birouri din principalele orașe universitare ale României (Cluj, Iași, Timișoara, Brașov, Sibiu, Craiova, Constanța) va continua să ofere și ea birouri de calitate, în clădiri noi, firmelor aflate în expansiune. 
Citește noutăți și tendințe din domeniu în Revista BURSA Construcțiilor
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Aceeasi sectiune (Companii Afaceri)
CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE ROMÂNO-GERMANĂ:
ANUNȚÂND ACȚIUNI DE PROTEST PENTRU MAJORAREA SALARIILOR
DIRECTORUL AGENȚIEI JUDEȚENE PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ:
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Companii-Afaceri, 14:51
CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE ROMÂNO-GERMANĂ:
     Pentru economia germană, țara noastră este un partener economic strategic. Relațiile economice bilaterale au crescut și în 2016, după cum indică actualele cifre publicate de Institutul Național de Statistică (INS), Germania rămânând astfel partenerul economic nr. 1 al României, potrivit unui comunicat de presă al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (CCIRG) remis Redacției.  detalii
Internaţional, 14:13
     Patru din principalii indici ai burselor asiatice au închis ședința de tranzacționare de astăzi în apreciere.  detalii
Politică, 13:57
PONTA:
     Deputatul PSD Victor Ponta a declarat astăzi, la Parlament, că a observat faptul că Liviu Dragnea este prieten cu Bogdan Diaconu, exprimându-și speranța că liderul social-democraților nu va dispărea precum Sebastian Ghiță.  detalii
Bănci-Asigurări, 13:08
     * Dolarul a câștigat 0,42 bani în fața monedei naționale
     * Francul a urcat la 4,2536 lei
       Banca Națională a României (BNR) a anunțat, astăzi, un curs de referință de 4,5514 lei pentru moneda europeană, în creștere cu 0,14 bani, comparativ cu ședința de ieri, când euro a fost cotat la 4,55 lei.  detalii
Strategia Naţională Anticorupţie, 12:50
     Polițiștii de frontieră au descoperit și reținut în vederea confiscării peste 414.000 pachete cu țigări marca "Marble" provenite din contrabandă, în valoare de aproximativ un milion de euro, în urma a zeci de percheziții desfășurate la membrii unei grupări infracționale care avea ramificații la nivel internațional, informează un comunicat de presă al Poliției de Frontieră.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
28.03.2017
SIBEX
     După ce săptămâna trecută lichiditatea derivatelor a scăzut, așteptările pentru prima zi a săptămânii curente nu puteau fi foarte generoase.  detalii
28.03.2017
BVB
     * Titlurile "Fondul Proprietatea", cele mai lichide
       Toți indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri în depreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacționare de 17,5 milioane de lei...  detalii
28.03.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate pe piețele din Europa s-au înscris pe un curs negativ ieri, după ce, vineri, Congresul american nu a adoptat normele din sectorul îngrijirii sănătății, alimentând temerile...  detalii
27.03.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au urmat un curs negativ vineri, în majoritate, investitorii punând sub semnul întrebării politicile de creștere economică ale administrației...  detalii
27.03.2017
BVB
     * Indicii au urcat, pe un rulaj de 10,4 milioane euro
     * Mai mult de jumătate din lichiditate, realizată cu acțiuni EL, SIF1 și BRD
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a fost dominată, în ultima ședință de tranzacționare a săptămânii trecute, de încheierea a trei transferuri de tip "deal", realizate cu...  detalii
27.03.2017
SIBEX
     Analiza evoluției pieței futures de la Sibiu din ultima zi a săptămânii trecute nu lasă prea mult teren de manevră, în condițiile în care participanții au tranzacționat un singur produs: derivatul...  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
XAU
XDR
3,1887
2,3271
3,1289
4,2536
0,1684
0,6118
0,2307
4,5514
5,2663
1,4718
3,7868
0,2145
0,4929
1,0715
0,0734
0,4774
1,1593
4,1912
0,3257
1,3405
0,6088
0,0645
0,3765
0,2219
2,9422
0,0367
0,1545
1,1410
0,6124
168,8541
5,7241
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
27.03.2017
     Greece's national motto is "Freedom or death", and the title of the state hymn is "Hymn to Freedom". On March 25th, the Greek republic celebrates its National Day, which marks...  details
23.03.2017
     The survival of empires, and even that of countries that do not harbor such ambitions, depends on the existence of at least two fundamental conditions: a functional economy, that ensures its...  details
22.03.2017
AS THE PROPRIETATEA FUND POSTED LOSSES UNDER THE IFRS SYSTEM,
     * The offer by which the Proprietatea Fund bought back 640 million of its own shares, at a price of 0.91 lei per share, oversubscribed almost tenfold
     * The Proprietatea Fund is waiting for the approval of the ASF for a new capital reduction
       An issue raised by lawyer Gheorghe Piperea, last year - the fact that the Proprietatea Fund has reduced its share capital, even though it was posting losses in 2015, a fact which is prohibited by...  details
21.03.2017
GABRIEL PURICE, BRM:
     * "Our opinion is that approximately 20-25% of the Romanian population really needs the price of natural gas to be subsidized, while the rest can bear its liberalization", according to the Romanian Commodities Exchange (BRM) CEO
      * Purice: "The BRM has never supported or agreed to making it mandatory to trade all the natural gas contracts on the exchange"
     * (Interview with Mr. Gabriel Purice, President And CEO of the Romanian Commodities Exchange)
       The recent debates on the Emergency Government Ordinance 64/2016 concerning the liberalization of the natural gas market starting with April 1st have caused arguments in the Industries Commission...  details
20.03.2017
     * Interview with H.E. Mr. Kisaburo Ishii, The Ambassador of Japan to Bucharest
     * "I don't think that Japanese banks would be interested in opening branches in Romania at the moment"
     * "At present, JICA does not have the right to offer financial aid to new projects in Romania any longer"
     * "Bucharest is missing the big picture in what regards urban planning"
       His Excellency, Kisaburo Ishii, the Ambassador of Japan to Bucharest, arrived in Romania in October 2015.  details
20.03.2017
     * There are market rumors that the Banca Transilvania group, as well as Swiss Capital are the most important players in the elections
     * The ASF can use sanctions for acting in concert to tilt the scales in favor of one side or the other
       The elections for new elections at the SIF are causing tumult on the stock market. What's at stake are the assets of 1.69 billion Euros of the five companies.  details
17.03.2017
     * Bankruptcy trustee RTZ & PARTNERS SPRL has rejected their request of an addition to the agenda of the General Shareholder Meeting March 27th
       A group of "Romcab" (MCAB) shareholders, who together hold more than 5% of the company, has asked for an addition to the agenda of the General Shareholder Meeting of March 27th: the...  details
16.03.2017
AFTER IOHANNIS SENT THE LAW BACK TO THE PARLIAMENT
     The governor of the NBR will not have criminal and civil immunity for his position of president of the National Committee for Macroprudential Oversight, according to the new form of the law which...  details
15.03.2017
CRISTINA CHIRIAC:
     WTCB was created in 1994, as a joint Romanian-French company, in which the Romanian party held 55% of the shares. The World Trade Center București complex also includes the 4-star Pullman hotel,...  details
14.03.2017
     The signals on the domestic market, as well as the ones from the international markets, increasingly show us that the budget "fantasy" of the new government will be very costly for Romania,...  details
13.03.2017
FINANCE MINISTRY SAYS THAT THE LIKELIHOOD OF DEFAULTS ON FIRST HOME LOANS IS LOW:
     * MFP: "The fact that the ANAF will foreclose on the debtors discourages them from defaulting on their First Home loan payments"
     * Piperea: "The ANAF not only forecloses on the debtors, but it also charges penalties of 18% per annum"
     * Ministry of Public Finance: "The program stipulates the total loan cost to be equal to the 3-month ROBOR plus a margin of a maximum of 2% a year"
     * Analysts estimate that the ROBOR will rise in the coming years
     * Ciprian Dascălu, chief-economist at ING Bank: "In the second half of the year we expect upwards adjustments of the interest rate, amid inflation growth forecasts"
       The amounts paid to banks by the National Fund for the Guarantee and Counterguarantee of Small and Medium Enterprises Loans (FNGCIMM) for the First Home Program get recouped from debtors, through...  details
10.03.2017
     * The four big international audit and consulting firms - Ernst&Young (EY), Deloitte, KPMG and PricewaterhouseCoopers (PWC) - have drawn up the most important bailout banking programs
       Nongovernmental organization Transnational Institute (TNI) of Holland recently published an analysis of the costs and losses borne by the European taxpayers for the rescue of some of the important...  details
08.03.2017
FOLLOWING THE POLISH MODEL
     * BVB: "We are confident that such non-refundable loans could represent a sufficient stimulus for Romanian businesspeople to consider using the Bucharest Stock Exchange for financing"
       The management of the Bucharest Stock Exchange (BSE) wants the Romanian state to subsidize the listing costs for small and medium companies in Romania, following the Polish model, according to...  details
07.03.2017
SOURCES:
     * "Banks don't pay taxes unless they want to; between 2011-2015, out of the 46 banks, 19 paid a profit tax in some of those years, and the other banks never paid anything"
     * "The competent institutions should check whether banks with foreign companies are doing hostile takeovers of Romanian companies"
     * "Expenses with the sale of non-performing loans are fully deductible"
     * "Since 95% of the banking system is owned by foreign capital, banks could freeze the financing of Romania's economy"
       Romanian banks only pay taxes if they want to, as they have a very complicated profit reporting system, according to official, very reliable sources.  details
07.03.2017
     The Romanian gambling sector has the best regulations in Europe, which has been admitted in the meetings which the National Gambling Office (ONJN) had at the level of the European Commission and...  details
.