ExxonMobil Exploration and Production România vrea să contracteze servicii de foraj marin (offshore) în Marea Neagră, valoarea estimativă a contractului fiind cuprinsă între 250 şi 750 milioane dolari, fără TVA, potrivit unui anunţ publicat astăzi pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), relatează sursele de presă.
"Obiectivul acordului cadru este asigurarea accesului ExxonMobil la resursele identificate ca fiind necesare pentru prestarea în cadrul contractelor subsecvente a serviciilor de foraj marin (offshore) în Marea Neagră", se specifică în anunţul de participare.
Contractul prevede încheierea unui acord-cadru cu un singur agent economic, pe o durată de 48 de luni.
Plata se va face din surse proprii.