FMI cere acţiuni urgente în ţările emergente

A.F.
Internaţional / 31 ianuarie 2014

Fondul Monetar Internaţional (FMI) cere, ca reacţie la instabilitatea apărută pe pieţele emergente, adoptarea urgentă în unele ţări afectate a unor politici macroeconomice coerente, informează CNBC.

Pieţele emergente au fost afectate în ultima săptămână de temeri legate de încetinirea creşterii economice, ca urmare a reducerii de către Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite a măsurilor de stimulare a economiei americane. Fed a decis în această săptămână să reducă achiziţiile lunare de obligaţiuni cu zece miliarde de dolari, la 65 de miliarde de dolari.

Investitorii au retras 1.870 miliarde de dolari de pe burse la nivel mondial săptămâna trecută, în aşteptarea şedinţei de politică monetară a Fed. Monedele emergente, precum rubla, lira turcească şi randul sud-african, au scăzut puternic, iar unele bănci centrale au fost nevoite să mărească dobânzile.

Fondul a notat faptul că unele ţări au reacţionat "în forţă" la turbulenţe, dar că este nevoie de politici coerente şi de o comunicare bună între economiile afectate.

Instituţia avertizează totodată că băncile centrale trebuie să fie atente la condiţiile de accesare a lichidităţilor pe pieţele internaţionale, mai informează CNBC.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb