Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 29.08.2011
Fondurile lui Carabulea mizează pe SIF-uri
     

     Fondurile mutuale administrate de Carpatica Asset Management, societate parte a grupului controlat de omul de afaceri Ilie Carabulea, mizează până la sfârșitul acestui an pe acțiunile SIF-urilor, după ce anul trecut au reușit să aibe unele dintre cele mai bune performanțe de pe piață pariind pe sectorul energetic, potrivit Antena3.ro.

     "Vedem în SIF-uri cel mai mare potențial de creștere în perioada imediat următoare, dacă se liniștesc lucrurile pe piețele internaționale. Nu cred că aș putea spune că am văzut deja un minim după scăderile din ultimele săptămâni, dar prețurile din prezent sunt foarte bune de cumpărat și noi am cumpărat destul de mult în ultima perioadă", a declarat Florin Keran, directorul general adjunct al Carpatica Asset Management. 
F.A.
29.08.2011
 

 

.