Amber Studio, unul dintre studiourile de gaming independent din ţara noastră, a înregistrat o creştere de 138% a cifrei de afaceri, la aproximativ 4 milioane de euro, în cursul anului 2015, raportată la anul precedent, arată un comunicat remis redacţiei.
De asemenea, numărul angajaţilor studioului a crescut cu 128%, urmărind o cifră şi mai mare pentru anul ce urmează.
"La numai doi ani de la înfiinţare, Amber Studio a ajuns la o creştere considerabilă pentru anul financiar 2015, raportată la anul 2014, în care înregistrase o cifră de afaceri de aproximativ 2 milioane de dolari. Pe parcursul lui 2015, portofoliul studioului a cuprins proiecte dezvoltate pe platforme precum iOS, Google Play, Android TV, Smart TV, Amazon şi Smartwatch (iOS, Android) şi nu numai. De asemenea, o parte din cifra de afaceri a fost realizată cu clienţi din zona de IT. Proiectele noi livrate de Amber în zona de IT în 2015 au implicat Platform Conversion, Code Development şi Full Fledged Development", precizează comunicatul.
Potrivit sursei citate, odată cu cifra de afaceri, startupul românesc a crescut numărul de angajaţi cu 128%, de la 72 în 2014, la 168 în prezent. De asemenea, salariul mediu brut în cadrul companiei a crescut cu 6,3%, raportat la ianuarie 2015.
Pentru a susţine creşterea constantă, în 2016, startupul plănuieşte să mărească echipa cu aproximativ 60 de specialişti, ajungând astfel la 230 de angajaţi.
"Tot ce investeşte piaţa în noi, investim şi noi mai departe în oameni şi, astfel, în proiectele noastre şi în relaţia cu clienţii. Altfel, nu cred că am fi reuşit să avem o creştere atât de rapidă în nici 3 ani de zile. Ne focusăm foarte mult pe partea de recrutare, dar şi pe proiecte speciale atât pentru noi, cât şi pentru piaţa locală, unul dintre acestea fiind tehnologia VR", a declarat Tudor Postolache, head of QA/QE în cadrul Amber Studio.
În prezent, în Amber există poziţii deschise pentru QA functional tester, QA lead, QA manager, art director, sr. game producer şi facility coordinator.
Amber Studio a fost lansat acum aproximativ 2 ani.