Eurodeputaţii vor încetarea supravegherii NSA

A.C.
Internaţional / 12 martie 2014

Consimţământul Parlamentului European (PE) pentru acordul comercial UE-SUA "ar putea fi pus în pericol" dacă programul de supraveghere în masă al Agenţiei Naţionale de Securitate SUA (NSA) continuă, au comunicat eurodeputaţii, astăzi, în rezoluţia care încheie ancheta privind programul.

UE ar trebui să suspende acordul cu SUA privind datele bancare, precum şi "acordul zonei de siguranţă" privind datele private, se arată în text. De asemenea, conform deputaţilor europeni, lupta împotriva terorismului nu va putea niciodată justifica supravegherea secretă şi ilegală.

Raportorul din Comisia pentru libertăţi civile, Claude Moraes a declarat: "Dezvăluirile lui Snowden ne-au dat o şansă să reacţionăm. Sper că vom transforma aceste reacţii în ceva pozitiv şi de durată în mandatul viitor al acestui Parlament, o propunere legislativă de protecţie a datelor de care să putem fi toţi mândri".

Rezoluţia în care deputaţii exprimă concluziile şi recomandările menite să sporească protecţia vieţii private a cetăţenilor UE, a fost votată cu 544 voturi pentru, 78 împotrivă şi 60 abţineri. În rezoluţie se mai arată că: "Parlamentul ar trebui să nu dea consimţământul final privind Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) cu SUA înainte ca drepturile fundamentale UE să fie pe deplin respectate". Totodată, textul recomandă ca protecţia datelor să fie exclusă din negocierile comerciale dintre UE şi SUA.

Deputaţii mai cer şi "suspendarea imediată" a principiilor ce încalcă dreptul la viaţă privată din "zona de siguranţă", aceştia vizând protecţia datelor pentru companiile non-UE care transferă date personale ale europenilor către SUA.

Conform deputaţilor, acordul privind Programul SUA de urmărire a finanţărilor în scopuri teroriste (TFTP) ar trebui, de asemenea, suspendat până la clarificarea acuzaţiilor că autorităţile SUA ar accesa datele bancare ale europenilor, dincolo de prevederile acordului.

Textul mai cere şi un "program de protecţie pentru europenii care denunţă nereguli". Recomandările vizează şi dezvoltarea propriilor sisteme europene şi soluţii IT de agregare a datelor, inclusiv securitate cibernetică şi tehnologii de încriptare.

Ancheta Comisiei pentru libertăţi civile, privind supravegherea de masă a cetăţenilor UE, a început în septembrie 2013 şi au fost organizate, până acum, 16 audieri.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb