Apanova
BURSA 13.04.2018

Emilia Olescu
 
mărește imaginea
     Piața noastră imobiliară a înregis­trat o evoluție spectaculoasă, în 2017, cu volume record de activitate în sectorul industrial și cel de birouri, cerere record în majoritatea segmentelor și creștere a gradului de ocupare, conform Raportului asupra pieței de real estate, întocmit de GVA Activ. Acesta arată că nivelul chiriilor a fost în general stabil, cu ușoare creșteri în piața spațiilor comerciale și segmentul industrial, în timp ce prețurile rezidențiale s-au apreciat, în medie, cu 10%.
     În ceea ce privește piață rezidențială, statisticile oficiale arată că au fost finalizate 53.301 unități locative la nivel național, în creștere cu 2% fără de anul precedent. Au fost semnalate majorări ale livrărillor în partea centrală, de nord-vest și vest a României, în timp ce zona București-Ilfov a înregistrat o surprinzătoare scădere anuală de 4,9%, conform cercetării citate. Aceasta arată că, în condițiile în care volumul cererii a dat semne de creștere și vânzările au accelerat, nivelul prețurilor a crescut, în medie, cu 10%, variind de la medii de 700-950 euro/mp util în reședințele de județ, cu peste 100.000 de locuitori, la medii de 1.100-1.350 euro/mp util în București și 1.300-1.400 euro/mp util în Cluj-Napoca.
     Târgul Imobiliar Național, care se va desfășura în perioada 19-22 aprilie în Piața George Enescu din București, are o ofertă diferită față de cea din anii trecuți, axată preponderent pe locuințe finalizate sau cu termene de finalizare de cel mult 6 luni. În cadrul acestei ediții a tIMOn, oferta de locuințe gata de cumpărat sau aproape finalizate este de 90%.
     Vlad Vlăsceanu, director tIMOn, subliniază: "În 2007, 100% dintr-un târg imobiliar erau proiecte offplan. Nu puteai să-ți cumperi ceva finalizat în 2007. Au început să apară produse finalizate undeva la ediția din toamna anului 2008, dar cel mai mic termen de livrare era de un an. Acum sunt mult mai multe locuințe în stoc, dar și locuințe finalizabile, cu termen de predare de cel mult o jumătate de an".
     Stocul de locuințe finalizate sau în curs de finalizare în următoarele 6 luni din cadrul tIMOn, ediția de primăvară, este de pes­te 8.000 de locuințe. Dezvoltatorii spun că se vând mai bine locuințele aflate în zonele alăturate clădirilor de birouri, acestea fiind tot mai preferate de clienți.
     Chiar dacă în cadrul tIMOn 90% din ofertă reprezintă locuințe finalizate sau în curs de finalizare în următoarele luni, în piață situația este cu totul diferită, conform sursei citate. Valul investițiilor în proiecte noi, de anvergură, este prezent în piață, chiar și în zone cotate mai slab, unele vânzări fiind offplan și cu termene de predare îndelungate.
     Vlad Vlăsceanu subliniază: "Unde este riscul pentru un dezvoltator offplan astăzi? Are un proiect minunat, în general, mii de unități, e foarte bine că a învățat că nu e bine să construiască mii de unități deodată. Faza 1, faza 2, faza 3, faza 4 și așa mai departe. Nu mai are această finanțare bancară, așa că trebuie să-și găsească singur fonduri.E un risc pentru că atunci când vinzi offplan, cu finalizare peste un an, costul proiectului poate crește, iar banii încasați offplan pe o locuință pot să nu mai acopere costurile de construcție".
     Cumpărătorii sunt din nou atrași de locuințele foarte mari, dar și de cele aflate în zone scumpe. Acest lucru poate fi un pericol dacă nu își fac foarte bine calculele de risc.
      *  Volume record de livrări și cerere pe segmentul industrial
     Segmentul industrial/logistic a înregistrat volume record de livrări și cerere la nivel național, 2017 devenind vârful evoluției pieței de până acum. A fost finalizat un stoc speculativ nou de 500.000 mp, în creștere cu 42% față de anul precedent, dezvoltatorii internaționali (CTP Invest, WDP, P3, Logicor, Zacaria Group, Globalworth) răspunzând rapid la explozia cererii. Volumul tranzacțiilor majore de închiriere a crescut cu 70% într-un singur an, până la 730.000 mp, la nivel național, peste 73% din cerere fiind reprezentată de activități de logistică/depozitare.
     Gradul de ocupare al stocului competitiv continuă să depășească 95%, majoritatea parcurilor dominante fiind integral ocupate, în timp ce nivelul chiriilor pentru spații industriale/logis­tice de clasa A a avut o tendință de ușoară creștere, având valori medii cuprinse între 3,5-4 euro/mp/lună, la nivel național.
     Piața de birouri a raportat, de asemenea, o activitate în creștere. Stocul nou finalizat în București, de 147.800 mp, a rămas la un nivel mediu al ultimilor opt ani, în schimb în provincie livrările au ajuns la 93.000 mp, pe fondul activității record din Timișoara (42.000 mp). Tranzacții majore de închiriere, însumând 460.000 mp, au fost semnate la nivel național, cu peste 367.000 mp închiriați în București (al 2-lea nivel ca mărime din ultimii zece ani) și un record de 90.000 mp în provincie. Cererea nouă a reprezentat aproape 50% din total, cea mai ridicată pondere a ultimilor ani. Sectorul IT&C și-a continuat creșterea accelerată, reprezentând 42% din volumul cererii în București și 50% în provincie.
     Gradul de neocupare al principalelor piețe de birouri a scăzut sub 10%, în București disponibilitatea spațiilor libere micșorându-se de la 11,5% în 2016 la 9,1% din stocul existent la sfârșitul anului trecut. Nivelul chiriilor s-a menținut stabil, având valori "prime", considerate pentru cele mai reprezentative clădiri centrale, de 17-19 euro/mp/lună în București, 12-14 euro/mp/lună (Cluj-Napoca, Timișoara), 10-12 euro/mp/lună (Iași, Brașov) și 8-10 euro/mp/lună în piețele secundare.
     *  JLL: Interesul companiilor pentru spațiile moderne de birouri - în creștere
     Companiile au închiriat aproape 70.000 de metri pătrați de spații de birouri în București, în primul trimes­tru din acest an, remarcabil fiind faptul că, pentru anul în curs, o treime din cerere a venit din partea firmelor care, anterior, au avut sediul în vile, clădiri vechi și de mici dimensiuni sau alte spații decât clădiri moderne, subliniază reprezentanții JLL Româ­nia. Aceștia arată: "Suprafața închiriată în primul trimestru de către companiile care nu au ocupat anterior spații moderne de birouri a depășit 23.000 metri pătrați, fiind aproape egală cu cea înregistrată pe întreg anul trecut. În tot anul trecut, acest segment de cerere a reprezentat doar 7% din total. În medie, fiecare dintre aceste companii a închiriat 2.200 de metri pătrați, mai mult decât media înregistrată la nivelul întregii cereri, de 1.166 de metri pătrați".
     Mădălina Marinescu, Consultant Office Department JLL Romania, a declarat: "Creșterea interesului acestor companii pentru spații moderne de birouri poate fi explicat prin faptul că, fie spațiile pe care le ocupau anterior nu mai corespund din punct de vedere calitativ, fie pentru că cele mai multe și-au extins activitatea și au avut nevoie de mai mult spațiu. În plus, există și cazuri în care companiile își consolidează activitățile din mai multe clădiri de mici dimensiuni, într-o singură clădire modernă. În plus, așa cum observăm, din ce în ce mai multe companii reclamă dificultăți în găsirea și retenția angajaților, iar mediul de lucru a devenit un instrument important în recrutarea angajaților".
     Zonele din București vizate de companiile care și-au mutat sediul în clădiri moderne de birouri au fost centrul, cu peste jumătate din cerere, și vestul - 30%. Companiile din domeniul IT&C au continuat să fie cele mai active din punct de vedere al închirierilor, cu peste 60% din cererea din București, acestea fiind urmate de cele din domeniul energiei - peste un sfert din închirieri.
     Din cele 61 de tranzacții semnate în primul trimestru, peste jumătate reprezintă cerere nouă (contracte noi, extinderi ale suprafețelor deja existente și pre închirieri), respectiv 41.000 de metri pătrați. Raportat la cererea totală, aceasta reprezintă aproape 60%, spațiile noi închiriate putând acomoda circa minim 4.100 de angajați.
     În ceea ce privește livrările din primul trimestru, o sigură clădire a fost finalizată în București, respectiv Globalworth Campus clădirea 2, cu o suprafață de 28.000 de metri pătrați.
     Pentru tot anul, livrările anunțate de dezvoltatori se ridică la 230.000 de metri pătrați, comparativ cu 140.000 metri pătrați finalizați în 2017.
     Cererea de birouri din afara Bucureștiului - Timișoara, Brașov, Craiova, Iași și Cluj-Napoca - a totalizat, în primele trei luni ale anului în curs 17.000 de metri pătrați. Aproape jumătate din cererea din afara Capitalei a fost înregistrată în Timișoara (8.239 metri pătrați), în timp ce 30% din spațiile închiriate (5.100 metri pătrați) au vizat Cluj-Napoca.
     Societățile comerciale din domeniul IT, BPO și servicii profesionale au fost cele mai active, cu aproape 60% din totalul închiriat.
     Specialiștii de la JLL estimează că stocul de birouri din Brașov, Timișoara, Iași și Cluj-Napoca, va crește cu aproape 25%, la finele acestui an, la circa 865.000 metri pătrați. În Timișoara, dezvoltatorii au anunțat proiecte de 83.000 metri pătrați, în Cluj-Napoca stocul va crește cu 43.000 metri pătrați, în Brașov urmează să fie livrați 25.000 metri pătrați, iar în Iași doar 9.200 metri pătrați. 

     *  GVA Activ: Piața spațiilor comerciale a înregistrat o evoluție relativ contradictorie
     Piața spațiilor comerciale a înregistrat o evoluție relativ contradictorie, cu un volum semnificativ de cerere potențială neacoperit de ofertă, în condițiile unor volume limitate de stoc nou finalizat, conform Raportului citat. Anul trecut, au fost finalizate doar 66.700 mp de centre comerciale (în scădere cu 70% față de 2016), respectiv 23.885 mp de spații în parcuri de retail, fiind primul an în care stocul de centre comerciale în funcțiune a înregistrat o ușoară scădere.
     Gradul de ocupare a crescut la nivelul întregii piețe, atât pentru proiectele dominante și cele secundare, dar și în cazul principalelor artere cu spații comerciale de stradă. Nivelul chiriilor a înregistrat o evoluție ușor crescătoare, cu un plus pentru segmentul centrelor comerciale către care se îndreaptă cea mai mare parte a cererii.
     Volumul tranzacțiilor majore de investiții a crescut cu 56% în 2017, la peste 925 milioane euro, ca urmare a creșterii interesului din partea investitorilor internaționali, a majorării volumului de tranzacții cu spații comerciale (+65%) și a semnării a celei mai mari tranzacții hoteliere de până acum (complexul Radisson Blu/Park Inn). Bucureștiul a concentrat 43% din volumul total, menținându-se ca principală destinație de achiziții a investitorilor internaționali, responsabili pentru 97% din totalul tranzacțiilor majore la nivel național.
     Sursa citată evidențiază că principalii jucători nou intrați în piață au fost fondurile Sud-Africane Atterbury Europe și Prime Kapital/MAS REI, respectiv China Investment Corporation și grupul ceh CPI Property Group. Alții, precum investitorii internaționali CTP Invest, Globalworth, GTC, Immochan, Immofinanz și WDP, respectiv Smartown Investment și One United Properties din România, au continuat să facă achiziții.
     
     
     
     Nivelul randamentelor "prime" a scăzut, în medie, cu 0,25%, ajungând, în cazul centrelor comerciale și birourilor, la valori de 7%-7,5% în București și 8%-8,25% în alte orașe majore.
     Prognoza evoluției pieței imobiliare în 2018 este una pozitivă, fiind așteptate creșteri ale activității de dezvoltare, un nivel activ al cererii în toate segmentele, alături de o evoluție stabil/crescătoare a chiriilor și scăderea randamentelor investiționale.
     Sursele citate se așteaptă ca livrările de spații comerciale din acest an să includă 93.200 mp de centre comerciale și să accelereze pe segmentul de parcuri de retail până la un potențial total de 135.000 mp, însă nu toate proiectele sunt estimate să fie finalizate în termen.
     Stocul nou de birouri în construcție, cu finalizare anunțată pentru 2018, depășește 200.000 mp în București și un volum record de peste 155.000 mp în provincie. Pe piața industrială, stocul în construcție depășește 315.000 mp, din care 75% este concentrat în zona Bucureștiului.

 

Citește noutăți și tendințe din domeniu în Revista BURSA Construcțiilor
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Aceeasi sectiune (Companii Afaceri)
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
26.04.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa s-au înscris pe un curs negativ ieri, investitorii fiind mai interesați de titlurile de stat americane - datorită randamentelor - decât de acțiuni.  click să citești tot articolul
26.04.2018
BVB
     Rulajul înregistrat în ședința de ieri a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 61,08 milioane de lei (13,14 milioane de euro), circa o treime din valoarea tranzacționată fiind realizată cu...  click să citești tot articolul
25.04.2018
BVB
     * Dragoș Mesaroș, Goldring: "Dacă BET reușește să construiască un suport în zona nivelului de 9.000 de puncte, există șanse importante ca indicele să continue să urce"
     
     Piața...  click să citești tot articolul
25.04.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au fluctuat ieri, investitorii din regiune fiind atenți la rezultatele financiare anunțate de companii.  click să citești tot articolul
24.04.2018
BVB
     Bursa de Valori București (BVB) a avut parte de un debut de săptămână pozitiv din punctul de vedere al cotațiilor, toți indicii încheind ședința de tranzacționare de ieri în creștere.  click să citești tot articolul
24.04.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au urmat un curs pozitiv în a doua parte a zilei de ieri, pe fondul unor date mixte privind economia regiunii.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 25 aprilie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8872
2.3762
2.9606
3.8777
0.1826
0.6240
0.2150
4.6474
5.3147
1.4856
3.4903
0.2308
0.4800
1.1024
0.0617
0.4459
0.9335
3.8065
0.3054
1.0960
0.6024
0.0570
0.3523
0.2012
2.7010
0.0393
0.1448
1.0364
0.6263
0.1207
162.1320
5.4996
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
25.04.2018
DEPUTY PRIME-MINISTER VIOREL ȘTEFAN:
     * Bogdan Chirițoiu: "The European Commission will force the future buyer of Sidex Galați to increase the output of steel"
     ArcelorMittal may only sell the Galați metallurgic plant with the explicit agreement of the Romanian state, and the European Commission will ensure that the output of the plant will increase after the transaction, deputy prime-minister Viorel Ștefan said yesterday, in a conference on the issue of major industrial energy consumers.  click here to read the entire article
20.04.2018
     * "Iliescu on trial for all the bloodshed!" was one of the powerful slogans of the University Square, as well as "Iliescu - KGB, go back to the USSR!".
     We, who had organized the marathon protest of the century, knew who Ion Iliescu was, as the rest of the Romanian people took a long time to catch on, even Brucan was wrong in his estimate that the much maligned "stupid people" would take two decades to "awake".  click here to read the entire article
16.04.2018
     * - The Syrian gas attack did not exist, the American missiles were brought down, then where are the dead coming from?!
     * - It is enough to tell Syrians that they are attacked and killing each other?
     Friday, Syria was attacked by war attacks, in which a warship of the United Nations which operate in the Red Sea (according to the American officials), American B-1 bombers, four British Royal Tornado GR4 aircraft (which fired Storm Shadow missiles) and French Rafale jets.  click here to read the entire article
12.04.2018
     New Delhi, March 4th, 2017 - I am in the garden of the Royal Plaza hotel, sitting next to the table of a group of Indians, probably Hindus, two women in colorful saris and two men, all of them in their fifties. They are checking me out, I catch them doing it a few times. A Romanian manea, with heavy Indian influences starts playing from the speakers, I am surprised, I start laughing.  click here to read the entire article
02.04.2018
FOR THE FIRST TIME AFTER THE LOSS OF 2.6 BILLION LEI OF 2014
     The Romanian Commercial Bank (BCR) has proposed to shareholders the distribution of dividends of 228.12 million lei, out of the profit of 570 million lei, for last year, this being the first year with such an item on the agenda of the General Shareholder Meeting, after the huge loss of 2014, of 2.6 billion lei, caused by the high provisions and the sale of non-performing loans.  click here to read the entire article
30.03.2018
     The website of the National Bank of Romania still includes the statement that its monetary policy strategy is the direct targeting of inflation.  click here to read the entire article
28.03.2018
     No investor has expressed interest in the privatization of the "Sanevit 2003" disposable syringes factory of Arad, as part of the last procedure initiated by the Ministry of the Economy, which took over the company in 2012 to save ut from bankruptcy, but since then, several attempts at privatization have failed, and since 2013 the plant hasn't manufactured anything, according to News.ro.  click here to read the entire article
27.03.2018
ALEXANDRU BOTEZ, ELECTRICA SHAREHOLDER:
     * The Ministry of Energy has requested the election of a new Board of Directors, even though the current management was elected in October, for a four-year term
     * The company's directors are entitled to compensation in the event of their unjustified dismissal
     * Challenges in court concerning the prior elections would remain groundless
       The proposal of the Ministry of Energy that the shareholders of Electrica (EL) decide, in the General Shareholder Meeting of April 27th, the election of the members of the Board of Directors, through the cumulative vote method, for a term of four years, even though the current directors were elected in October 2017, also for four years, has caused discontent among some shareholders.  click here to read the entire article
22.03.2018
     "The markets are turning into the markets' greatest enemy", wrote an analyst of Goldman Sachs in a note addressed to its customers, according to an article by Bloomberg, and the jump in the VIX volatility index last month "is a symptom of the financial fragility".  click here to read the entire article
19.03.2018
AS SHAREHOLDER,
     * The president of the Association of Brokers has taken the matter to the County Court of Cluj, to address the capital reduction of 2014 and the subsequent decisions of the company
     * Liviu Stoleru, CEO of Cemacon, told us on Thursday, that "no notification has been received from the company concerning such a topic"
     * The case was recorded on Friday, with the County Court of Cluj
     * BCR sold to BOF for 2 Euros the non-performing loans of 16.5 million Euros of "Cemacon" and "Ambient"
       * UPDATE 15.45 "Cemacon" confirms the lawsuit brought by Dan Paul
     "Cemacon" today sent the Bucharest Stock Exchange, a report whereby it confirms the existence of the lawsuit brought by Dan Paul, the president of the Association of Brokers. However, the officials of the company wrote that they have no details about the case.
     -------
     Dan Paul, the president of the Association of Brokers, has sued "Cemacon" (CEON), acting as shareholder, seeking the annulment of the shareholders' decision of March 24th, 2014, concerning the reduction of the share capital and of the subsequent acts, according to a notification seen by "BURSA".  click here to read the entire article
15.03.2018
THE NATIONAL BANK OF ROMANIA ISN'T COMMENTING, EVEN THOUGH BOTH COMMERCIAL BANKS ARE LISTED ON THE STOCK EXCHANGE
     The National Bank of Romania (BNR) has blocked the acquisition of Banca Românească by OTP Bank România, according to information which appeared yesterday in the Romanian press, as well as on some foreign websites. Thus, the NBR hasn't issued an opinion on the transaction, even though the time by which it should have done so expired since back in autumn last year.  click here to read the entire article
14.03.2018
RAINER SEELE, OMV:
     * OMV has a budget of 10 billion Euros for takeovers, until 2025 and it is targeting the markets in the Middle East and Asia Pacific
     * Manfred Leitner: "It is unknown how the BRUA pipeline will be implemented, but I don't think that all the gas volumes of the Black Sea that get exported will only go to the West"
       OMV wants to reduce its dependence on the European market, between 2020-2025, and will focus on acquisitions in the Middle East and Asia Pacific, according to CEO Rainer Seele.  click here to read the entire article
07.03.2018
ACCORDING TO AN EUROPEAN COMMISSION DOCUMENT, SEEN BY BLOOMBERG
     The European Union (EU) intends to apply tariffs for imports of 2.8 billion Euros (3.5 billion dollars) in the US, from T-shirts and bourbon, to motorbikes, if American president Donald Trump continues its plan to impose 25% tariffs for foreign steel acquisitions, according to Bloomberg.  click here to read the entire article
06.03.2018
     * The EU, which is preparing retaliatory tariffs of its own against the US, is carrying out talks with the countries that will be affected by the taxes proposed by the Americans: Japan, Canada, Brazil and Turkey
     * German economy minister: "President Trump wants to play a game that no one can win"
       One of the top advisors to US president Donald Trump has recently announced that the US will not make any exception from the application of tariffs set on imported steel and aluminum, even if the EU is preparing reprisals, according to ft.com.  click here to read the entire article
05.03.2018
LAST WEEK, ROMANIA HAD THE BIGGEST IMPORTS OF NATURAL GAS IN THE LAST FIVE YEARS
     * In Europe, the cold weather has led to a significant rise in the price of natural gas
       Last week, Romania imported about one third of the daily natural gas consumption to get it through the cold winter period, these being the biggest daily imports of natural gas in the last five years, according to some sources from the energy sector, quoted by Agerpres.  click here to read the entire article
.