Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,5146 lei pentru moneda europeană, în urcare cu 0,31 bani, comparativ cu şedinţa de marţi, când euro a fost cotat la 4,5115 lei.
Dolarul american a pierdut 0,41 bani în faţa monedei naţionale, BNR stabilind un curs de 4,045 lei, faţă de 4,0491 lei în şedinţa anterioară.
Gramul de aur a fost cotat la 158,1479 lei, în apreciere cu 0,4676 lei, comparativ cu 157,6803 lei, valoare stabilită în şedinţa precedentă.
Francul elveţian a fost cotat de BNR la 4,0828 lei, în coborâre cu 0,3 bani de la valoarea de 4,0858 lei anunţată anterior.