Fitch a retrogradat Fondul European de Stabilitate Financiară

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 17 iulie 2013

Agenţia de evaluare financiară Fitch a coborât de la "AAA" la "AA+" ratingul Fondului European de Stabilitate Financiară (EFSF - fondul de urgenţă al zonei euro), după ce a retrogradat Franţa săptămâna trecută, retrăgându-i acestei ţări calificativul de top.

"Calificativele EFSF se bazează pe garanţii irevocabile şi necondiţionate, dar şi pe supra-garanţii furnizate de statele membre din zona euro", a informat Fitch, adăugând că, după retrogradarea Franţei, emisiunile de datorii pe termen lung ale EFSF nu mai sunt acoperite pe deplin de garanţii "AAA".

Franţa a pierdut ratingul "AAA" din cauza temerilor Fitch referitoare la recesiune, şomaj şi perspectivele finanţelor publice.

EFSF este vehiculul care distribuie către Grecia, Irlanda şi Portugalia împrumuturile acordate de guvernele din zona euro în baza acordurilor de finanţare externă încheiate de UE, FMI şi BCE cu cele trei state în contextul crizei datoriilor de stat.

Fitch menţionează că datoriile pe termen lung emise de EFSF sunt garantate acum în proporţie de 100% de ţări cu un rating care atinge minim "AA+".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb