CONFERINȚA ANTREPRENORIATUL FEMININ "Femeia la putere - o lume mai buna" - Ediția a V-a
BURSA 26.02.2014

V.B.
 
     Fondul Proprietatea (FP) și-a modificat raportul privind rezultatele financiare pe anul 2013, în sensul că ajustarea poziției nete de datorie privind impozitul amânat a avut ca efect modificarea secțiunii "Profitului / (Pierderii) perioadei" de la un profit de 94,1 milioane lei la o pierdere de 837,3 milioane lei și creșterea "Totalului rezultatului global aferent perioadei" de la 3.698,1 milioane lei la 3.977,5 milioane lei, conform unui comunicat trimis astăzi Bursei de Valori București (BVB).
     Din cauza unor modificări ale reglementărilor în materie fiscală, în vigoare din acest an, administratorul FP, Franklin Templeton, a reîntocmit Situația rezultatului global și Situația poziției financiare la 31 decembrie 2013, în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, incluse în Anexa 2 a Raportului privind Rezultatele Preliminare pentru anul 2013, emis în 13 februarie 2014. Cea mai importantă modificare a Codului Fiscal care a intrat în vigoare începand cu 1 ianuarie 2014 e reprezentată de neimpozitarea câștigurilor, respectiv nedeductibilitatea pierderilor rezultate din vânzarea participațiilor, pentru participațiile Fondului de minim 10% din capitalul social, deținute pentru o perioadă de cel puțin un an.
     Creanțele sau datoriile privind impozitul amânat aferente investițiilor vor putea fi recunoscute numai pentru participațiile mai mici de 10% sau deținute pe o perioadă mai scurtă de un an. În Situația rezultatului global, ajustarea poziției nete de datorie privind impozitul amânat a avut ca efect modificarea "Profitului / (Pierderii) perioadei" de la un profit de 94,1 milioane lei la o pierdere de 837,3 milioane lei și creșterea "Totalului rezultatului global aferent perioadei" de la 3.698,1 milioane lei la 3.977,5 milioane lei.
     În Situația poziției financiare, aceste ajustări au rezultat într-o modificare a poziției privind impozitul amânat de la o datorie privind impozitul amânat în valoare de 279 milioane lei la o creanță privind impozitul amânat în valoare de 0,3 milioane lei.
     "Subliniem că această modificare nu are niciun impact asupra celorlalte informații cuprinse în Raportul privind Rezultatele Preliminare (de asemenea, menționam că aceste cifre sunt neauditate)", încheie comunicatul. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

1.  MANIPULARE BURSIERA
    (mesaj trimis de viorel în data de 26.02.2014, ora 10:05)  
 Daca asta nu este manipulare bursiera, atunci este inca o realizare a "democratiei romanesti originale" cu ASF-isti cu salarii de zeci de mii de EURO-ALO!IN ROMANIA MONEDA STATULUI ESTE LEUL!PT. FRAIERII DE ALEGATORI!-PLATITI CA SA TACA, SA NU VADA, SA NU STIE, SA SE INTOARCA CU SPATELE LA TOATE HOTIILE DI PIATA FINANCIARA, BURSIERA DE ASIGURARI...
 SI TOATE DIN CAUZA HOTILOR DIN PARLAMENT SI GUVERN CARE FAC LEGI PT. HOTI SI PUN HOTII SA CONDUCA DESTINELE ROMANIEI!
 CU TOTII LA VOT, CA ESTI LIBER SA VOTEZI PE CINE VREI, CA TOT UN HOT IESE!
 CA ALTCEVA NU AU ROMANII!?


 
  1.1.   Neintelegere  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de Godea , in data de 26.02.2014, ora 12:05)
 
 Noul sistem de calcul prevede o reducere a impozitului promitand chiar ca cei 0,05 lei per actiune nu vor fi impozitati. De ce sa fim nemultumiti noi actionarii!? Dezavantajoasa mi se pare reintrarea hidro in insolventa!


 
  1.2.   Neintelegere  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de Godea , in data de 26.02.2014, ora 12:05)
 
 Noul sistem de calcul prevede o reducere a impozitului promitand chiar ca cei 0,05 lei per actiune nu vor fi impozitati. De ce sa fim nemultumiti noi actionarii!? Dezavantajoasa mi se pare reintrarea hidro in insolventa!


 
.
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Companii-Afaceri, 16:41
     Producătorul de ciment, betoane și agregate "Holcim România" lansează pe plan local betonul autocompactant premium Agilia, informează un comunicat al companiei.  detalii
Politică, 15:44
EUROBAROMETRU:
     * Susținerea apartenenței la UE este în creștere
     * Marea majoritate a europenilor preferă un răspuns european comun față de provocările globale, în detrimentul acțiunilor naționale
     * Trei sferturi dintre cetățenii europeni vor ca UE să facă mai multe în legătură cu terorismul, șomajul, mediul și evaziunea fiscală
       Apartenența la Uniunea Europeană (UE) este un lucru bun pentru un număr tot mai mare de cetățeni. Conform celui mai recent Eurobarometru - studiul ce vizează atitudinile europenilor - cifrele s-au întors practic la nivelul anterior crizei începute în 2007, se arată într-un comunicat al Parlamentului European, trimis Redacției.  detalii
Companii-Afaceri, 15:29
     Circulația prin pasajul Piața Sudului a fost deschisă astăzi pe câte o bandă pe ambele sensuri de circulație.  detalii
Piaţa de Capital, 14:38
LA MIJLOCUL ȘEDINȚEI:
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în prima parte a ședinței de tranzacționare de astăzi, o lichiditate de 17,33 milioane lei (3,83 milioane euro).  detalii
Piaţa de Capital, 14:10
     Cinci dintre principalii indici ai burselor asiatice au închis ședința de tranzacționare de astăzi în depreciere.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
28.04.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au scăzut ieri, pentru prima oară în ultimele șapte zile, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să păstreze nemodificată dobânda cheie.  detalii
28.04.2017
BVB
     * Gabriel Rotaru, "Intercapital Invest": "Apropierea IPO-ului DIGI a găsit piața locală în corecție"
     * Titlurile "Fondul Proprietatea", cele mai lichide
       Toți indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri în apreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de 33,6 milioane de lei (7,42 milioane...  detalii
28.04.2017
SIBEX
      La Sibex, finalul de aprilie este unul modest, participanții depărtându-se din nou de piață, după ce săptămâna anterioară dăduseră impresia că sunt mai implicați în speculații, pe fondul unui...  detalii
27.04.2017
SIBEX
      După jumătate din programul de tranzacționare, ședința de la mijlocul săptămânii se anunța una foarte slabă.  detalii
27.04.2017
BVB
     * Titlurile "Banca Transilvania", cele mai lichide
       Șașe dintre indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri în depreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacționare de 39 milioane...  detalii
27.04.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au fluctuat ieri, în condițiile în care unele companii au raportat rezultate financiare pozitive, iar altele - dezamăgitoare.  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 27 aprilie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
XAU
XDR
3,1061
2,3156
3,0613
4,1831
0,1680
0,6088
0,2296
4,5289
5,3615
1,4483
3,7358
0,2155
0,4853
1,0708
0,0732
0,4704
1,1651
4,1565
0,3133
1,3102
0,6029
0,0648
0,3664
0,2188
2,8628
0,0367
0,1564
1,1316
0,6052
168,9724
5,6913
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
26.04.2017
     EU politicians and the international markets have received with enthusiasm the result of the first round of the presidential elections in France.  details
25.04.2017
WHILE THE GOVERNMENT IS POSTPONING THE INCREASE OF THE SHARE CAPITAL WITH THE VALUE OF THE PLOTS OF LAND
     * The lawsuit concerns the payment of environmental obligations of 34 million Euros
     * Through the privatization contract, the Romanian state has committed to pay the decommissioning and environmental costs
     * The total amount of the OMV receivables against the government - 542 million Euros
     * Market sources are saying that both the works as well as their amount have been set by an interministry commission and that the Romanian government hasn't paid any part of that amount to Petrom
     * Sources: The company has received approximately 25-30 million Euros out of European funds, for the decommissioning and environmental costs
       OMV, the majority shareholder in "Petrom", has initiated an arbitrage proceeding against the Romanian government, on March 7, in the International Court in Paris, for the payment of...  details
21.04.2017
FLORIN GEORGESCU, FIRST DEPUTY GOVERNOR OF THE NBR:
     * Florin Georgescu: "Between 2009-2012, the sale price of non-performing loans has fluctuated between 2% and 7%, and in 2013-2016 - between 7% and 16%"
     * Last year, the tax administration initiated audits among banks, identifying irregularities that have serious consequences, according to Ionuț Mișa, former executive within the ANAF
       The quick expansion of lending and the effects of the crisis have led to the accumulation of a high volume of non-performing loans, (NPL), "substantially resolved in the last two years",...  details
20.04.2017
THE NATIONAL BANK OF ROMANIA IS PROVIDING FINANCIAL EDUCATION TO MAGISTRATES (II)
     The lending boom in the second half of the last decade was caused by a combination of factors, with the most important being, according to the opinion of the NBR, the overall trend towards...  details
19.04.2017
THE NATIONAL BANK OF ROMANIA PROVIDES FINANCIAL EDUCATION TO MAGISTRATES (I)
     The National Institute of Magistrates organized on April 10th, 2017, in its continuous training program, a new seminar with the participation of representatives of the National Bank of Romania.  details
13.04.2017
IN THE ABSENCE OF ANY ACHIEVEMENT, DECISIONS MADE LIGHTLY
     * BSE shareholders have approved the new commission plan, which will increase costs, especially for retail brokers
     * Claudia Ionescu, elected on the board of the BSE
     * The merger with Sibex has been approved by the General Shareholder Meeting
       The current management of the Bucharest Stock Exchange and its employees will be awarded shares that are bought back as part of a buyback program, as the shareholders of the BSE have decided...  details
12.04.2017
THE FIRST TRANSPARENCY EXAM, FAILED
     * DIGI Communications: "No individual may rely, for any purpose, on the information included in this press release, or on the accuracy, impartiality or exhaustiveness thereof"
     * The company isn't responding on whether it has submitted a request for the approval of the prospectus and what an "adjusted" EBITDA means, as the company has announced a margin of 31.2% for that indicator
       Dutch company "Digi Communications N.V.", the majority shareholder of "RCS&RDS" SA which holds 95.79% of the shares, yesterday announced that it intends to get listed on the...  details
11.04.2017
ALREADY FIVE YEARS OF DELAY
     * PNL senator intends to call the Secretary General in the Budget and Finances Commission for explanations
     * Mihai Busuioc, the current secretary general of the Government, is being nominated for a seat on the Supervisory Board of Petrom, on behalf of the government
     * PM Grindeanu has met with OMV Petrom officials twice in the last two months
       It's been already five years since Victor Ponta and the PSD government should have raised the state's stake in the biggest Romanian company, OMV Petrom, Florin Cîțu, the vice-president of...  details
07.04.2017
     "Ferrovial" SA, the Spanish company that is the biggest shareholder in London airport Heathrow, has decided to halt future investments in the airport, due to the uncertainties tied to the...  details
07.04.2017
     * "Sadalbari" creditors include - Banca Transilvania, International Investment Bank, as well as Stareal Limited, the offshore in favor of which the company has pledged its majority stake in "Romcab"
       "Sadalbari" SRL, which owns 69% of "Romcab" (MCAB) has entered insolvency upon request, on March 31st, according to the ruling of the Court of Mureș.  details
06.04.2017
IN A LETTER SENT TO THE INM AND THE CSM, CONSUMER ASSOCIATIONS WANT TO BE PRESENT IN THE DEBATES
     * Dan Suciu, NBR: "Every decision being made about these seminars belongs to the INM and the CSM"
       Four consumer associations - Parakletos, the Association of Romanian Financial Services Users (AURSF), the Association for the Counseling of Romanian Bank Customers and Insurance Policy Holders...  details
05.04.2017
     * Radu Hanga and Ana Bobircă, new members on the Board of SIF5 * Record quorum - 56.95%
       Tudor Ciurezu, together with four other candidates for the Board of Directors of SIF5 Oltenia, have won new four-year terms each, following the elections held in yesterday's General Shareholder...
  details
05.04.2017
THE CURRENT MANAGEMENT HAS RECEIVED A NEW TERM, IN JUST ONE VOTING ROUND
     * 93.86% votes in favor of Ceocea
       The elections for a new board of SIF Moldova yesterday went without unspectacularly, as the five board members of SIF2 who were in the running - Costel Ceocea, Horia Ciorcilă, Claudiu Doroș,...  details
04.04.2017
THE FIRST COMPLETED AUDIT, AFTER THE TAX INSPECTIONS IN THE BANKING SYSTEM
     * Inspections by the tax administration are ongoing in other Romanian banks as well
       The National Tax Administration (ANAF) has found, following the specialized inspections conducted in the banking system, that one of the banks that operates on the Romanian market owes the state...  details
04.04.2017
ELECTIONS WITH ALL WEAPONS ON THE TABLE
     The Financial Oversight Authority (ASF) has not identified any groups of shareholders acting in concert with holdings that exceed the 5% legal process, at SIF5 Oltenia, according to sources from...  details
.