Actualizare 16:25 Mihai Goţiu: "USR merge la Cotroceni cu ideea de a susţine un guvern care respectă legile"
USR va merge luni la consultările de la Palatul Cotroceni cu ideea de a susţine un Guvern care să respecte legile şi statul de drept, a declarat senatorul USR Mihai Goţiu.
Senatorul a mai spus, pentru Agerpres: "USR va merge cu ideea de a susţine un guvern care să respecte legile şi statul de drept şi va încerca să ofere o majoritate pentru susţinerea guvernului. Avem un obiectiv să susţinem un ministru al Justiţiei care să garanteze aşa ceva".
Întrebat dacă USR va susţine un guvern propus de actuala Opoziţie, Goţiu a răspuns: "Dacă există o astfel de majoritate, deşi nu îmi dau seama cum se poate face o majoritate decât prin transfer cumpărare, trădare. Şi asta nu prea corespunde cu principiile noastre. Dacă se adună o majoritate credibilă, o majoritate care va achiesa la principiile USR".
(A.C.)
-------
Actualizare 13:53 Andronescu: "Parlamentarii care l-au susţinut pe Grindeanu au anunţat că vor vota noul Guvern"
Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a declarat că parlamentarii care nu au participat la votul privind moţiunea de cenzură sau l-au susţinut pe Sorin Grindeanu "din motive sentimentale" au anunţat că vor vota noul Guvern PSD, astfel încât există o majoritate necesară votului de încredere, potrivit surselor din presă.
Andronescu a declarat pentru Digi24 că, în acest moment, există "categoric" o majoritate PSD-ALDE.
Senatorul a spus: "Şi cei care, să spunem, au fost convinşi sau au avut şi motive sentimentale, că au aparţinut unei organizaţii din care făcea parte premierul, n-au venit la vot, vin la votul Guvernului. (...) Au anunţat că vor vota Guvernul".
Ecaterina Andronescu a afirmat că există în Parlament voturi "peste ceea ce este necesar ca să trecem un Guvern".
(A.C.)
--------
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat la România TV că în cadrul PSD există câteva nume propuse pentru funcţia de prim ministru printre care şi femei şi persoane care nu au carnet de partid.
Firea a afirmat, în sursa citată: "Ne dorim să analizăm mai multe candidaturi de prim ministru. Vrem un om care să fie onest, un profesionist. Să ştie să coordoneze echipe, să ştie să-şi impună respectul. (...) Până la această oră, sunt patru, cinci propuneri de candidaţi, şi colegi din partid, şi oameni de stânga, care au colaborat cu noi".
Liderul PSD a adăugat: "Pe lista sunt şi doamne. Mă bucur că sunt şi doamne. Femeile sunt extrem de eficiente, organizate. Sunt convinsă că vom alege cu mult mai mult discernământ, de această dată. Următorul premier va trebui să recupereze întârzierile".
1. fără titlu
(mesaj trimis de mitica în data de 25.06.2017, 14:51)
Sustin un premier de sex feminin.Da bine in Europa si in lume .Mai ales daca a activat intr-o mare companie aducatoare de valuta precum este d-na Mariana Gheorghe prsedinte Petrom.