BURSA 29.12.2017

G.F.
 
mărește imaginea
     Federația Sindicală Hermes din învțământ superior și cercetare științifică atrage atenția opiniei publice asupra distrugerii Institutului de Științe Spațiale (ISS) de pe Platforma Măgurele, potrivit unui comunicat remis Redacției.
     "Acest institut, organizat inițial ca filială a Institutului Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației - INFLPR Măgurele a fost desființat și înlocuit cu o entitate fantomă ce folosește în numele său acronimul INFLPR, pentru a induce în eroare finanțatorii și a accesa fonduri publice în mod nelegal. Pentru acoperirea urmelor, grupuri de interese ilegitime, aflate sub protecția Ministerului Cercetării și Inovării (MCI), au realizat transferarea salariaților de la INFLPR la această entitate înregistrată la Registrul comerțului sub încadrarea de "alți comercianți" sau "alți profesioniști" cu numele "Institutul de Științe Spațiale-filiala INFLPR". Această înregistrare nu respectă nici Regulamentul de Organizare și Funcționare al INFLPR aprobat prin HG 1581/2004, nici legea 31/1990 privind societățile comerciale și nici OG 57/2002 - legea cercetării. Pentru a atrage fonduri publice la care nu are dreptul, atât conducerea INFLPR cât și cea a ISS declară ba că ISS este filiala legală, ba că ISS este entitate independentă, după interes. Astfel, prin intermediul INFLPR, când se declară filiala legală a acestuia, ISS primește o finanțare din fonduri publice prin Programul NUCLEU, care este destinat exclusiv Institutelor Naționale de Cercetare-Dezvoltare. Acest statut nu aparține însa și ISS", se precizează în documentul citat.
     Potrivit federației cercetătorii Institutului de Științe Spațiale nu mai sunt salariați ai INFLPR!! Toți au fost transferați prin înșelăciune la filiala fantomă înregistrată la Registrul Comerțului cu capital social "2 lei".
     "Această schemă de fraudare a fondurilor publice este pusă în aplicare și la adăpostul unor nume cunoscute care figurează ca angajați fictivi ai Institutului de Științe Spațiale. Cel mai cunoscut exemplu fiind Dumitru Prunariu, singurul cosmonaut roman. Directorul general al Agenției Spațiale Române (ROSA) Marius-Ioan Piso este în același timp sef de laborator în cadrul ISS, între ISS și ROSA existând multiple contracte de finanțare. Agenția Națională de Integritate tergiversează sesizarea privind conflictul de interese de doi ani și jumătate. Directorul filialei fantomă, dl Sorin Zgură, a încasat salariu timp de mai multe luni în 2012-2013 pentru funcția sa atât de la filiala legală a INFLPR, cât și de la filiala fantomă. Faptele de mai sus au fost semnalate prin plangeri către DNA, dar ignorante până în prezent. Facem cunoscut opiniei publice că aceste ilegalități au fost aduse la cunoștinta DNA din noiembrie 2017 - ianuarie 2017", potrivit Federației sindicale.
     Organizația precizează că INFLPR a radiat filiala legală Institutul de Știinte Spațiale de la Registrul Comerțului și a rămas în funcțiune numai fantomatica entitate.
     "Singurele reactii inregistrate până în prezent au fost mesajele de amenințare transmise liderul Sindicatului din INFLPR, ca urmare a sesizarii organelor în drept și a instanței de judecată. Întrucat prin noul Program Nucleu se urmărește alocarea unor fonduri publice către entități ce nu sunt eligibile considerăm că sunt puse în pericol activitatea si cercetatorii din Institutul de Științe Spațiale. Este de datoria noastră să protejăm acești salariați, să înștiințăm opinia publică asupra modului în care Ministerul Cercetarii și Inovarii alocă fonduri publice către grupuri de interese ocrotite chiar de mai marii ministerului și procurori din DNA. ROSA este o structură în subordinea MCI", se mai arată în comunicat. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 03.01.2018, ora 01:56)  
 Institutul de ascultare spatiala


 
Aceeasi sectiune (Miscellanea)
SORIN CONSTANTINESCU, DE LA INDUSTRIA DE GAMBLING LA PRODUCĂTOR DE SPECTACOLE:
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Miscellanea, 15:40
     Procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București s-au sesizat din oficiu cu privire la incidentele în care au fost implicați un membru al jandarmeriei Române și protestatarii prezenți sâmbătă seara în Piața Universității, se arată într-un comunicat remis astăzi Redacției.  click să citești tot articolul
Politică, 15:29
LIVIU DRAGNEA:
     Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat astăzi că răspunde la orice invitație a președintelui Klaus Iohannis pentru a discuta despre profilul miniștrilor.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital, 14:56
LA MIJLOCUL ȘEDINȚEI:
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în prima parte a ședinței de tranzacționare de astăzi, o lichiditate de 40,1 milioane lei (8,6 milioane euro).  click să citești tot articolul
Macroeconomie, 14:54
BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI:
     Masa monetară în sens larg a înregistrat la sfârșitul lunii decembrie 2017 un sold 350.580,8 de milioane lei, aceasta crescând cu 3,2% față de luna noiembrie a aceluiași an, se arată într-un comunicat al Băncii Naționale a României (BNR), remis astăzi Redacției.  click să citești tot articolul
Internaţional, 14:17
     Compania aeriană low-cost Wizz Air este interesată de achiziționarea Alitalia, dar numai pentru rutele pe distanțe scurte și lungi, a afirmat directorul general Jozsef Varadi, într-un interviu acordat unei publicațiii italiene.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
22.01.2018
BVB
     * Dragoș Mesaroș, Goldring: "Circa 93% din întregul rulaj consemnat vineri cu titlurile societății bancare a fost desfășurat printr-un singur transfer. Este clar că acesta a fost realizat de către investitorii instituționali"
       Acțiunile "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD) au fost, din nou, titlurile cu cel mai mare volum din ședința de tranzacționare de vineri, rulajul consemnat cu acțiunile societății bancare...  click să citești tot articolul
19.01.2018
BVB
     * Creșteri pe linie pentru toți indicii bursei
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a ieșit în evidență, în ședința de tranzacționare de ieri, prin volumul mare înregistrat de acțiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), de...  click să citești tot articolul
19.01.2018
BURSELE DIN LUME / DATORITĂ REZULTATELOR COMPANIILOR
     Acțiunile de pe piețele din Europa au crescut ușor ieri, după recordurile consemnate în ziua anterioară pe Wall Street. Sectorul tehnologic a avut cele mai importante câștiguri, în baza...  click să citești tot articolul
18.01.2018
BVB
     * Deal de peste 9 milioane de lei cu titluri "Banca Transilvania"
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a ieșit în evidență, în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii, printr-o evoluție pozitivă atât în ceea ce privește cotațiile...  click să citești tot articolul
18.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Titlurile societăților listate în Europa au scăzut ieri, după ce companii printre care "Burberry Group" Plc și "Skanska" AB au raportat rezultate financiare dezamăgitoare.  click să citești tot articolul
17.01.2018
BVB
     * Transferuri de 10,5 milioane de lei cu acțiuni "Banca Transilvania"
       Volumul înregistrat în cea de-a doua ședință de tranzacționare a săptămânii a fost de 38,87 de milioane de lei, peste cel din ședința precedentă, de 28,5 milioane de lei, dar sub valoarea medie...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 23 ianuarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3.0369
2.3867
3.0559
3.9611
0.1837
0.6271
0.2152
4.6679
5.3186
1.5063
3.4451
0.2261
0.4839
1.1191
0.0674
0.4741
1.0049
3.8116
0.3145
1.1904
0.5951
0.0597
0.3549
0.2032
2.7914
0.0394
0.1323
1.0377
0.6280
0.1197
163.7611
5.4980
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
22.01.2018
     The issue of the funding of the budget deficit will become acute in 2018, as the government authorities show us that they haven't learned anything from last year's experience.  click here to read the entire article
22.01.2018
RULING OF THE COURT OF APPEAL
     * Profit.ro Publishing owes the Romanian state approximately 360,000 Euros, and "N.ro Agenția de Știri" SRL, approximately 460.000 Euros
       Journalist Cristi Popa has won in the Court of Appeal the lawsuit against Profit.ro Publishing SA, by which he had disputed the decision by which he had been laid off in 2016, as the court decided that he would be reinstated to the job he held before his layoff, as well as the payment of compensatory salaries.  click here to read the entire article
19.01.2018
GIGI DRAGOMIR, REINSTATED AT THE ANRM
     * The dismissal of Gigi Dragomir as chairman of the ANRM, was one of the last decisions made by Mihai Tudose
     * The reinstatement of Gigi Dragomir as head of the ANRM, among the first decisions made by Mihai Fifor
     * Daniel Zamfir, PNL: "I hope that the reinstatement of Dragomir to his own job represent the admission of the mistake made by Tudose, concerning the obstructing of the updating of the reference price for natural gas"
       Former prime-minister Mihai Tudose and the current interim prime-minister Mihai Fifor, seem to have something in common, aside from the position they fill - they seem to be seriously concerned with the natural gas royalties.  click here to read the entire article
18.01.2018
AFTER THE ROW CONCERNING THE AMENDMENT OF THE REFERENCE FOR THE NATURAL GAS ROYALTY
     * Liberal senator Daniel Zamfir accused former prime-minister Mihai Tudose of sacking ANRM president Gigi Dragomir, for issuing an order which updated the methodology for the calculation of the royalty for natural gas, to match the market price
       The Romanian Association for Oil Exploration and Production (ROPEPCA) yesterday denied, in a press release, the "grave and unjustified" accusations made against the Romanian producers of natural gas, "accusations which concern the alleged insufficient payment of natural gas royalties", which it says are "being discussed in public increasingly often".  click here to read the entire article
17.01.2018
     The first hike of the policy rate in the last ten years, by 0.25 percentage points, is too small and has come too late to have a significant effect on inflationary expectations.  click here to read the entire article
17.01.2018
     Unless something happens to cause us to hurry, by this Friday, or by Monday-Tuesday at the latest, we will be able to say: "Now we've seen everything!" For a historic first time, Romania will have a woman as a prime-minister!  click here to read the entire article
10.01.2018
     * Sources: Dan Pazara is leaving together with Mariana Gheorghe
     * Christina Verchere has been appointed for the remaining part of Mariana Gheorghe's term, namely until April 16th, 2019
       The Supervisory Board of OMV Petrom yesterday appointed Christina Verchere as president of the Directorate and CEO of OMV Petrom, replacing Mariana Gheorghe.  click here to read the entire article
20.12.2017
     The red spot on the white paper becomes greenish, but maintains it's shape, when you move your eyes to the empty part.  click here to read the entire article
19.12.2017
     Approximately 700 magistrates from several courts and prosecutor offices in the country have gathered yesterday on the steps of the Bucharest Court of Appeal.  click here to read the entire article
18.12.2017
     * The Secretary General of the European Federation of Journalists has pledged to support with all his strength, the efforts of FAIR-MediaSind to halt the politicians' attacks on the independence of Romanian journalists
       The political assault on the freedom of the press in Romania, through the amendment of the laws of justice by the coalition in power, was one of the main issues today in the meeting of the Social Dialog Commission of the European Commission, which was attended, on behalf of Romania, Leonard Pădureț, president of the FAIR - MediaSind Culture and Mass Media Federation, together with executive president Cristi Godinac.  click here to read the entire article
14.12.2017
EXCLUSIVE:
     * "We need real and rational policy from the international community and not political tricks"
     * (Interview with his Excellency, Mr. Fuad Kokaly, the Ambassador of Palestine in Bucharest)
       The UN stated it was "extremely concerned over the risks of a violent escalation of the situation" after the decision of Donald Trump to unilaterally recognize Jerusalem as the capital of Israel, in a reunion of the Security Council in which the United States have appeared more isolated than ever, according to AFP.  click here to read the entire article
12.12.2017
AFTER BEING INVESTIGATED BY THE TAX ADMINISTRATION AND THE ANPC, BANKS GET INVESTIGATED BY THE COMPETITION COUNCIL
     * Chirițoiu: "We suspect an exchange of sensitive information on the banking market"
     * Dan Suciu, NBR: "The audits of the Competition Council can't be a reason for panic whatsoever"
     * Unannounced audit at Finmedia
     * The investigated institutions are at risk of being fined 10% of their turnover
     * Vasilescu: "The NBR has nothing to do with these investigations"
       The financial banking system seems to be the focus of most of the investigation entities. After being audited by the National Tax Administration Agency (ANAF) and by the National Consumer Protection Authority (ANPC), some of the banks which operate in Romania have also been investigated by the Competition Council (CC).  click here to read the entire article
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  click here to read the entire article
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  click here to read the entire article
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  click here to read the entire article
.