GALA BURSA CONSTRUCTIILOR - 2018
EURO 2020
BURSA 13.03.2018

(D.N.)
 
mărește imaginea
     Vicepremierul Paul Stănescu, minis­trul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ministrul Tineretului și Sportului, Ioana Bran, consilierul onorific al primului - ministru, Gheorghe Popescu și reprezentanți ai Companiei Naționale de Investiții au susținut o conferință de presă legată de organizarea Euro 2020.
     Veștile bune s-au împletit cu cele proaste. Veștile bune sunt următoarele: lucrările la Stadionul Steaua (singura arenă care va fi demolată și construită de la zero) și Stadionul Arcul de Triumf vor începe în luna iunie, iar în iulie vor demara și lucrările la Stadionul "Giulești", care va fi reabilitat. Veștile proaste: lucrările la Stadionul Dinamo pot să nu fie finalizate la timp pentru EURO 2020. Paul Stănescu a prezentat obiectivele guvernului: "Activitatea sportivă din România se află într-un moment de cotitură. Relansarea sportului e un obiectiv al aces­tei guvernări. Este un obiectiv de importanță majoră. Una dintre condițiile asumate de Guverunul României pentru organizarea unor meciuri la Euro 2020 a fost acela de a asigura câte o facilitate de antrenament corespunzătoare pentru fiecare echipă, distinctă de stadionul oficial, Arena Națională. În urma consultării cu FRF, au fost alese 4 stadioane. Prima delegație oficială a UEFA va sosi la București în iulie 2019. Realizarea celor 4 stadioane va aduce Bucureștiul la un nivel al infrastructurii foarte bun. Vorbim de investiții pe termen lung, de care vom beneficia cu toții. Cred că acum avem experiența necesară pentru a construi stadioane și sper să ne încadrăm în termenii pe care i-am stabilit cu UEFA. (...) La Stadionul Dinamo au fost multe probleme juridice, e posibil ca stadionul Dinamo să nu fie finalizat până la data la care va începe Campionatul European. Sunt situații de avarie dacă asta nu se va întâmpla, avem două stadioane aproape, la Ploiești și la Giurgiu. Se pot folosi și cele de la Voluntari și Mogoșoaia. Important e ca cele 4 să fie finalizate. Sigur, ar fi bine ca ele să fie finalizate la timp, dar dacă Dinamo nu poate fi gata, vom găsi soluții".
     Manuela Irina Pătrășcoiu, președintele Consiliului de Administrație al Companiei Naționale de Investiții, a făcut mai multe precizări tehnice: "Vreau să dau o veste bună referitor la cele 4 stadioane. CNI și-a asumat construcția și finalizarea celor 4 arene. Am aprobat indicatorii tehnico-economici pentru Steaua și Arcul de Triumf. Rapid e deja spre aprobare. La Steaua, care va avea 30.000 de locuri (n.r. va costa 301,77 milioane de lei), se va demola stadionul existent și va fi construit în, totalitate pentru a îndeplini criteriile UEFA. Stadionul Arcul de Triumf va avea 8.000-8.500 de locuri și va costa 27 milioane de euro. Giulești va avea o capacitate de 14.500 de euro, valoarea va fi de 26 de milioane de euro. Studiul de fezabilitate este la CNI, ulterior va fi transmis la Guvern. Acest stadion este pe circuitul de avizare. Se va moderniza pista de atletism, sălile de sport și de atletism. La cea de-a 4 arenă, stadionul Dinamo, au fost soluționate aspectele juridice. Acum, după aprobarea Ministerului Dezvoltării, vom demara procedura de achiziționare a studiului de fezabilitate, apoi a dreptului de construcție. Vom depune toate eforturile necesare pentru a finaliza și această arenă, dar vom vedea. La Dinamo, noul amplasament este în locul Velodromului. Acolo intenționăm să-l realizăm. Noua arenă va avea 15-16.000 de locuri".
     Fostul internațional Gică Popescu susține că în martie 2020 lucrările vor fi gata: "Am avut multe discuții legate de timingul celor 4 stadioane. Se pare că în martie 2020 cele 3 stadioane vor fi gata, Giulești, Arcul de Triumf și Steaua. Legat de EURO 2020, sunt încrezător că acest eveniment va avea loc. Am organizat finala Europa League la București, competiție care s-a realizat foarte bine".
     Arena Națională va găzdui meciuri din Grupa C a EURO 2020. Meciurile din această grupă se vor disputa la Amsterdam și București. În Capitală se va mai disputa și o partidă din faza optimilor de finală. Dacă echipa națională se va califica la turneul final, tricolorii vor disputa cel puțin două meciuri pe Arena Națională. Trebuie spus că din cauza lentorii cu care se desfășurau lucrările, UEFA a retras capitalei Belgiei, Bruxelles, organizarea a patru meciuri de la EURO 2020 și a decis că acestea vor avea loc pe stadionul londonez Wembley. Comitetul executiv al UEFA a decis în unanimitate să retragă aceste patru meciuri orașului Bruxelles, deoarece organizatorii belgieni nu au putut garanta că stadionul, aflat în faza de proiect, va fi gata la timp.
     Partidele din Grupa A vor fi găzduite de Roma și Baku, cele din Grupa B vor avea loc la Sankt Petersburg și Copenhaga, meciurile din Grupa D se vor juca la Londra și Glasgow. Întâlnirile din Grupa E se vor desfășura la Bilbao și Dublin, iar cele din Grupa F, la Munchen și Budapesta. Meciul de deschidere a competiției va avea loc pe Stadionul Olimpic din Roma. Pe Wembley se vor desfășura semifinalele și finala competiției. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Aceeasi sectiune (Companii Afaceri)
ȘTEFAN RADU OPREA, MINISTRUL PENTRU MEDIUL DE AFACERI, COMERȚ ȘI ANTREPRENORIAT:
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Strategia Naţională Anticorupţie, 17:50
ALERT/ Liderul PSD, achitat pentru fals intelectual
     * ACTUALIZARE: Suspendarea din dosarul Referendumului a fost anulată
     ------------
     Liderul PSD Liviu Dragnea a fost condamnat de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), la 3 ani și 6 luni pentru abuz în serviciu și achitat pentru fals intelectual, informează Realitatea TV  click să citești tot articolul
Internaţional, 20:44
     Principalii indici bursieri europeni au închis ședința de tranzacționare de astăzi în depreciere.  click să citești tot articolul
Sport, 20:31
CM RUSIA
     Peru și-a spulberat și ultima șansă de calificare din faza grupelor după ce a pierdut, la limită, și cu Franța. Dacă actualul Campionat Mondial ne oferă echipe care ajung în optimi în genunchi, Peru pleacă acasă cu fruntea sus. A vrut mult, a încercat, dar nu a putut nimic în fața cinismului fotbalistic european. Guerrero (34 de ani), Farfan (33) ar merita o a doua tinerețe pentru cât s-au zbătut la acest turneu final. Din păcate au parte doar de o retragere.  click să citești tot articolul
Politică, 19:54
     Peste 2.000 de oameni protestează, la această oră, în Piața Victoriei, cerând demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților, după condamnarea acestuia în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copilului Teleorman, informează News.ro.  click să citești tot articolul
Politică, 19:44
     Președintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, astăzi, că Liviu Dragnea trebuie să demisioneze din toate funcțiile publice și politice ca urmare a condamnării sale, transmite Agerpres.
     "Liviu Dragnea trebuie să demisioneze din toate funcțiile. Nu se mai poate să continue să gireze funcții publice și politice punând în pericol democrația din România și imaginea României în lume. Este momentul ca România să se elibereze de acest vechil, care încearcă să transforme țara într-o gubernie condusă în mod abuziv și care încearcă să captureze statul român cu un singur scop, și anume acela de a-și rezolva problemele personale", a declarat Orban.  click să citești tot articolul
Calendarul BURSA 2018
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
21.06.2018
BVB
     * BET-FI, singurul indice în scădere
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a avut o evoluție pozitivă din punctul de vedere al cotațiilor, în ședința de tranzacționare de la...  click să citești tot articolul
20.06.2018
BVB
     * Circa jumătate din volum, realizat cu titlurile Banca Transilvania și BRD - Groupe Societe Generale
     
     Acțiunile tranzacționate la Bursa de Valori București (BVB) au înregistrat, în mare parte,...  click să citești tot articolul
19.06.2018
BVB
     * Volum de numai 21,6 milioane de lei
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a avut parte de un început de săptămână negativ, majoritatea cotațiilor suferind deprecieri în ședința...  click să citești tot articolul
18.06.2018
BVB
     * Creșteri pe linie pentru toți indicii bursei
     
     Volumul consemant în ședința de tranzacționare de vineri a Bursei de Valori București (BVB) a fost de numai 17,7 milioane de lei (3,8 milioane de...  click să citești tot articolul
18.06.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au scăzut vineri, oprindu-se din avansul generat joi de anunțul Băncii Centrale Europene (BCE) privind încheierea, anul acesta, a programului de achiziții de obligațiuni. Cele...  click să citești tot articolul
15.06.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs ascendent ieri, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat că va menține dobânzile la un nivel scăzut încă un an.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 21 iunie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9848
2.3875
3.0417
4.0627
0.1803
0.6267
0.2262
4.6695
5.3144
1.4333
3.6690
0.2392
0.4953
1.0792
0.0635
0.4537
0.8509
4.0518
0.2951
1.0745
0.6233
0.0594
0.3644
0.1980
2.7734
0.0396
0.1541
1.1031
0.6327
0.1229
164.6160
5.6935
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
19.06.2018
     The Romanian Constitution:
     Art. 80 - The role of the president
     (1) The Romanian president represents the Romanian government and is the guarantor of national independence, unity and territorial integrity.
     (2) The Romanian president must watch for the compliance with the Constitution and the good functioning of the public authorities. For that purpose, the president serves as a mediating entity between the powers of the state, as well as between the state and society.  click here to read the entire article
12.06.2018
     The reunion scheduled today between Donald Trump and Kim Jong-un is taking place in Singapore due to the relative neutrality and the security this city-state provides. Singapore is one of the few countries that still hosts a North-Korean embassy, and many of the deals of the Kim regime were conducted here, according to the foreign press.  click here to read the entire article
05.06.2018
     "It is a good thing that the public doesn't understand the functioning of our banking and monetary system, because otherwise I think there would be a revolution in the streets by dawn".
     HENRY FORD, founder of the American automotive industry

     Fed up with subsidizing the commercial banks with their own money, the Swiss, mobilized through the "Sovereign Money" initiative, have proposed the organization of a Referendum which will be held on Sunday, June 10th 2018 - is a historical referendum, revolutionary for the banking industry, of international resonance -, by which the initiators want to amend the Constitution, which would impose to the commercial banks to grant loans only within the limits of the bank's money, forbidding them to issue scrip money and ensuring the monopoly of the Confederation (of the Swiss state) on issuance of money free of debt.  click here to read the entire article
23.05.2018
     The "pension apocalypse is coming"! The more or less qualified keep talking in the written press, TV and on the radio. The uncertainty is being preserved - deliberately by some, by the government members out of pure stupidity!  click here to read the entire article
16.05.2018
GABRIELA MIHAELA VOICILĂ, THE BUSINESS ENVIRONMENT MINISTER:
     Where there are many entrepreneurs there is creation, where there are many women entrepreneurs there is divine creation, says Gabriela Mihaela Voicilă, state secretary in the Ministry for the Business Environment, Trade and Entrepreneurship (MMACA). In her opinion, entrepreneurship means joy, a better situation, but less time for the family: "Taken together, entrepreneurship means achievements (...) Every one of us needs validation, for having built, having created something".  click here to read the entire article
14.05.2018
IN THE LAWSUITS AGAINST THE BANKS
     * Piperea: "In the Andriciuc case, the EU Court of Justice has not limited its argumentation to the CHF, but expanded it to cover any currency for which the debtors weren't hedged"
     The courts in the country have begun ruling in favor of borrowers and freezing the value of the European currency at the exchange rate valid on the date the loans were originated, in the lawsuits brought against the banks.  click here to read the entire article
09.05.2018
IN THE ROMANIAN BANANA REPUBLIC...
     The urge "Mircea, act like you're working!", back in the days of the so-called revolution of December 1989, was brought back recently by a new "director".
     We are talking of course, about the meeting between NBR governor Mugur Isărescu, and a government "delegation" led by chamber of deputies chairman Liviu Dragnea, together with PM Viorica Dăncilă.
     Sources from within the PSD, quoted by ziare.com, have claimed that, "in the meeting with the NBR governor, Liviu Dragnea seemed to be looking for a way out, and he seems confused, as he didn't expect his decisions to lead to such effects in the economy".  click here to read the entire article
08.05.2018
     Liviu Dragnea's insistence in moving the Romanian embassy from Tel Aviv, to Jerusalem, feeds an older, widespread confusion. Much older. Politically, Jerusalem has been divided from the first presence of the Judeans on the lands of the Palestinians, since back in the days of Abraham and Abimelec. "The indivisible Jerusalem" wanted by Benjamin Netanyahu is a spiritual creation.
     Definitely, pilgrims and locals claim that Jerusalem has a geography, meaning that the city would be compatible with the cardinal points and that is why Palestinians, Israelis and people overall, including those of the UN, EU and the US, speak about Eastern Jerusalem and Western Jerusalem, without anybody being surprised that that is happening at the center of the world, where the god of the Judeans began his creation, starting from the very rock from which later Archangel Gabriel raised Mohammed to visit Heaven, the same place of origin where one of the seven angels "and showed me the Holy City, Jerusalem, coming down out of heaven from God." (Apocalypse, 21: 10), where God is one of the same.  click here to read the entire article
03.05.2018
     Financial fair play is a concept that comes from the world of soccer. The notion is simple, don't spend more than you earn in a month, or in a year, regardless of what shareholder, mogul or investor enters the business.  click here to read the entire article
03.05.2018
     President Klaus Iohannis has announced that he has decided to send to the Constitutional Court the laws on the judicial system, but also to the Venice Commission. The president has issued a call to the CCR not to hurry and to work with the European entity, saying that after the Constitutional Court gets to issue an opinion on the new laws, a new analysis of the laws will be conducted and it will be decided then if a new reexamination of the three laws in the Parliament will be needed.  click here to read the entire article
27.04.2018
     The dystopia of 2169 seems to be 151 years away from us, if we were to watch the American sci-fi movie "In Time", in which New Zealand screenwriter, director and producer New Zealand Andrew M. Niccol has imagined a world in which money has been replaced by the lifespan left and each individual over 25 years old (when they stop aging), are wearing a counter on their arm, displaying how much they have left to live; the economic system relies on transactions paid in lifespan - banks, loans, interest rates - the rich are storing billions of years, while the poor only have hours, minutes or seconds left and when their time is up they die suddenly, as if struck by a mace.  click here to read the entire article
25.04.2018
DEPUTY PRIME-MINISTER VIOREL ȘTEFAN:
     * Bogdan Chirițoiu: "The European Commission will force the future buyer of Sidex Galați to increase the output of steel"
     ArcelorMittal may only sell the Galați metallurgic plant with the explicit agreement of the Romanian state, and the European Commission will ensure that the output of the plant will increase after the transaction, deputy prime-minister Viorel Ștefan said yesterday, in a conference on the issue of major industrial energy consumers.  click here to read the entire article
20.04.2018
     * "Iliescu on trial for all the bloodshed!" was one of the powerful slogans of the University Square, as well as "Iliescu - KGB, go back to the USSR!".
     We, who had organized the marathon protest of the century, knew who Ion Iliescu was, as the rest of the Romanian people took a long time to catch on, even Brucan was wrong in his estimate that the much maligned "stupid people" would take two decades to "awake".  click here to read the entire article
16.04.2018
     * - The Syrian gas attack did not exist, the American missiles were brought down, then where are the dead coming from?!
     * - It is enough to tell Syrians that they are attacked and killing each other?
     Friday, Syria was attacked by war attacks, in which a warship of the United Nations which operate in the Red Sea (according to the American officials), American B-1 bombers, four British Royal Tornado GR4 aircraft (which fired Storm Shadow missiles) and French Rafale jets.  click here to read the entire article
12.04.2018
     New Delhi, March 4th, 2017 - I am in the garden of the Royal Plaza hotel, sitting next to the table of a group of Indians, probably Hindus, two women in colorful saris and two men, all of them in their fifties. They are checking me out, I catch them doing it a few times. A Romanian manea, with heavy Indian influences starts playing from the speakers, I am surprised, I start laughing.  click here to read the entire article
.