FED: Cinci bancheri de la Credit Suisse, interzişi în industria bancară

Elena Deacu
Bănci-Asigurări / 12 mai 2015

Banca centrală a SUA (Federal Reserve - Fed) a luat luni o măsură rară privind interzicerea angajării în industria bancară pentru cinci foşti bancheri sau manageri de la grupul bancar elveţian Credit Suisse, după ce aceştia au fost acuzaţi că i-au ajutat pe clienţii americani să evite plata taxelor, transmite Reuters.

În luna mai a anului trecut, Credit Suisse şi-a recunoscut vinovăţia pentru rolul său într-o schemă de evitare a platei taxelor şi a ajuns la un acord cu autorităţile americane în urma căruia a plătit o amendă de 2,5 miliarde de dolari, scrie Agerpres.

Într-un comunicat publicat luni seară, Fed a informat că angajarea în continuare într-o bancă a celor cinci foşti angajaţi ai Credit Suisse (Markus Walder, Marco Parenti Adami, Susanne Ruegg Meier, Michele Bergantino şi Roger Schaerer) ar 'afecta încrederea opiniei publice în acea instituţie'.

Toţi cei cinci bancheri au fost puşi sub acuzare de un tribunal american, dar rămân în Elveţia. Fed a subliniat că interdicţia este în vigoare pentru o perioadă 'nedefinită', exceptând situaţia în care acuzaţiile împotriva lor sunt retrase.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb