EXIMBANK: Traian Halalai susţine implementarea reformelor structurale

V.B.
Companii / 18 martie 2014

Implementarea reformelor structurale este singura soluţie pentru ca ţara noastră să poată asigura continuarea unei convergenţe reale şi echilibrate către economiile statelor UE, într-un ritm rezonabil, a declarat astăzi Traian Halalai, preşedintele EximBank, la conferinţa "Addressing Needs, Leveraging Resources in Financing Non Euro-zone Economies", organizată de Institutul Aspen la Banca Naţională a României (BNR).

Domnia sa a făcut aceste afirmaţii "în contextul continuării dezintermedierii din sistemul bancar, al ajustărilor bugetare precedente şi al spaţiului fiscal restrâns".

"Evoluţiile macroeconomice şi financiare de la începutul lui 2013 şi până în prezent sunt remarcabile, însă România trebuie să continue eforturile pentru modernizarea economiei şi creşterea competitivităţii pentru a se asigura o convergenţă reală către economiile celorlaltor state membre ale UE. Creşterea pe termen lung a competitivităţii rămâne o provocare majoră atunci când se stabilesc şi se implementează politici macroeconomice, iar priorităţile rămân restructurarea întreprinderilor de stat, a sistemului de colectare a veniturilor, a sistemului de sănătate şi educaţional, dar şi creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene şi majorarea investiţiilor în infrastructură", a spus Traian Halalai.

Oficialul a adăugat că EximBank, în calitatea de agent al statului român, dublată de rolul de bancă comercială propriu-zisă, se va concentra pe susţinerea eficientă a sectoarelor strategice ale economiei pentru atingerea ţintelor de creştere a volumului exporturilor şi de majorare a gradului de absorbţie a fondurilor europene. Preşedintele EximBank a menţionat că banca a făcut progrese notabile în direcţia finanţării sectorului privat, expunerea instituţiei pe segmentul creditării majorându-se anul trecut cu 60% faţă de decembrie 2012.

"În ceea ce priveşte creditarea sectorului public, aceasta constituie o problemă la nivelul întregii Uniuni Europene şi de aceea nu trebuie să ne surprindă, iniţiativa Chinei de a investi în ţările din centrul şi estul Europei 10 miliarde de dolari în mari proiecte de infrastructură, alături de statele benficiare. În acest context, cred că EximBank poate juca un rol decisiv în implementarea cu succes a unor parteneriate punctuale cu companiile chineze, pentru finanţarea unor proiecte de infrastructură de importanţă strategică", a mai spus Traian Halalai.

Domnia sa a subliniat că, prin experienţa şi expertiza acumulate până în prezent, banca poate contribui cu succes la astfel de parteneriate prin co-finanţarea proiectelor, structurarea proiectelor - inclusiv în cadrul unor parteneriate public-private, dar şi prin facilitarea comunicării şi intermedierea schimbului de informaţii şi bune practici înspre şi dinspre partenerii străini.

La începutul acestui an, EximBank a semnat un Acord de Cooperare Financiară cu China Eximbank, care stabileşte cadrul general de cooperare între cele două instituţii pentru stimularea investiţiilor chineze în România, în special a celor din energie şi infrastructură.

Cu 16 unităţi, EximBank este o instituţie specializată al cărei portofoliu de produse, axat pe cele trei direcţii de acţiune (finanţare, garantare şi asigurare) permite băncii să susţină activitatea şi dezvoltarea exportatorilor, a IMM-urilor şi a companiilor ce derulează proiecte în domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, în special a celor ce contribuie la absorbţia de fonduri europene.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb