Euro s-a apreciat la maximul a peste doi ani faţă de dolar

F.A.
Internaţional / 29 decembrie 2013

Euro s-a apreciat la maximul a peste doi ani faţă de dolar

Euro s-a apreciat vineri cu 1% faţă de dolar, la maximul a peste doi ani în raport cu moneda americană, şi ar putea înregistra în 2013 cea mai bună evoluţie dintre monedele importante la nivel global, potrivit cotidianului Financial Times, citat de Mediafax.

Euro a atins un maxim de 1,3893 dolari pe parcursul şedinţei de vineri, cel mai ridicat nivel începând din octombrie 2011. Faţă de începutul anului, moneda europeană a câştigat 5% în faţa celei americane, reflectând succesul eforturilor Băncii Centrale Europene (BCE) de a restabili încrederea în viitorul zonei euro.

Cursul de schimb reprezintă însă o problemă pentru încercările de a sprijini recuperarea fragilă a zonei euro, în timp ce principalele două economii ale uniunii monetare au o evoluţie divergentă - accelerare a creşterii în Germania, în timp ce Franţa are încă probleme.

Politicienii din ţările cu economii mai slabe vor ca BCE să facă mai mult pentru a încuraja economia şi pentru a împiedica deflaţia, însă introducerea de noi măsuri neconvenţionale ar putea întâmpina dificultăţi politice, notează Financial Times.

Aprecierea de final de an a euro vine în contextul ajustării poziţiilor de către marile bănci înainte de sfârşitul anului, însă ar putea fi alimentată şi de comentariile şefului Bundesbank, Jens Weidmann, membru în consiliul guvernatorilor BCE.

Weidmann a declarat pentru cotidianul german Bild că rata actuală scăzută a dobânzii BCE este justificată, dar că "presiunea preţurilor scăzute nu poate reprezenta un permis pentru măsuri arbitrare de relaxare monetară". Banca va trebui să crească dobânda, în prezent de 0,25%, dacă presiunile inflaţioniste se amplifică.

Lira sterlină s-a apreciat, de asemenea, vineri şi a atins un maxim pentru mai mult de doi ani, de 1,65 dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb