FAŢĂ DE PERIOADA SIMILARĂ A ANULUI TRECUT, Cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a scăzut cu 13,4% în iulie

Andrei Stan
Companii / 8 septembrie 2015

Producţia de lapte de consum a scăzut cu 13,4% în iulie anul acesta, faţă de iulie 2014, respectiv cu 2.588 de tone, iar faţă de iunie anul curent scăderea a fost de 10,5% (1.954 tone), potrivit datelor publicate, astăzi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Conform acestor date, în luna iulie 2015, comparativ cu iunie 2015, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a scăzut cu 5.877 tone (6,3%). Scăderea producţiei, în luna iulie 2015 comparativ cu luna precedentă, poate fi menţionată la laptele de consum - cu 1.954 tone (10,5%), şi la brânzeturi, inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă (73,7% din producţia totală de brânzeturi) - cu 832 tone (8,7%).

Dintre principalele produse lactate, o creştere a producţiei în iulie 2015, faţă de luna precedentă, se poate consemna la lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele), cu 1.185 de tone (7,6%), unt, cu 31 tone (4,0%), smântână de consum, cu 88 tone (1,6%).

Cantitatea de lapte brut importat a crescut, în luna iulie 2015 faţă de luna iunie 2015, cu 136 tone (2,4%).

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, în luna iulie 2015 cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a scăzut cu 9.732 tone (10,1%). În ceea ce priveşte producţia principalelor produse lactate, aceasta a scăzut în luna iulie 2015 comparativ cu iulie 2014 astfel: la laptele de consum cu 2.588 tone (13,4%), iar la unt cu 26 tone (3,1%).

Produsele lactate a căror producţie a crescut în luna iulie 2015 raportat la iulie 2014 sunt: brânzeturi, inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă - cu 1.266 tone (17,1%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele) - cu 1.703 tone (11,3%), smântână de consum - cu 547 tone (11,2%).

Cantitatea de lapte brut importat a crescut, în luna iulie 2015/iulie 2014, cu 874 tone (17,9%). De asemenea, datele INS arată că în perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2015, faţă de perioada similară din 2014, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a scăzut cu 49.250 tone (8,2%).

Creşteri ale producţiei principalelor produse lactate în perioada analizată pot fi menţionate la: smântână de consum - cu 4.262 tone (12,8%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut şi altele) - cu 7.561 tone (7,4%), brânzeturi, inclusiv cantitatea de brânză obţinută exclusiv din lapte de vacă (81,7% din producţia totală de brânzeturi) - cu 2.918 tone (6,2%), unt - cu 72 de tone (1,2%), lapte de consum - cu 1.486 tone (1,0%).

Cantitatea de lapte brut importat a crescut, în perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2015, faţă de perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2014, cu 433 tone (0,9%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb